Lucrarea „Muză” a lui Brâncuşi s-a vândut cu 12,4 milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucrarea-muza-a-lui-brancusi-s-a-vandut-cu-124-milioane-de-dolari/

Lucrarea „Muză” („Une Muse”), de Constantin Brâncuşi, s-a vândut cu suma de 12,4 milioane la licitaţia organizată de Casa Christie’s, miercuri seara, la New York, care pe ansamblu s-a situat sub nivelul estimărilor iniţiale ale organizatorilor.   Preţul obţinut de lucrarea lui Brâncuşi la căderea ciocanului a fost de exact 11 milioane de dolari, la […]

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2012

Lucrarea „Muză” („Une Muse”), de Constantin Brâncuşi, s-a vândut cu suma de 12,4 milioane la licitaţia organizată de Casa Christie’s, miercuri seara, la New York, care pe ansamblu s-a situat sub nivelul estimărilor iniţiale ale organizatorilor.

 

Preţul obţinut de lucrarea lui Brâncuşi la căderea ciocanului a fost de exact 11 milioane de dolari, la care se adaugă comisionul casei de licitaţii, calculat la 12,75 la sută din preţul de vânzare, ajungându-se la suma totală de 12.402.500 de dolari. Identitatea cumpărătorului nu a fost dată publicităţii, singurul lucru dezvăluit de organizatori fiind naţionalitatea: american, persoană privată.

Cea mai mare sumă obţinută în cursul serii a fost pentru compoziţia Nymphéas (Nuferi), de Claude Monet, respectiv 43,8 milioane de dolari, lucrarea fiind estimată iniţial între 30 şi 50 de milioane. De asemenea, a fost stabilit şi un record de autor, cel mai mare preţ plătit vreodată pentru o pictură de Kandinsky, suma de 23,8 milioane de dolari pentru pânza „Studie für Improvisation 8”.

În privinţa compoziţiei generale a licitaţiei, din cele 69 de obiecte de artă licitate, cinci s-au vândut cu peste 10 milioane de dolari, zece cu peste cinci milioane şi 31 cu peste un milion de dolari. „Majoritatea lucrărilor s-a vândut în marja estimărilor iniţiale”, a declarat Brooke Lampley, Senior Vice-President al Christie’s America şi al Licitaţiilor de Artă Impresionistă şi Modernă.

Cu toate acestea, suma totală obţinută de organizatori s-a situat la 205 milioane de dolari, sub nivelul anticipat de 250 de milioane de dolari. Două dintre lucrările incluse iniţial în catalogul licitaţiei au fost retrase. Printre factorii care ar fi putut influenţa entuziasmul redus al cumpărătorilor ar putea fi uraganul Sandy, situaţia economică incertă după alegeri şi chiar vremea: după uragan, la New York a venit viscolul, miercuri seara.

Preţul obţinut de organizatori pentru lucrarea Muză, 12,4 milioane de dolari, a fost cel mai mare dintre sculpturile licitate, mai mult decât „Cocoşul” lui Picasso (10,38 de milioane de dolari) şi „Piciorul” lui Giacometti (11,2 milioane de dolari).

A fost un preţ bun, pentru o lucrare fantastică, încântătoare de-a dreptul, care a atras multă atenţie: când am anunţat-o, am fost contactaţi de persoane din întreaga lume, pentru că operele lui Brâncuşi sunt foarte rare şi extrem de căutate„, a declarat Lampley.

Şi coordonatorul licitaţiei de miercuri seara, Andreas Rumbler, a avut aprecieri superlative despre opera brâncuşiană: „Am avut Monet, am avut Kandinsky şi am avut probabil una dintre cele mai frumoase sculpturi de la începutul secolului XX, modelată în gips, o operă absolut superbă, modernă şi nemuritoare. Nu exită o modalitate de a înfăţişa capul omenesc mai elegant şi mai modern, de cum a făcut-o Brâncuşi exact acum 100 de ani”, a adăugat Rumbler.

Andreas Rumbler a dat de înţeles că opera ar putea ajunge într-o colecţie de artă privată majoră, care ar urma să fie expusă public în următorii ani. „Nu vă pot confirma naţionalitatea cumpărătorului, dar vă pot spune că este cineva care ştie să aprecieze lucrurile de calitate şi deosebite, iar dacă nu mă înşel, o vom vedea din nou în expoziţii publice în următorii ani, a dezvăluit reprezentantul Christie’s.

Muza a fost modelată în gips de Constantin Brâncuşi în 1912, special pentru expoziţia Armory Show de la New York din 1913, alături de alte trei exponate. Datorită succesului de care s-au bucurat exponatele, Walt Kuhn, unul dintre organizatorii expoziţiei, a cumpărat Muza de la artist şi a păstrat-o în colecţia sa personală. După moartea lui Kuhn, soţia sa a donat opera Muzeului Guggenheim, în 1955, care a organizat cu această ocazie prima expoziţie dedicată sculptorului român în Statele Unite. În 1986, opera a fost scoasă la vânzare pentru prima dată, fiind achiziţionată la un preţ de sub un million de dolari la acea vreme şi a rămas în proprietate privată până în prezent, când s-a vândul la Christie’s, pentru a doua oară, pentru suma de 12,4 milioane de dolari.

 

Sursa: Mediafax

22
/10
/13

Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia – Carmen.

22
/10
/13

Printre ultimele noutăţi anunţate în programul FNT 2013se numără spectacolul-prelegere „Respiraţia poeziei'', susţinut de actorul Ion Caramitru în Sala Multimedia a Teatrului Naţional Bucureşti – sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00, dar şi spectacolul-lectură cu piesa câştigătoare a concursului de dramaturgie UNITER 2012, „Nostalgicii călători'' de Liviu Lucaci, în regia lui Vlad Cristache – vineri, 1 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Mică a TNB.

22
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Una dintre premierele toamnei de la Teatrul Nottara, „Mobilă și durere” este un spectacol ce merită văzut și revăzut pentru a înțelege mesajul tragic atent camuflat sub masca umorului lui Teodor Mazilu. Regizoarea Alice Barb nu se îndepărtează deloc de text, dar îl transpune în lumea contemporană.

22
/10
/13

INTERVIU Toma Enache, jurnalist, poet și regizor, își lansează pe 24 octombrie primul lungmetraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Producția este o premieră, fiind primul film vorbit în limba aromână. Regizorul spune că a ales să interpreteze rolul principal pentru că a simțit că așa poate transmite ceea ce-și dorește, „într-un ritm mult mai bun și într-un mod autentic”.

22
/10
/13

Aura Corbeanu, directorul executiv al Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2013), organizat între 25 octombrie şi 3 noiembrie în Bucureşti, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că bugetul pentru ediţia din acest an a evenimentului este de 2.300.000 de lei.

21
/10
/13

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert” - al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

21
/10
/13

Ediția din acest an a unui eveniment de amploare, Festivalul de Literatura Timisoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, va prilejui publicului timișorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră, din volume inedite pentru publicul autohton.