Lucrarea „George Enescu” de Corneliu Baba, expusă acum în Galeria Națională
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucrarea-george-enescu-de-corneliu-baba-expusa-acum-in-galeria-nationala/

Începând cu data de 1 septembrie 2021, în Galeria Naţională de Artă Românească Modernă regăsim expusă lucrarea intitulată „George Enescu” avându-l autor pe Corneliu Baba, alături de o altă lucrare cu trimitere la universul enescian, „Natură statică cu vioară”.

Un articol de Liliana Matei|1 septembrie 2021

Cele două tablouri vor fi prezentate pe durata Festivalului Internațional George Enescu cu care Muzeul Național de Artă al României este partener, o parte dintre concerte desfășurându-se în sala Auditorium a muzeului.

Lucrarea care îl înfățișează pe Enescu a fost realizată de Corneliu Baba în anul 1955, autorul revenind cu repictări ale acesteia până în anul 1991. La dorința sa expresă, tabloul, expus acum, a înlocuit o altă lucrare cu același subiect din anul 1955, de care pictorul era nemulțumit și pe care a distrus-o.

Într-unul dintre caietele sale Corneliu Baba a transcris câteva rânduri despre Enescu din cartea lui Bernad Gavoty, Les souvenirs de Georges Enesco:

„Cum compun: lucrez încet și în taină, mergând până la a le ascunde apropiaților schițe pe care de altfel nu au nici o intenție să le fure. Sunt bântuit de scrupule, dar deznădejdea îmi este străină: sunt prea umil ca să-mi ofer luxul disperării. […] În fine, nu sunt niciodată mulțumit, niciodată. Dacă aș fi, într-o zi aș înceta să mai compun, chiar în același moment, ca să eternizez o clipă minunată…” .

Corneliu Baba l-a reprezentat pe Enescu în postura sa caracteristică, ușor aplecat, cu vioara sub braț, cum apărea la finalul concertelor sale, în ținuta specifică de spectacol. Este una dintre imaginile iconice ale marelui compozitor și interpret, care îl înfățișează pe un fundal incert, o masă de culoare care nu-l situează într-un spațiu anume ci, cumva, în eternitate.

MNAR este partener al Festivalului Internațional George Enescu 2021 și găzduiește seria de concerte de la Sala Auditorium, în zilele de duminică, 5, 12, 19 și 26 septembrie 2021, de la orele 10.30. Accesul în sală se face din str. Știrbei Vodă 1-3, iar detaliile concertelor le puteți urmări aici.

Foto: MNAR

 

 

02
/04
/13

Picanterii de Bucureşti revine cu o nouă ediţie în zilele de 5, 6 şi 7 aprilie, între orele 10 și 19, la Muzeul Municipiului Bucureşti. Vizitatorii se vor bucura de bunătățuri și accesorii realizate manual. Negustorii dichisiţi şi atelierele de creaţie artistică nu vor lipsi nici de această dată. Artizanii invitaţi le vor oferi vizitatorilor […]

29
/03
/13

Duminică, 31 martie, începând cu ora 13, la Caffé D`Arthé (Str. Popa Nan, nr. 7) poți participa la un atelier de flori textile. Bucățile de material se vor transforma în accesorii spectaculoase, ce vor da oricărei ținute o notă de unicitate.