Lumea lui Fellini, în prim-plan la Noaptea Galeriilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/lumea-lui-fellini-in-prim-plan-la-noaptea-galeriilor/

Vineri, 2 octombrie, se va inaugura la Bucureşti „Lights on! Fellini’s 8 ½”, expoziţia de fotografii inedite din colecţia lui Antonio Maraldi, eveniment ce face parte din Noaptea Galeriilor.

Un articol de Liliana Matei|1 octombrie 2020

Expoziţia a fost prezentată vara aceasta la Cluj-Napoca, în cadrul TIFF, și va fi deschisă la Galeria Galateca până pe 7 noiembrie, la finalul centenarului Federico Fellini.

Vernisajul va avea loc vineri, la ora 19:00, în cadrul Nopţii Albe a Galeriilor, unde vor fi proiectate două filme dedicate celebrului regizor italian.

Lumea extraordinară a lui celebrului cineast italian Federico Fellini prinde viaţă graţie fotografului Paul Ronald, care a surprins momente de neuitat de pe platoul de filmare al producţiei „8 ½”, imortalizându-i pe regizor, pe actorii Marcello Mastroianni şi Claudia Cardinale în momente de pauzele dintre filmări.

Fotografiile au fost publicate la zeci de ani după realizarea lor,  când Paul Ronald i-a oferit lui Antonio Maraldi, responsabil pentru Centro Cinema Città di Cesena, negativele din 1963. Selecţia a luat forma acestei expoziţii, pentru care Maraldi este curator.

Cu această ocazie se vor proiecta „Fellini fine mai” (2019),de Eugenio Cappuccio, un documentar cu materiale inedite despre „lumea secretă” a unuia dintre cei mai influenţi artiști din istoria cinematografiei, şi „Il lungo viaggio Fellini” (2006), un scurtmetraj de animaţie produs de Regiunea Emilia-Romagna şi de Fundaţia Federico Fellini, bazat pe desene realizate de regizor (un pasionat caricaturist) şi narat de poetul Tonino Guerra.

Noaptea Albă a Galeriilor (NAG) va avea loc la Bucureşti pe parcursul a trei seri, pentru a reduce riscul de aglomeraţie. Cea de-a 14-a ediţie propune un program nocturn de 18 ore, între 2 şi 4 octombrie 2020, şi implică 53 de spaţii.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.