Lucian Pintilie, la Divanul Degustătorilor de Film
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-la-divanul-degustatorilor-de-film/

Lungmetrajul „O vară de neuitat”, de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

Un articol de Petre Ivan|15 august 2014

Deşi este o adaptare a romanului lui Petru Dumitriu, „O vară de neuitat” poate fi considerat un film autobiografic pentru regizorul Lucian Pintilie, căci peisajul arzător al Dobrogei aminteşte de cel al Bugeacului natal, iar astfel poate fi explicată poezia unor imagini din film fără precedent la Pintilie.

Un căpitan persecutat şi familia sa încearcă să se adapteze într-o garnizoană de graniţă unde au loc conflicte cu bulgarii. Povestea este relatată de fiul lor, ajuns la maturitate şi care îşi aminteşte evenimentele, însă, în mod ironic, pentru copilul de atunci a fost o vară de neuitat, probabil cea mai frumoasă.

„O vară de neuitat” a fost nominalizat pentru Palme d’Or la Cannes (1994), iar din distribuţie fac parte Kristin Scott Thomas, Claudiu Bleonţ, Olga Tudorache, George Constantin, Marcel Iureş, Răzvan Vasilescu şi Ioan Gyuri Pascu. În 1995, anul lansării, filmul a câştigat premiul UCIN (Uniunea Cineaştilor din România) pentru scenografie.

De asemenea, regizorul grec Nikos Grammatikos, al cărui film „Regele/ O vasilias” va fi prezentat în festivalul, se numără printre invitaţii speciali ai evenimentului cinematografic.

Filmul este o încercare de explorare a satului grecesc prin intermediul unui tânăr care vrea să o ia de la capăt, după ce şi-a dedicat o mare parte a existenţei consumului de droguri. Suspiciunea, teama şi maliţia unei societăţi în care nu e loc pentru străini sunt explorate prin intermediul unui limbaj cinematografic realist, amintind de cel al lui Lars von Trier, iar critica socială acerbă salvează filmul de a deveni o melodramă.

Cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august, în Portul Cultural Cetate (judeţul Dolj), va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

Foto cu Lucian Pintilie şi O vară de neuitat – Cinemagia

10
/05
/22

Cel mai complex proiect documentar dedicat naturii din România vine la HBO Max. „România sălbatică”, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, va putea fi vizionat de abonații platformei de streaming din 12 mai, pe parcursul a trei episoade. În iulie, miniseria va fi difuzată și pe HBO.

09
/05
/22

Walter Robinson, jurnalistul care a condus echipa Spotlight din cadrul publicației Boston Globe în investigația care a primit în 2003 premiul Pulitzer pentru Public Service vine la București, pentru cea de-a 11-a ediție Superscrieri.

29
/04
/22

CRONICĂ DE FILM "Spioni de ocazie" (2021), noul documentar al Oanei Giurgiu, disponibil în cinematografe, aduce în atenţie o poveste fascinantă de spionaj din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care a vizat şi România. Formal, însă, filmul nu se ridică la înălţimea subiectului său.

18
/04
/22

Selecția de filme OWR#15 surprinde la scară mică complexitatea mediului natural și este gândită ca un ecosistem în sine, secțiunile dezvoltându-se ca niște ramuri care cresc din același trunchi și care doar împreună formează un întreg.