Lucian Pintilie, omagiat de Les Films de Cannes à Bucarest și Festivalul Național de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-omagiat-de-les-films-de-cannes-a-bucarest-si-festivalul-national-de-teatru/

Desfăşurate în aceeaşi perioadă în acest an, festivalurile Les Films de Cannes à Bucarest (19-28 octombrie) şi Festivalul Naţional de Teatru (19-29 octombrie) îi vor aduce un omagiu lui Lucian Pintilie – realizatorul român care a marcat cu personalitatea şi viziunea sa atât teatrul cât şi filmul românesc în ultimii 50 de ani.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2018

„Cred pur şi simplu că aşa m-am născut cu o viziune catastrofică şi o enormă sete de dragoste”, declara Lucian Pintilie într-un interviu din 2003 pentru România Liberă.

Les Films de Cannes à Bucarest va organiza o integrală a filmelor lui Lucian Pintilie, iar Festivalul Național de Teatru va prezenta înregistrări inedite cu două montări ale regizorului: Rața sălbatică,de Henrik Ibsen, spectacol realizat de Théâtre de la Ville, în 1981 și Flautul fermecat, de Wolfgang Amadeus Mozart, spectacol realizat la Festivalul d’Aix-en-Provence.

Lucian Pintilie

Balanța

Seara de omagiere a lui Lucian Pintilie ca cineast va avea loc sâmbătă, 20 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului. Se așteaptă participarea la eveniment a numeroși oameni de film și de teatru, colaboratori și apropiați ai lui Lucian Pintilie: Victor Rebengiuc, actorul iconic al regizorului, actrițele Mariana Mihuț și Maia Morgenstern, cineaștii Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, producătorii Constantin Popescu și Silviu Stavilă.

La seara omagială va fi prezent și Marin Karmitz, cineastul, producătorul și distribuitorul care l-a acompaniat pe Lucian Pintilie la producția filmului Balanța (1992) – lungmetrajul care a marcat reîntoarcerea triumfală a regizorului în cinema și la Cannes, după perioada exilului forțat.

Vor fi proiectate Filmul fără nume, documentarul (început ca un making-of) despre Lucian Pintilie, realizat de Horea Lapteș, care va fi prezent la proiecție, și De ce trag clopotele, Mitică?, film realizat în 1979, dar interzis de regimul comunist și proiectat în țară abia în anul 1990.

„A fost din nou interzis de Ceaușescu: nu-i nimic, dacă e bun, poate să și aștepte – mi-am zis eu – și m-am și dus să fac Raţa sălbatică la Paris, la Théâtre de la Ville,” povestea regizorul în revista Positif, în 1992.

Seara de omagiere a lui Lucian Pintilie ca realizator de teatru și operă deopotrivă va avea loc sâmbătă, 27 octombrie, la HUB FNT / Arcub Gabroveni, începând cu ora 11:00.

După vizionarea înregistrărilor spectacolelor Rața sălbatică și Flautul fermecat, urmate de prezentarea volumului Bricabrac,va avea loc o discuție în amintirea regizorului la care vor participa criticul de cinema Michel Ciment, Marie-France Ionesco, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Dorina Chiriac, Sanda Manu, George Banu, Serge Peyrat, asistentul regizorului timp de 15 ani laThéâtre de la Ville, și alți actori sau colaboratori ai regizorului.

De ce trag clopotele, Mitică?

Integrala Lucian Pintilie la Les Films de Cannes àBucarest va începe vineri, 19 octombrie, cu filmul Balanța, la Cinema Muzeul Țăranului (în prezența lui Marin Karmitz) și va continua la Cinemateca Union cu filmele: Duminică la ora 6 (1965)– duminică, 21 octombrie, Salonul nr. 6 (1978) – luni, 22 octombrie, Terminus Paradis (1997) – marți, 23 octombrie, Reconstituirea (1968) – miercuri, 24 octombrie, Prea târziu (1996) – joi, 25 octombrie, O vară de neuitat (1994) – vineri, 26 octombrie, Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) – sâmbătă, 27 octombrie, După-amiaza unui torționar (2002) și Tertium non datur (2005) – duminică, 28 octombrie. O parte dintre actorii și membrii echipelor de filmare vor fi prezenți la fiecare dintre proiecții și vor intra în dialog cu publicul.

Intrarea la proiecțiile din retrospectivă este liberă, în limita locurilor disponibile.

Omagiul Lucian Pintilie este organizat în parteneriat de către Les Films de Cannes à Bucarest și Festivalul Național de Teatru, în colaborare cu Filmex România și Centrul Național al Cinematografiei, cu sprijinul Fundației 9.

O parte din filme vor fi proiectate și în orașele în care au loc ediții locale Les Films de Cannes.

Foto: Lucian Pintilie – filmedefestival.ro

06
/02
/20

Dacă credeai că mai știi câte ceva despre cinematografia mondială a momentului, o participare la Festivalul de la Rotterdam îți dă peste cap cam toate cunoștințele – un program cu sute de filme neconvenționale, majoritatea realizate de regizori la început de drum, iar o bună parte dintre ele, forme hibrid de limbaj cinematografic.

02
/02
/20

CRONICĂ DE FILM Regizat de Marius Th. Barna și cu un comentariu scris de Bogdan Ficeac, documentarul „Nostalgia dictaturii” (2020), disponibil în câteva proiecții răzlețe, este o colecție de truisme despre comunism, a cărei concluzie ar putea fi banalitatea că „s-au făcut și lucruri bune, dar au fost și lucruri rele”.

30
/01
/20

CRONICĂ DE FILM În „Uncut Gems” (2019), fraţii Benny şi Josh Safdie transformă prin stilul lor inconfundabil subiectul banal al încurcăturilor unui bijutier newyorkez (Adam Sandler) într-o experienţă hipnotică, într-un film despre viaţa trăită mereu la limită.

30
/01
/20

„colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu același nume și urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuală.

30
/01
/20

În luna februarie, cinefilii români vor putea urmări “Little Women” / “Fiicele doctorului March”, producție Sony Pictures distinsă cu șase nominalizări la premiile Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu adaptat, Cea mai bună actriță principală și Cea mai bună actriță secundară.

30
/01
/20

Parazit/ Parasite, filmul fenomen al cineastului coreean Bong Joon-Ho, scrie istorie la Oscar, devenind prima producție din Coreea de Sud nominalizată atât la categoria Cel mai bun film străin, cât și la categoria Cel mai bun film. A doborât recorduri de box-office în întreaga lume, a câștigat Palme d’Or la Cannes 2019, iar din 31 ianuarie rulează în 26 de cinematografe Cinema City din întreaga țară, în cadrul unui eveniment dedicat Oscarurilor.

24
/01
/20

CRONICĂ DE FILM Regizat de Sam Mendes, "1917" (2019) este în primul rând o demonstraţie de virtuozitate tehnică. Un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Spectaculos, dar sărac în idei.

21
/01
/20

În marginea filmului de cinema "Dolor y gloria" (nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, și în care Antonio Banderas face un rol pentru care e, de asemenea, nominalizat).

20
/01
/20

Filmele „Tipografic” și „Ieșirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internațională în secțiunea FORUM a Festivalului de Film de la Berlin.