„Lumea e a mea”. Viaţa Larisei
https://www.ziarulmetropolis.ro/lumea-e-a-mea-viata-larisei/

CRONICĂ DE FILM Câştigător al trofeului pentru cel mai bun lungmetraj românesc de debut la TIFF, unde a fost prezentat recent în premieră, deşi avea anunţată lansarea în 2014, „Lumea e a mea”, de Nicolae Constantin Tănase, ar putea trece drept o încercare proaspătă în peisaj.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 Iunie 2015

Până la un punct, combinaţia de realism brut în care camera de filmat urmăreşte – nervos, insistent şi de foarte aproape – un singur personaj şi de scurte explozii de fantastic ca reprezentări ale unei lumi interioare tulburate, dublată de muzică hip-hop, poate fi atractivă. Trebuie să recunoaştem: nu găseşti pe toate drumurile cinematografiei române un astfel de amestec.

Dar filmele de acest tip, cu adolescenţi rebeli şi cu probleme de adaptare într-un mediu violent, au devenit aproape un gen în sine (cel puţin) în cinematografia europeană.
Filmul tânărului Nicolae Constantin Tănase degajă, totuşi, un aer de prospeţime, iar acesta este un merit. Se observă o concepţie şi sunt identificabile bunele intenţii: de a arunca o privire necosmetizată asupra unei fete aflate într-un moment de criză şi de a pătrunde într-o astfel de lume a adolescenţilor în care tinerele naive, dar şi teribiliste, cad victime ale băieţilor răi.

Tănase şi scenarista Raluca Mănescu nu reuşesc să se debaraseze însă de păcatul de a oferi doar reprezentări a ceea ce ar fi personajele, simple tipologii, fără a livra cu adevărat oameni vii, imprevizibili şi memorabili.

Asta nu înseamnă că Ana Maria Guran, din rolul protagonistei de 16 ani (Larisa) şi, de fapt, marea descoperire a filmului, nu produce câteva momente electrizante, chiar emoţionate, prin dezinvoltura şi voluptatea jocului şi prin felul în care ţine captiv aparatul de filmat asupra chipului ei expresiv.

Ea joacă, de altfel, cel mai reuşit personaj, tocmai pentru că intenţiile protagonistei nu sunt uşor de ghicit, pentru că nu este condusă de o psihologie clară. Larisa este o tânără dinamică, deopotrivă puternică şi vulnerabilă, iar aici a avut, probabil, o influenţă decisivă scenarista Raluca Mănescu.

Restul personajelor cu care ea interacţionează sunt însă doar fantoşe: de la mama neînţelegătoare, tatăl violent, bunica pe patul de moarte, la colega agresivă, prietenele oscilante şi băieţii în căutare doar de sex.

Aproape că nu există povară şi obstacol specifice vârstei care să nu-i fie aruncate în cale Larisei, de la bătăi din partea tatălui, la droguri şi viol. Un mod destul de rudimentar şi uzat de a crea tensiune şi de a împinge înainte o poveste, existând riscul unui efect advers – îndepărtarea spectatorului de personaj.

lumea-e-a-mea-855819l-imagineSimpla observare a adolescenţei ca vârstă a exuberanţei de toate felurile ar fi fost, poate, mai inspirată şi mai provocatoare decât aglomerarea de probleme. În fond, „La vie d’Adèle”, marele film al lui Abdellatif Kechiche, este – pe lângă radiografia pasiunii sexuale mistuitoare – portretul, aproape observaţional, descriptiv, dar extrem de intens, al unei tinere în pragul maturizării.

Dincolo de falsitatea unor replici, reproşul fundamental ce ar putea fi adus debutului, totuşi, ambiţios, al lui Nicolae Constantin Tănase este că nu îşi asumă riscuri, dacă tot a ales calea exploatării personajului şi acroşarea emoţională a publicului.

Că nu merge suficient de departe, că nu îşi coboară protagonista mai jos, că nu pune spectatorul în poziţie de disconfort, aşa cum face, la extrem, un cineast controversat ca Larry Clark în teribilele, dar autenticele sale filme despre adolescenţi.

Lumea e a mea, România, 2015

Regia: Nicolae Constantin Tănase

Cu: Iulia Ciochina, Hritcu Florin, Ana Maria Guran

Rating: ●●○○○

10
/12
/18

Ieri, 9 decembrie,  în sala „Ion Băieșu” a Teatrului Dramaturgilor Români, a avut loc premiera oficială a spectacolului FAPTE BUNE de Sebastian Ungureanu, regia Alexandru Nagy, o comedie de moravuri care începe ca o farsă și se termină ca o satiră despre geneza politicii românești post-decembriste.

10
/12
/18

Bucharest Art Film Festival (BAFF) va proiecta în perioada 10-12 decembrie filme de(spre) artă la Galeria Halucinarium, din Calea Giulești 14. Art Film Festival încearcă la această a III-a ediție să creeze experiența ideală destinată publicului de cinema și zone conexe, aducându-l într-o galerie de artă timp de 3 seri. Programul fiecărei zile începe la ora 19:00, intrarea la proiecții fiind liberă în limita locurilor disponibile.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

09
/12
/18

Unul din cei mai cunoscuţi regizori români de film, multi-premiatul Nae Caranfil, după trei decenii de la debutul său în cinematografie, se află, la acest final de 2018, în pragul unui îndrăzneţ demers teatral. Papagalul mut - Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, piesă în două acte de Nae Caranfil, este o poveste incredibilă, dar reală, având în centru una dintre cele mai enigmatice şi fascinante figuri ale secolului al XVIII-lea. 

08
/12
/18

„Oxygen”, piesa controversatului Ivan Vîrîpaev, copilul teribil al noii dramaturgii ruse, considerat ca estetică între Quentin Tarantino și Andrei Tarkovski, se joacă în această seară (8 decembrie) și vineri, 14 decembrie, la teatrul Teatrelli, în București.  Spectacolul este programat de la ora 19.30. Textul este considerat unul dintre cele mai puternice texte contemporane, un poem teatral despre puritatea sinelui și descoperirea celuilalt.

07
/12
/18

CRONICĂ DE FILM Cu fizicul său firav, care sugerează o supunere cvasi-reflexă față de ceilalți, și cu chipul său caraghios, aproape imperturbabil dacă nu ar fi străpuns uneori de câte un zâmbet forțat, Marcello setează din start atmosfera de comedie neagră ce domină noul film al italianului Matteo Garrone, „Dogman” (2018).

07
/12
/18

Filmul Belgian GIRL, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film străin, va deschide Oscar Weekend (18 - 20 ianuarie 2019, Cinema Elvire Popesco). "Oscar Weekend" are loc înaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 91-a ediție a premiilor Oscar (22 ianuarie), trofeele Oscar 2019 urmând să fie acordate în cadrul Galei din 24 februarie 2019. 

07
/12
/18

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT pune reflectoarele pe Portugalia, cu două programe a câte cinci scurtmetraje reunite sub titlul Focus Portugalia. Primul program, The Heart and the Body, va fi proiectat sâmbătă, 15 decembrie, iar cel de-al doilea, On Politics, va putea fi văzut duminică, 16 decembrie, ambele la ora 16.30, la Cinema Muzeul Țăranului.

07
/12
/18

Zece variațiuni pe teme de colinde româneşti compuse de zece tineri compozitori români pot fi ascultate în premieră absolută în data de 12 decembrie, în Sala “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din Bucureşti, ora 19:00. Concertul “Dincolo de colind” va fi interpretat de ansamblul de muzică nouă SonoMania, sub bagheta Simonei Strungaru. Accesul la eveniment este gratuit.

07
/12
/18

Filmul „Vice” al lui Adam McKay, o dramă despre fostul vicepreşedinte Dick Cheney, cu Christian Bale, Sam Rockwell, Steve Carell şi Amy Adams în distribuţie, a primit cele mai multe nominalizări la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur. La categoria miniserial sau film de televiziune cele mai multe nominalizări, în număr de 4, le-a primit „The Assassination of Gianni Versace”.

06
/12
/18

În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-al doilea război mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună.

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

Page 1 of 76412345...102030...Last »