Lungmetraje româneşti şi maghiare de excepţie, la Festivalul Internaţional Alternative
https://www.ziarulmetropolis.ro/lungmetraje-romanesti-si-maghiare-de-exceptie-la-festivalul-international-alternative/

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative, care va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureş, au anunţat miercuri că, pe lângă scurtmetrajele selectate pentru concurs, au inclus în program lungmetraje româneşti şi maghiare de excepţie. Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de organizatorii Festivalului Internaţional de Film […]

Un articol de Andrada Văsii|25 octombrie 2012

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative, care va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureş, au anunţat miercuri că, pe lângă scurtmetrajele selectate pentru concurs, au inclus în program lungmetraje româneşti şi maghiare de excepţie.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative, a cărui a 20-a ediţie va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureş, în cadrul manifestării vor fi prezentate 13 lungmetraje selectate, dintre care multe au obţinut premii importante la festivaluri de renume.

Astfel, publicul va avea ocazia de a viziona, printre altele, o animaţie semnată de Anca Damian, intitulată „Crulic – drumul spre dincolo”, care spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla în Capitala Poloniei.

Filmul a câştigat în luna iunie marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Annecy, unul dintre cele mai importante festivaluri de animaţie din lume.

Totodată, spectatorii vor putea urmări comedia savuroasă, „dulce-amară despre drumurile întortocheate ale economiei româneşti” a lui Tudor Giurgiu, „Despre oameni şi melci”, care a obţinut recent premiul special al juriului la cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Internaţional de la Varşovia.

De asemenea, în cadrul festivalului va fi prezentat primul lungmetraj al regizoarei Kincses Reka, originară din Târgu Mureş, care, cu filmul „Campionul din Balcani”, care tratează conflictul interetnic de la Târgu Mureş din martie 1990, a obţinut, printre altele, marele premiu al Festivalului Filmului Maghiar de la Budapesta. Este vorba de lungmetrajul intitulat „Patrie, sex şi alte neajunsuri”, o coproducţie germano-maghiară care tratează tema emigrării.

În cadrul festivalului va fi prezentată şi animaţia „Tragedia omului”, în care Jankovics Marcell a adaptat scenariul filmului după piesa cu acelaşi titlu a lui Madach Imre încă din 1983. Producţia filmului – în care în centrul acţiunii se află prima pereche de oameni care, conduşi de Lucifer, străbat în vis istoria – a început în 1988, dar s-a terminat abia la sfârşitul anului 2011, se arată în comunicat.

Un număr de 59 de filme din 27 de ţări au fost selectate pentru a intra în finala Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative, care va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureş.

Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative de la Târgu Mureş, lansat în 1993, a devenit un forum pentru creaţii de filme recente ale realizatorilor din întreaga lume, dar mai ales ale celor din Europa de Est. Scopul festivalului este realizarea unei confruntări amicale, generatoare de valori, cu prilejul căreia tinerii regizori din România şi din cele celelalte ţări participante să îşi măsoare talentul şi cunoştinţele într-o competiţie internaţională, afirmă organizatorii.

În cadrul festivalului au loc şi concerte, recitaluri, expoziţii, video-instalaţii şi alte programe complementare cu prezentare de selecţii din cele mai bune filme ale festivalurilor de acest gen din Europa şi din cele mai reuşite creaţii ale studenţilor de la diferite facultăţi cinematografice din ţară şi de peste hotare.

Astfel, în programul manifestării din acest an se regăsesc filme din Festivalul One World România, dar şi realizate în Tabăra Internaţională de Creaţie „Filmtett” 2012, precum şi selecţii de la Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj In Palace (Bulgaria), Festivalul Internaţional de Film Quest Europe (Polonia) şi de la festivaluri internaţionale de film de scurtmetraj din Italia.

 Sursa: Mediafax
19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

19
/01
/24

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.