Lucrări din mămăligă
https://www.ziarulmetropolis.ro/lucrari-din-mamaliga/

Asociaţia CRIES-Centrul de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidare invită artişti români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenţei artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timişoara.

Un articol de Liliana Matei|21 iulie 2019

Provocarea constă în crearea unor lucrări de artă contemporană care să investigheze relația dintre cultură și hrană ca parte a patrimoniului imaterial. Vor fi selectați 3 artiști, ale căror lucrări vor fi expuse public și vor rămâne în patrimoniul asociației pentru itinerări ulterioare. Candidaturile se înregistrează între 16 și 31 iulie 2019, iar rezidența se desfășoară în perioada 15 -30 august 2019. Artiștii vor avea oportunitatea de a-și desfășura perioada de rezidență la Casa Jecza, gestionată de Fundația Triade din Timișoara, spațiu ce păstrează aerul boem şi cultivat al trecerii artistului Peter Jecza, sute de lucrări de artă, alături de semne ale unei intimităţi delicate.

Proiectul „Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar” urmărește creșterea nivelului de conștientizare a publicului cu privire la importanța hranei ca parte a patrimoniului imaterial.

Artiștii din domeniul artelor plastice și vizuale din țară sunt invitați să candideze pentru o rezidență artistică în care le este oferită oportunitatea de a crea obiecte de artă contemporană care valorizează tematica hranei și de a se exprima creativ într-un demers artistic susținut financiar. Materialul de lucru pentru lucrările finale este mămăliga.

Proiectul pornește de la premisa complexității relației dintre hrană și cultură, de la problematica mâncării ca vector cultural într-o lume globalizată, punând în discuție relația dintre gusturi și valori, structuri și moștenire sociale, și urmărește cercetarea asupra practicilor legate de mâncare, mâncatul împreună, partajarea hranei, povestirile schimbate deasupra mesei și celelalte ritualuri asociate cu hrana.

„Hrana reprezintă o bază pentru identitatea personală, un vehicul prin care structura socială influențează indivizii, un obiect care manifestă tendințe culturale și sociale pe termen lung, un transportator de sens cultural” consideră Mihaela Vețan, inițiator al proiectului.

Produs alimentar preparat din făină de porumb, fiartă în apă și mestecată, mămăliga reprezintă un simbol cultural, fiind un surogat al pâinii și un aliment auster, asociat istoric unei culturi a rezilienței și bucătăriei claselor de jos. Produsă ocazional și din alte făinuri decât cea de mălai, astăzi este preparată prin excelență din porumb. Deși are o tradiție românească, mămăliga este prezentă și în alte culturi europene, fiind în fapt un aliment derivat din terciul de cereale atestat încă din perioada romană antică.

Criterii de aplicare la rezidență

Dosarul de aplicare la rezidența Gastronom trebuie să conțină:

  • Descrierea textuală a proiectului de lucrare ce urmează a fi fi transpus în mămăligă, inclusiv cu detalii tehnice. Acesta va ține cont de specificul materialului – rezistență, maleabilitate etc. și de necesarul de armătură (dacă e cazul);
  • Machetă – schiță desenată și scanată sau schiță 3D;
  • Un link către un portofoliu de lucrări anterioare.

Aplicația se trimite exclusiv online la adresa [email protected].

Fiecare artist beneficiază de o remunerație în cuantum de 5.000 lei și decontarea cheltuielilor de drum, cazare și masă în perioada rezidenței. Lucrările vor fi expuse public și vor rămâne în patrimoniul asociației pentru itinerări ulterioare, în contexte culturale și sociale specifice.

Calendarul rezidenței:

16-31 iulie 2019 – primire candidaturi artiști

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/2433731713339285/

1-7 august 2019 – jurizare lucrări

15-31 august 2019 – participare rezidență și creare lucrări

4-8 septembrie 2019 – prezentare publică lucrări

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.

18
/05
/17

Astăzi este Ziua internațională a muzeelor, prilej pentru a vă prezenta un top al celor mai frumoase muzee din lume, întocmit anul trecut de cunoscutul site TripAdvisor, și de pe care nu lipsesc muzee precum: Luvru, Prado, Van Gogh sau Muzeul Metropolitan de Artă din New York.

09
/05
/17

Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București deschide joi, 18 mai, ora 19:00, expoziția „Ucenicie prin arte. Sorin Costina, colecționar”, una dintre cele mai importante colecții de artă postbelică autohtonă, ce cuprinde lucrări semnate de Corneliu Baba, Horia Bernea, Ștefan Bertalan, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Florin Mitroi, Paul Neagu, Florin Niculiu, Ion Dumitriu, Constantin Flondor, Sorin Dumitrescu etc.

03
/05
/17

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultați din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanței de 1 mai.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

20
/04
/17

Artistul multimedia Nikita Golubev a transformat mai multe autovehicule murdare din Moscova în adevărate opere de artă. Sub pseudonimul "ProBoyNick", Golubev a pictat, în ultimele două săptămâni, diverse desene pe mai multe mașini din capitala Rusiei și a distribuit online fotografiile cu operele create. Artistul rus realizează aceste desene folosindu-se de degete și pensule.

12
/04
/17

Cea mai mare expoziţie dedicată lui Ştefan Luchian din ultimii 50 de ani va fi organizată la Pavilionul Muzeal de la Art Safari, între 19 mai - 18 iunie, la Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45), şi va cuprinde opere ale artistului din peste 20 de instituţii muzeale, dar şi din cele mai importante colecţii private.

11
/04
/17

Premiul Pulitzer 2017 pentru "Fotoreportaj" (Feature Photography") a revenit publicației Chicago Tribune, care a publicat un portret al unui copil de 10 ani care a supraviețuit unui schimb de focuri în Chicago, și al mamei sale, care încearcă să reia cursul vieții după această dramă.

05
/04
/17

“Rerotikon”, prima expoziție de artă erotică găzduită de Galeria Rotenberg-Uzunov din București, va fi vernisată joi, 6 aprilie, ora 19.00. Semnatara picturilor expuse este tânăra artistă Diana Manole, care explorează puterea de seducție a nudurilor umane, cu accente vintage din pin-up-ul american într-o combinație cu tușa mult mai recentei Școli de la Cluj.