Lucian Pintilie – program aniversar la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucian-pintilie-program-aniversar-la-tvr2/

În 9 noiembrie, marele regizor Lucian Pintilie a sărbătorit împlinirea a 80 de ani, ocazie cu care TVR 2 îi dedică, astăzi, ciclul „Duminica filmului românesc”.

Un articol de Andrada Văsii|10 Noiembrie 2013

În 9 noiembrie, marele regizor Lucian Pintilie a sărbătorit împlinirea a 80 de ani, ocazie cu care TVR 2 îi dedică, astăzi, ciclul „Duminica filmului românesc”.

Astfel, cinefilii români vor putea urmări astăzi, la TVR 2, două dintre cele mai valoroase filme ale sale, dramele „Reconstituirea” (de la ora 14.10) şi „Balanţa” (de la ora 20.10).

„Reconstituirea” (realizat în 1968) a provocat după lansare un imens scandal, care l-a determinat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu întâi să interzică filmul, iar apoi să îi impună regizorului emigrarea din România. În 2008, Asociaţia Criticilor Români de Film a desemnat „Reconstituirea” drept cel mai bun film românesc din toate timpurile. Tot critica de specialitate a considerat că actorul George Mihăiţă a făcut în „Reconstituirea” rolul cel mai important al carierei sale.

Filmul, realizat de Lucian Pintilie după nuvela omonimă a lui Horia Pătraşcu, porneşte de la un fapt real petrecut în anii ’50 pe malul Timişului. Vuică şi Ripu, doi elevi de la „seral”, şi-au sărbătorit absolvirea printr-o beţie de pomină, după care s-au încăierat şi au spart capul ospătarului care încerca să-i despartă, dărâmând şi un şopron.

Poveşti marca Lucian Pintilie

Dacă s-ar da curs plângerii, tinerii ar risca doi-trei ani de închisoare. Procurorul preferă o altă pedeapsă: vinovaţii vor reconstitui evenimentele, într-un film educativ, pentru ca publicul să tragă învăţăturile necesare. În loc de asta, „publicul” prezent la reconstituire va fi martorul unui tragic şi stupid accident.

Cel de-al doilea film semnat de Lucian Pintilie programat de TVR 2 esteBalanţa”, realizat în 1991. Având în rolurile principale pe Maia Morgenstern şi Răzvan Vasilescu, Balanţa” este adaptarea romanului omonim al lui Ion Băieşu.

Lucian Pintilie

Actriţa Maia Morgenstern

Nela, fiica unui securist căzut în dizgraţie, pleacă din Bucureşti după incinerarea tatălui ei, încercându-şi norocul în provincie. Dar orăşelul în care este repartizată ca profesoară o întâmpină cu cinism, violenţă şi nepăsare. Medicul Mitică, un etern optimist, îi va deveni prieten şi aliat. Împreună, cei doi trec prin diverse încercări, luptând cu structurile imobile ale societăţii din ultimii ani de comunism din România.

Pentru rolul din Balanţa”, Maia Morgenstern a obţinut trei trofee la categoria «Cea mai bună actriţă » la Festivalul de Film de la Geneva (1992), la Premiile Filmului European (1993) şi din partea Uniunii Cineaştilor din România (1993).

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

Page 247 of 250« First...102030...245246247248249...Last »