Lucian Pintilie, invitatul special al Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-invitatul-special-al-divanului-degustatorilor-de-film-si-arta-culinara/

Joi, 28 august, la Divan Film Festival, în Portul Cultural Cetate, a avut loc o proiecţie aniversară a filmului regizat de Lucian Pintilie, O vară de neuitat, de la a cărui realizare s-au împlinit 20 de ani.

Un articol de Petre Ivan|29 august 2014

Filmul a rulat în prezența regizorului, care și-a exprimat gândurile prin intermediul lui Marie France-Ionesco, fiica dramaturgului Eugène Ionesco, care a lecturat un fragment din volumul “Bricabrac”, scris chiar de Lucian Pintilie.

Proiecția a fost urmată de un concert susținut de Ioan Gyuri Pascu, care interpretează rolul lui Petco, liderul neproclamat al țăranilor bulgari din filmul lui Pintilie.

Astăzi, 29 august, 

va avea loc un spectacol culinar susținut de Mircea Groza, iar de la ora 18.00 va rula Usturoi, primul film independent realizat cu voluntari.Lucian Pintilie

De la ora 21.00 este programat lungmetrajul lui Nikos Grammatikos, Regele/ O vasilias.

Sâmbătă, 30 august,

va rula în prima parte a zilei o serie de animații și documentare vechi românești, realizate între 1928 și 1986, iar de la ora 16.00 este programat documentarul lui Pavo Marinković, Ocupația, a 27-a imagine/ Occupation, the 27th Picture.

Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară are loc în Port Cultural Cetate (jud. Dolj), în perioada 26 -31 august. Accesul la proiecții este liber.

Foto cu Lucian Pintilie şi Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară – facebook

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.