”Lucia di Lammermoor”. Avertisment pentru inima puriștilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucia-di-lammermoor-avertisment-pentru-inima-puristilor/

Despre cea mai complexă dintre artele spectacolului (sic!), un regizor-provocare (Andrei Șerban) şi o ”Lucia di Lammermoor” anti-sforăit, la Opera Naţională din Bucureşti.

Un articol de Cristina Enescu|25 Ianuarie 2017

”Avem și în România unii critici care au rămas cu viziunea spectacolului ca în secolul XIX. Ei spun că regizorul distruge opera. Dar eu, totuși, nu cred că Traviata poate fi distrusă de un regizor. Structura Traviatei e atât de puternică, de solidă. Nici Flautul fermecat nu poate fi distrus de un regizor. Forța muzicii triumfă peste orice inepție a orgoliului regizoral.

În operă, ca și în teatru, suntem liberi să facem ce vrem, să spargem tabu-urile minciunilor sociale prin care politicienii câștigă alegerile, la fel ca și tabu-urile învechite și sclerozate ale falsei tradiții operatice, să pătrundem într-o altă lume, mai adevărată, mai profundă; să vedem ca în oglindă realitatea vieții plină de obstacole, de conflicte și mizerii, pe care o trăim și în același timp să fim atinși de ideal, de visul unei lumi mai bune.” (regizorul Andrei Șerban).

Care-i treaba cu opera?!

Iubesc muzica, spectacolul și emoția de Operă cu patimă veche și candidă (neprofesionistă). Din cauza ”Luciei di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti, m-am îndrăgostit iremediabil, în liceu, de universul ăsta plin de galaxii fascinante. Pentru publicul obișnuit al operei, cele de mai jos sunt o perspectivă asupra unei montări cel puțin de neignorat la ONB, iar pentru cei virgini de operă – o pledoarie pentru deschiderea și curiozitatea de a vă lăsa surprinși de o artă extrem de vie, mai mult decât orice film hollywoodian (da, o spun în buza Oscarurilor!). În secolul XX opera a căpătat aura celei mai ”fără speranță” arte scenice din cauza reticenței față de nou atât în zona vocală cât și în cea scenică, de decor și de regie. Dar chiar și muzeele cu cele mai vechi și valoroase opere au nevoie de ferestre deschise și aer proaspăt…

Opera în evul multisenzorial

După extraordinara experiență a spectacolului ”Carousel” (Teatrul Bulandra – premiera în octombrie 2015), pe 15 ianuarie 2017 am savurat o altă premieră marca Andrei Șerban, poate ”cel mai controversat proiect de operă” al său, în propria exprimare.

Una dintre cele mai frumoase opere bel canto, intens romantică și dramatic, cu un rol principal ce necesită soprane de coloratură (capabile de ornamentații elaborate ale liniei melodice, cu succesiuni rapide) puternice ca tehnică, expresivitate și sensibilitate, această Lucia di Lammermoor este o montare pe care am așteptat-o mult după anterioara, prea ternă, kitschoasă și statică pentru gustul meu. În plus, simțeam de mulți ani nevoia unei mâini regizorale care să stimuleze mai abil expresivitatea și dinamica teatrală a artiștilor de la ONB.  Într-un fel, publicul de astăzi nu mai are exercițiul ascultării profunde, exersate; nu ne mai ajung doar vocile frumoase și tehnica rafinată, avem nevoie de mai mulți stimuli. Pe drept cuvânt, citându-l pe regizor, ”relațiile dintre personaje nu se nasc spontan, oricât de frumoase ar fi sunetele emise de soliști”. În epoca multimedia și multi-senzorială din care ne desprindem când mergem la operă, publicul are nevoie de modalități vii de prezentare a poveștilor, fie ele și vechi. Iar Andrei Șerban prezintă, cu siguranță, perspective noi asupra acestei povești vechi de peste 180 de ani, în modalități care contrariază pe alocuri, dar care pentru mine nu știrbesc nimic din emoția și frumusețea acestei opere. Montarea îmbină fluid o abordare fără extravaganțe insuportabile, cu un suflu nou și elemente scenice inteligibile, un spectacol iconoclast și inovator”, dacă doriți clișee, cu siguranță antrenant și viu.

Andrei Șerban sau În apărarea celei de-a 5 ½-a roți la căruță, regizorul de operă

În albumul „Regia de operă, gânduri şi imagini / Opera directing, thoughts and images” (2015) Andrei Șerban observa pertinent că în operă, spre deosebire de teatru, contribuția regizorului pare să fie destul de confuză: fie este extrem de ușor de criticat de partea conservatorilor sau a moderniștilor. Pasionații de operă, spunea el, ”sunt apărătorii marii tradiții a operei. Respingând ideea că personajele sunt vii și că relațiile dintre ele trebuie să fie directe, umane, să reflecte complexitatea vieții, ei văd în regizor un intrus care deranjează ascultarea vocilor frumoase.”

Andrei Șerban a debutat în regia de teatru liric chiar cu ”Lucia”, la Chicago (în 1990, cu celebrii June Anderson și Alfredo Kraus), apoi au urmat Los Angeles și Paris (1995). Un regizor versatil și curajos (a montat monumentala operă wagneriană ”Inelul Nibelungilor” fără a înțelege limba germană, la San Francisco Opera, și ”Avarul” lui Moliere la celebrul teatru de stat Comedia Franceză supranumită ”Casa lui Moliere”), cu o experiență de peste 25 de ani în abordarea unora dintre cele mai puternice lucrări de operă, în colaborare cu companii de operă și artiști dintre cei mai mari (Flautul fermecat, Faust, Don Carlos, Don Giovanni, Adriana Lecouvreur, Rigoletto, Oedipe, Evgheni Onegin, Nunta lui Figaro, Turandot, Manon, Italiana în Alger, Alcina, Indiile galante (montată în premieră în România, la Iași, etc). Viziunea sa asupra regiei de operă subliniază energia dramatică a operelor într-un limbaj artistic inteligibil pentru spectatorul actual. Nu este un iconoclast clasic; poate doar cei extrem de intransigenți la orice aggiornare a operei nu se vor delecta prea mult cu montările sale. În general, însă, cred că publicul va găsi abordarea sa drept cel puțin interesantă, majoritatea elementelor de viziune nouă având sens, coerență și înțelegere față de tradiția sacrosanctă a operei dar și față de percepția și modul de a percepe poveștile al publicului actual.

“Dov’è Lucia?” sau Ce-mi trebuie (încă) o dramă din amor?

De la premiera din 1835 (Napoli), cu puține excepții, ”Lucia” nu a părăsit repertoriul de operă internațional, iar în a doua jumătate a secolului XX, în special datorită uriașelor soprane Maria Callas și Joan Sutherland (mult timp recunoscută drept Lucia prin excelență), acest rol a devenit unul din cele mai mărețe, tragice și frumoase roluri de coloratură. Binecunoscută este tulburător de frumoasa Arie a nebuniei din actul III, însă întreaga operă conține mai multe dintre arii dintre cele mai memorabile (superbul sextet Chi mi frena, duetul de dragoste Lucia – Edgardo, ariile Luciei Regnava nel silenzio, Quando rapito in estasi, dramatica și totuși luminoasa arie a lui Edgardo Tu che a Dio spiegasti l’ali și altele).

Ceea ce a agitat unele spirite la montarea operei ”Faust” de la Metropolitan Opera (2005), încărcarea scenei cu multe personaje hiperactive, în această montare a lui Andrei Șerban de la ONB pare a fi un atu, publicul bucureștean fiind obișnuit mai degrabă cu o scenă umplută cu personaje mai puțin mobile și tonice în mișcări și expresivitate. Respectul (față de cutumele de operă) care paralizează exprimarea, căutarea, spiritul viu al unei montări devine cult. Iar publicul de azi cere un cult viu.

BPS_4232

Încarcerată între conveniențele sociale ale vremii și orgoliile și interesele masculine (fratele ei, mirele impus, preotul, întreaga societate), Lucia acestei montări explodează prin libertatea volutelor muzicale și prezența scenică foarte activă. E o Lucie – argint viu, care extinde spațiul ca de închisoare/cazarmă al scenei și-l aproprie cvasi-tridimensional (nu uitați să respirați când soprana devine acrobată neasigurată la o înălțime considerabilă). Venera Protasova, soprana rusoaică cu chip de porțelan și ochi din îndepărtatul Tatarstan (unde a studiat Conservatorul) s-a pliat frumos pe cerințele vocale și teatrale ale rolului. E ”peste tot” pe scenă, curat 3D live. O voce frumoasă pe tot ambitus-ul (întinderea de la cel mai grav la cel mai înalt sunet), cu acute bine susținute și un control remarcabil al vocii, care se pretează bine la repertoriul liric și de coloratură, Venera Protasova a demonstrat o sensibilitate muzicală bine susținută, manifestată inclusiv prin depășirea cu bine a inconvenientelor tehnice (cântă în posturi dificile pentru un artist liric: cocoțată pe schele la o înălțime palpitantă, cu capul în jos, din fundul scenei, balansându-se amplu pe leagăn, cu praful fânului în nas sau în susurul constant al apei de-a lungul Ariei Nebuniei) și colaborare foarte bună cu orchestra (nu rămâne sub tonalitate). Amuzant este, pentru o ființă atât de silfidă, instrumentul pe care soarta regizorală i l-a atribuit pentru înfăptuirea crimei..

Tenorul Florin Guzgă (Edgardo, iubitul Luciei) începe prima parte a operei cu un avânt ușor impetuos, însă totuși în logica personajului, un tânăr nebun de iubire și zdrobit de uzanțele și interesele societății, apoi nebun de gelozie și în final de durere. Un timbru plăcut, fervent și sensibil totodată de tenor liric, majoritar bine condus. În conturarea personajului dramatic ce ajunge pe culmile extazului dar și ale durerii, am simțit pe alocuri nevoia unei exprimări corporale mai integrate. Însă un plus evident este chimia scenică foarte bună cu delicata, ondina Venera Protasova. Volumurile lor vocale se îmbină frumos, e un cuplu credibil, care îmbină organic trăirile celor doi îndrăgostiți-victime ale cruzimii familiei, societății și epocii.

Baritonul Adrian Mărcan, colaborator al operelor din Iași și Brașov, a creat personajul fratelui Luciei, Enrico. O voce puternică, bine susținută și o expresivitate a rolului pe care îmi doresc să o văd mai des la ONB. Dinamic și în ebuliție, tunător pe alocuri și într-o formă fizică impresionantă (girls, check out That rings performance!..), un cinic egoist și fără scrupule în interesele sale, acest Enrico oferă un contrast bine creionat față de candoarea surorii sale. Am apreciat familiaritatea cu rolul, vizibilă în toate registrele vocale, precum și vitalitatea și prezența scenică spre care l-a îndreptat mâna regizorală.

BPS_4343

Preotul, Horia Sandu, cu accente dramatice reușite, pe alocuri cu o ușoară asprime vocală și o expresie facială cvasi-imobilă, îl întruchipează pe capelanul manipulator, figură mai întunecată chiar decît Enrico. Strălucirea pompoasă a nunții-sacrificiu și opulența exuberantă a mirelui oligarh ”Arturo Minune” (tenorul Liviu Indricău) aduc o strălucire rece, formală, în contrast cu fragilitatea luminoasă a iubirii dintre Lucia și Edgardo.

Poziționarea decorului și a corului și dinamica soliștilor pe scenă au oferit surprize relativ indigeste publicului mai conservator: schele destul de înalte, esplanade, leagănul, soliștii deloc statici, corul plasat în spatele scenei, sus. O premieră între operele pe care le-am vizionat la ONB este excluderea cvasi-completă a corului din primul plan al acțiunii. În detrimentul conturării detaliate a sunetului, vor spune unii – acustica ONB, nu ”cea mai perfectă”, nu a permis acestor elemente să se armonizeze mereu cu un sunet clar și bine conturat. Amintind prin costumație și accesorii de relația dintre vizibilul prezent și vizibilul ascuns din autoportretele suprarealistului Magritte), corul-public urmărește evenimentele de la o distanță detașată, fizic superioară, la fel ca publicul din fața televizoarelor și a computerelor. Pare o instanță atotjudecătoare, etern prezentă și totodată neimplicată în dramele vii din fața lor. Este, multiplicat, (tele)spectatorul care vede astăzi războaie și tragedii în direct și nu se mai emoționează. Publicul din sală, însă, are șansa de a se vedea în acel public-cor și de a se detașa de el, permițând vibrației vii a subiectului, muzicii și interpretării acestei opere să îl emoționeze.

Manipulare, perversitate politică, interese pecuniare perverse, lipsă de scrupule extremă, trădare, violență, răsturnări de situație, iubire care rupe toate zăgazurile, slăbiciune care devine forță, pasiune cutremurătoare, emoție, delicatețe, fără efecte speciale – totul e real, pe viu. Andrei Șerban reamintește publicului bucureștean că opera este și trebuie să fie electrizantă, provocatoare, emoționantă, dinamică.

”Lucia” pentru că….

Dacă nu ați prins încă gustul adictiv al operei, acestă ”Lucie” e un bun început, conținând multe din ingredientele care pot incita gustul publicului actual: dramatism intens, sensibilitate vibrantă, romantism și erotism, violență, trădări și conspirații, thriller psihologic, machism spectaculor și feminitate tulburătoare, răsturnări de situație – plus performanțe fizice remarcabile. Personajul Lucia nu reclamă doar semnificative abilități vocale și tehnice (soprana trebuie să își păstreze vocea, energia și expresivitatea de-a lungul primelor două acte, de-a lungul apogeului din actul final, ”Aria nebuniei”, recunoscută ca piatră de încercare pentru sopranele de coloratură). Emoțiile sunt atemporale, iar muzica superbă, ce reflectă viu tribulațiile personajelor, impresionează și la peste 180 de ani de la scrierea sa.

Frumusețea și savoarea actuală a operei nu doar că nu s-au perimat, ci pot deveni și mai atractive prin montări precum aceasta, care stârnesc curiozitate, gânduri, emoții vii indiferent dacă aprobi sau nu inovațiile unei montări. În cuvintele lui Andrei Șerban, cât timp dragostea, moartea, bucuria și suferința sunt parte din experiența vieții, cât timp oamenilor le place să asculte și să vadă dramatism adevărat exprimat prin muzică, opera are un viitor. Opera e o șansă cvasi-unică de a experimenta sentimentul îmbătător de a fi viu, prezent, plin de sentimente, conflicte, dileme, și totodată detașat în spațiul sigur al sălii de operă. Greu găsești în viața reală dramă, iubire, dăruire, egoism, pasiune ca în Lucia”, iar efectul catharctic al operei este, încă, extrem de revigorant.

BPS_4014

Lucia di Lammermoor
Opera Națională București

Regia
Andrei Șerban
Dirijor
Marcello Mottadelli
Decor
Octavian Neculai
Costume
Lia Manțoc

libretul Salvadore Cammarano
bazat pe romanul lui Walter Scott „The Bride of Lammermoor”

Distribuţia premieră 15 ianuarie 2017:

Lucia:
Venera Protasova – Rusia
Edgardo:
Florin Guzgă – Opera Naţională Română Iaşi
Enrico:
Adrian Mărcan
Raimondo:
Horia Sandu
Arturo:
Liviu Indricău – debut
Alisa:
Florena Radu – debut
Normanno:
Valentin Racoveanu

Distribuţie premieră 13 ianuarie 2017:

Lucia:
Venera Protasova – Rusia
Edgardo:
Ramon Vargas – Mexic
Enrico:
Valdis Jansons – Letonia
Raimondo:
Ramaz Chikviladze – Georgia – debut
Arturo:
Andrei Lazăr
Alisa:
Sorana Negrea – debut
Normanno:
Valentin Racoveanu

Distribuţie avanpremieră 11 ianuarie 2017:

Lucia:
Venera Protasova – Rusia
Edgardo:
Ramon Vargas – Mexic
Enrico:
Cătălin Țoropoc
Raimondo:
Ramaz Chikviladze – Georgia
Arturo:
Andrei Lazăr
Alisa:
Sorana Negrea
Normanno:
Valentin Racoveanu

Foto: Paul Buciuta/Marea Dragoste



16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Opera Națională București prezintă joi, 17 ianuarie, începând cu ora 18:30 spectacolul „Faust” de Charles Gounod. Regia poartă semnătura lui Alexandru Tocilescu, scenografia a fost creată de Cătălin Ionescu Arbore, coregrafia de către Alexa Mezincescu, iar mișcarea scenic de către Roxana Colceag. Maestru de cor Daniel Jinga. La pupitrul dirijoral se va afla Tiberiu Soare.

09
/01
/19

Violonistul Alexandru Tomescu, artistul care recent, pe 19 noiembrie 2018, a câștigat din nou concursul organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și de Filarmonica „George Enescu” pentru dreptul de a cânta, până în 2023, pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, Obiect de Patrimoniu Național, va concerta la început de an pe scena Sălii Radio, într-un concert 100% Haydn!

21
/12
/18

O serie de evenimente importante au loc pe scena muzicii electronice luna aceasta. Ansamblul de artă sincretică Thy Veils a lansat, înainte de Crăciun, cea mai nouă piesă, Neoradiant, în versiunea ei de studio. Aceasta face parte din albumul cu același nume care este încă în lucru și care devine public, piesă cu piesă, pe măsură ce acestea sunt realizate. În egală măsură, albumul va fi soundtrack-ul filmului omonim, aflat în producție. 

21
/12
/18

Bucureștenii pot participa în noaptea dintre ani, pe 31 decembrie, începând cu ora 19.30, în Piața Constituției, la REVELIONul CENTENAR, un show exploziv, de peste șase ore, care marchează cei o sută de ani de la Marea Unire. Intrarea este liberă.

20
/12
/18

Adela Zaharia – soprană, Ştefan Pop – tenor, Zoltan Nagy – bariton şi Alin Anca – bas vor evolua vineri, pe 28 decembrie 2018, de la ora 19:00, la Ateneul Român, în Concertul extraordinar susţinut de Noua Orchestră Transilvană, dirijor David Crescenzi (Italia). Concert este organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa.

16
/12
/18

Teatrelli oferă publicului o experiență culturală completă printr-o serie de concerte live: Concert Luiza Zan & Sorin Zlat-ZAT You Santa Claus, duminică, 16 decembrie, și concert acustic Sarmalele Reci, programat pentru 20 ianuarie 2019, dorind astfel să aducă mai aproape muzica unor artiști reprezentativi, în mijlocul unei săli de teatru.

14
/12
/18

Trupele britanice The Cure, Def Leppard, Radiohead, Roxy Music şi The Zombies plus cântăreţele americane Janet Jackson şi Stevie Nicks vor fi incluşi în 2019 în Rock and Roll Hall of Fame. Ceremonia va avea loc pe 29 martie la Barclays Center din Brooklyn.

12
/12
/18

Supărat de gestul unui spectator, care şi-a permis să intre în sală după începerea reprezentaţiei sale, rapsodul Grigore Leşe a plecat de pe scenă în timpul unui concert, susţinut, zilele trecute, în Târgu Lăpuş, Maramureş. Deşi cei prezenţi i-au cerut scuze şi l-au rugat să continue, interpretul a refuzat vehement să continue spectacolul.

11
/12
/18

S-au temut că piesa nu va avea niciodată succes din cauza duratei sale de aproape şase minute, dar a devenit cel mai ascultat single al secolului. "Bohemian Rhapsody", cântrecul trupei Queen, este, de la începutul acestei săptămâni, cel mai difuzat single din secolul al XX-lea pe platformele de streaming.

11
/12
/18

Ziua Internaţională a Tangoului, sărbătorită în 11 decembrie începând din anul 1977, a fost proclamată în onoarea a două figuri legendare ale muzicii argentiniene: Carlos Gardel, Regele Tangoului şi Julio De Caro, ambii născuţi într-o zi de 11 decembrie/ În 1935 Carlos Gardel compunea „Por una cabeza”, unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria muzicii. 

Page 1 of 12612345...102030...Last »