Lucian Pintilie – program aniversar la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-program-aniversar-la-tvr2/

În 9 noiembrie, marele regizor Lucian Pintilie a sărbătorit împlinirea a 80 de ani, ocazie cu care TVR 2 îi dedică, astăzi, ciclul „Duminica filmului românesc”.

Un articol de Andrada Văsii|10 noiembrie 2013

În 9 noiembrie, marele regizor Lucian Pintilie a sărbătorit împlinirea a 80 de ani, ocazie cu care TVR 2 îi dedică, astăzi, ciclul „Duminica filmului românesc”.

Astfel, cinefilii români vor putea urmări astăzi, la TVR 2, două dintre cele mai valoroase filme ale sale, dramele „Reconstituirea” (de la ora 14.10) şi „Balanţa” (de la ora 20.10).

„Reconstituirea” (realizat în 1968) a provocat după lansare un imens scandal, care l-a determinat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu întâi să interzică filmul, iar apoi să îi impună regizorului emigrarea din România. În 2008, Asociaţia Criticilor Români de Film a desemnat „Reconstituirea” drept cel mai bun film românesc din toate timpurile. Tot critica de specialitate a considerat că actorul George Mihăiţă a făcut în „Reconstituirea” rolul cel mai important al carierei sale.

Filmul, realizat de Lucian Pintilie după nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, porneşte de la un fapt real petrecut în anii ’50 pe malul Timişului. Vuică şi Ripu, doi elevi de la „seral”, şi-au sărbătorit absolvirea printr-o beţie de pomină, după care s-au încăierat şi au spart capul ospătarului care încerca să-i despartă, dărâmând şi un şopron.

Poveşti marca Lucian Pintilie

Dacă s-ar da curs plângerii, tinerii ar risca doi-trei ani de închisoare. Procurorul preferă o altă pedeapsă: vinovaţii vor reconstitui evenimentele, într-un film educativ, pentru ca publicul să tragă învăţăturile necesare. În loc de asta, „publicul” prezent la reconstituire va fi martorul unui tragic şi stupid accident.

Cel de-al doilea film semnat de Lucian Pintilie programat de TVR 2 esteBalanţa”, realizat în 1991. Având în rolurile principale pe Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu, Balanţa” este adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieşu.

Lucian Pintilie

Actriţa Maia Morgenstern

Nela, fiica unui securist căzut în dizgraţie, pleacă din Bucureşti după incinerarea tatălui ei, încercându-şi norocul în provincie. Dar orăşelul în care este repartizată ca profesoară o întâmpină cu cinism, violenţă şi nepăsare. Medicul Mitică, un etern optimist, îi va deveni prieten şi aliat. Împreună, cei doi trec prin diverse încercări, luptând cu structurile imobile ale societăţii din ultimii ani de comunism din România.

Pentru rolul din Balanţa”, Maia Morgenstern a obţinut trei trofee la categoria «Cea mai bună actriţă » la Festivalul de Film de la Geneva (1992), la Premiile Filmului European (1993) şi din partea Uniunii Cineaştilor din România (1993).

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.