Lucia Muntean lansează două noi volume într-un turneu prin ţară
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucia-muntean-lanseaza-doua-noi-volume-intr-un-turneu-prin-tara/

„Povestea prietenilor din pădure” şi „Rime pentru cei mai mici“ (vol.2) sunt două noi titluri apărute în colecţia de cărţi educative pentru copii „Cărţile Lucia Muntean”, la Editura Genesis.

Un articol de Corina Vladov|1 octombrie 2013

„Povestea prietenilor din pădure” și „Rime pentru cei mai mici“ (vol.2) sunt două noi titluri apărute în colecția de cărți educative pentru copii „Cărțile Lucia Muntean”, la Editura Genesis.

În această toamnă, „Cărțile Lucia Muntean” adaugă două noi volume colecției deja existente, ajungând astfel la 17 titluri pentru copiii preșcolari între doi şi șapte ani. Proiect editorial românesc lansat în 2008, „Cărțile Lucia Muntean” contribuie cu o componentă puternic educativă în dezvoltarea carierei de cititor a „piticilor”, dar şi cu sfaturi practice adresate tinerilor părinți.

Fiecare titlu are o secțiune dedicată unde autoarea inițiază un dialog cu părinții, le povestește rolul pedagogic al cărții, ideea ce a stat în spatele ei și le împărtășește metode prin care părintele poate folosi cartea în relația cu cei mici.

„Cărțile Lucia Muntean” devin astfel prietenii cei mai buni ai copiilor și trădează vasta experiență de educator iubit a autoarei.

„Atunci când copiii mei m-au întrebat ce anume mă ține încă în priză ca educator, după aproape 40 de ani de activitate, m-au pus puțin pe gânduri. Am realizat că răspunsul la această întrebare s-a schimbat de-a lungul timpului, odată cu vârsta. Le-am răspuns, dupa un timp că, acum, ceea ce mă ține în priză e privilegiul de a fi martora, în fiecare zi, a firescului cu care copiii abordează situațiile de viață și relațiile dintre ei.

Așa am ajuns să scriu «Povestea prietenilor din pădure», o carte despre firescul şi naturalețea formării unei prietenii, dincolo de caracteristicile individuale ale fiecărui copil. Am continuat cu volumul 2 al «Rimelor pentru cei mai mici» pentru că este unul din cele mai apreciate titluri ale colecției și pentru că toți copiii s-au atașat spontan de ea și deja îi cunosc, pe de rost, toate poeziile“ declară autoarea, Lucia Muntean.

Copiii, ţinta poveştilor din „Cărţile Lucia Muntean“

„Povestea prietenilor din pădure” este o carte despre prietenie, așa cum este ea descoperită spontan de către copii. Deși sunt diferite unele de celelalte ca obiceiuri și preferințe de joacă, personajele adorabile ilustrate de Oana Ispir se întrec în propuneri năstrușnice și fapte bune până când, la finalul unei zile pline de aventuri, realizează că a fi împreună e mult mai interesant decât a fi la fel.

Volumul 2 din „Rime pentru cei mai mici” continuă seria titlurilor gândite special pentru a-i captiva pe copii, de la prima lor întâlnire cu cartea. Cititorii vor descoperi între paginile acestei cărți versuri instructive și amuzante despre familie, frați mai mici, jucării, anotimpuri, animale și personaje de poveste care își dau mâna cu cititorii și cu desenele încântătoare realizate de Livia Coloji pentru o experiență care se termină invariabil cu rugămintea: „Mami, hai s-o mai citim o dată!”. Cele două volume sunt ediții broșate (paperback), au apărut la editura Genesis, au 40 pagini și se adresează copiilor de peste trei, respectiv doi ani.

lucia muntean

„Cărţile Lucia Muntean“ – coperta volumului „Povestea prietenilor din pădure”

Luna aceasta, Lucia Muntean va avea o întâlnire cu micii cititorii, mămici, bunici sau tătici din Timișoara şi București, după ce în septembrie a fost la Cluj-Napoca. Evenimentele se vor desfășura în Librăriile Librarium, în zilele de 5 octombrie la Timişoara, respectiv 12 octombrie la Bucureşti şi urmează astfel, primului eveniment din acest turneu, desfășurat recent la Iaşi.

Cărțile Lucia Muntean se găsesc în rețelele de specialitate și magazinele online sau se pot comanda direct de pe www.luciamuntean.ro.

Cartea „Ghici, Ghici, Ghici, ce voi desena aici?”, ce pregătește copiii pentru scris și citit, într-o forma prietenoasă lor, beneficiază și de aplicație de iPhone si iPad, disponibilă în AppStore.

Credit foto: Cărţile Lucia Muntean, Facebook

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.

06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.