Lumea lui Dedes / Cântecul de sirenă al Telecinematecii
https://www.ziarulmetropolis.ro/lumea-lui-dedes-cantecul-de-sirena-al-telecinematecii/

În ultimele trei săptămâni, în fiecare miercuri seara, graţie TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertăţii ne transmitea clar că şi noi cei mai puţin înzestraţi de natură cu chipuri de cuceritori avem şansa noastră în viaţă, la iubiri lungi sau scurte, în funcţie de posibilităţi şi dorinţe.

Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|19 martie 2015

Muzica din celebrul generic al Telecinematecii reprezintă pentru  mine cântecul de sirenă care îmi atrage ”corabia”, cu tot cu suflet, în fața unei cutii, din ce în ce mai inteligente și plat-lăbărțate numită în mod obișnuit televizor. Ori de câte ori mă aflu în fața acestei invenții semi- diavolești, mă simt ca într-o mlaștină care mă înghite încet dar sigur în zemurile ideilor sterpe ale unor personaje care se tot învârt prin spatele ecranului, căscând guri enorme, consumatoare de timp și bani.

Când însă aud cântecul sirenei știu că nu risc nimic, iar mlaștina se transformă într-o pajiște înverzită pe care aleargă personajele care mi-au luminat copilăria.

În ultimele trei  săptămâni, în fiecare miercuri seara, grație TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertății ne transmitea clar că și noi cei mai puțin înzestrați de natură cu chipuri de cuceritori avem șansa noastră în viață, la iubiri lungi sau scurte, în funcție de posibilități și dorințe.

Jean Paul Belmondo la Marea Mediterană & domnul Dedes, pe Argeş în gios

Jean Paul Belmondo la Marea Mediterană & domnul Dedes, pe Argeş în gios

Așa cum am mai spus, nu am nimic dintr-un critic de film autorizat, însă știu una și bună: îmi plac filmele. Ani la rând le-am explicat specialiștilor în gastronomie cu care m-am intersectat că nu am nevoie de niciun fel de expertiză ca să pot spune care sunt bucatele care îmi plac. Informația abundentă nu ține loc de gust, iar ”picturile” de pe albul farfuriei nu țin de foame. La fel funcționează, în ceea ce mă privește, treaba și cu filmele.

Din partea mea Belmondo are un cec în alb, indiferent de cât de bătrân și înțelept am ajuns, la a doua parte merge și un ”sau nu”. Saltimbanc, hoț, polițist, cuceritor, nefericit, afacerist, cartofor, eroul interpretat de Belmondo îți rămâne în minte, chiar dacă filmul este foarte departe de a fi o capodoperă. Dacă nu mă credeți pe cuvânt, merită să faceți o încercare miercuri seară de la ora 20.10 trecute fix, pe TVR 2 va fi ”Animalul” în regia lui Claude Zidi, în care Belmondo dă viață unui cascador curajos, dar urmărit de ghinion.

Apropo de televizoare, am o rețetă proprie de urmărit Telecinemateca, întorc spatele ușor teatral ”smart-ului” cu ecranul de peste un metru și mă plasez în fața unui aparat mai aproape de anatomia umană, care are ceva din vechiul ”Sport” târât prin căminele studenției, inclusiv diagonala undeva în jur de  31 de centimetri. Nu ridicați sprânceana, vorbim de Belmondo!

* * *

Pe  Dedes il mai puteţi găsi (şi citi) şi pe blogul său de acasă, unde, dacă nu găteşte spaghete şi nu ascultă teatru radiofonic, citeşte cu neruşinare clasici ruşi.

Foto: Lumea lui Dedes, Cântecul de sirenă al Telecinematecii – facebook

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.