Lungmetraje româneşti şi maghiare de excepţie, la Festivalul Internaţional Alternative
https://www.ziarulmetropolis.ro/lungmetraje-romanesti-si-maghiare-de-exceptie-la-festivalul-international-alternative/

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative, care va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureş, au anunţat miercuri că, pe lângă scurtmetrajele selectate pentru concurs, au inclus în program lungmetraje româneşti şi maghiare de excepţie. Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de organizatorii Festivalului Internaţional de Film […]

Un articol de Andrada Văsii|25 octombrie 2012

Organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative, care va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureş, au anunţat miercuri că, pe lângă scurtmetrajele selectate pentru concurs, au inclus în program lungmetraje româneşti şi maghiare de excepţie.

Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative, a cărui a 20-a ediţie va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureş, în cadrul manifestării vor fi prezentate 13 lungmetraje selectate, dintre care multe au obţinut premii importante la festivaluri de renume.

Astfel, publicul va avea ocazia de a viziona, printre altele, o animaţie semnată de Anca Damian, intitulată „Crulic – drumul spre dincolo”, care spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un român arestat în Polonia pentru un presupus furt, ţinut în închisoare în ciuda probelor ulterioare care arătau că, la data jafului, el nu se mai afla în Capitala Poloniei.

Filmul a câştigat în luna iunie marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Annecy, unul dintre cele mai importante festivaluri de animaţie din lume.

Totodată, spectatorii vor putea urmări comedia savuroasă, „dulce-amară despre drumurile întortocheate ale economiei româneşti” a lui Tudor Giurgiu, „Despre oameni şi melci”, care a obţinut recent premiul special al juriului la cea de-a 28-a ediţie a Festivalului Internaţional de la Varşovia.

De asemenea, în cadrul festivalului va fi prezentat primul lungmetraj al regizoarei Kincses Reka, originară din Târgu Mureş, care, cu filmul „Campionul din Balcani”, care tratează conflictul interetnic de la Târgu Mureş din martie 1990, a obţinut, printre altele, marele premiu al Festivalului Filmului Maghiar de la Budapesta. Este vorba de lungmetrajul intitulat „Patrie, sex şi alte neajunsuri”, o coproducţie germano-maghiară care tratează tema emigrării.

În cadrul festivalului va fi prezentată şi animaţia „Tragedia omului”, în care Jankovics Marcell a adaptat scenariul filmului după piesa cu acelaşi titlu a lui Madach Imre încă din 1983. Producţia filmului – în care în centrul acţiunii se află prima pereche de oameni care, conduşi de Lucifer, străbat în vis istoria – a început în 1988, dar s-a terminat abia la sfârşitul anului 2011, se arată în comunicat.

Un număr de 59 de filme din 27 de ţări au fost selectate pentru a intra în finala Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative, care va avea loc în perioada 7-11 noiembrie la Palatul Culturii din Târgu Mureş.

Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj Alternative de la Târgu Mureş, lansat în 1993, a devenit un forum pentru creaţii de filme recente ale realizatorilor din întreaga lume, dar mai ales ale celor din Europa de Est. Scopul festivalului este realizarea unei confruntări amicale, generatoare de valori, cu prilejul căreia tinerii regizori din România şi din cele celelalte ţări participante să îşi măsoare talentul şi cunoştinţele într-o competiţie internaţională, afirmă organizatorii.

În cadrul festivalului au loc şi concerte, recitaluri, expoziţii, video-instalaţii şi alte programe complementare cu prezentare de selecţii din cele mai bune filme ale festivalurilor de acest gen din Europa şi din cele mai reuşite creaţii ale studenţilor de la diferite facultăţi cinematografice din ţară şi de peste hotare.

Astfel, în programul manifestării din acest an se regăsesc filme din Festivalul One World România, dar şi realizate în Tabăra Internaţională de Creaţie „Filmtett” 2012, precum şi selecţii de la Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj In Palace (Bulgaria), Festivalul Internaţional de Film Quest Europe (Polonia) şi de la festivaluri internaţionale de film de scurtmetraj din Italia.

 Sursa: Mediafax
22
/09
/14

TANGO-ul, genul muzical - dedicat dansului - cu cea mai spectaculoasă poveste, doi invitaţi speciali originari chiar din ţara tango-ului şi a compozitorilor săi – Argentina, un repertoriu semnat de cei mai mari compozitori de gen, 13 concerte în 12 oraşe din România, acestea sunt elementele care compun turneul naţional „VĂ PLACE TANGO ?”, prezentat de violoncelistul RĂZVAN SUMA, între 28 septembrie - 24 octombrie 2014.

22
/09
/14

Traseul “Descoperă-l pe Brâncoveanu”, parte a proiectului „Moştenirea lui Brâncoveanu”, demarează pe23 septembrie. Evenimentul este dedicat celor 300 de ani care s-au scurs de la moartea marelui voievod şi martir Constantin Brâncoveanu. Proiectul mai include alte două componente, “Ctitorul Brâncoveanu“ și “Momente din viaţa Brâncovenilor”.

22
/09
/14

Laureaţii Concursului Enescu 2014, Secţiunea Violoncel, au fost desemnaţi duminică seară de către juriul internaţional în cadrul unei ceremonii de gală în Sala Mare a Ateneului Român, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Premiul I i-a revenit violoncelistei Eun–Sun Hong (Coreea de Sud), care a interpretat Concertul Nr. 1 pentru Violoncel și Orchestră de D. Șostacovici.

21
/09
/14

Ţara s-a umplut de festivaluri de film şi de proiecţii în spaţii „alternative”. Dacă locuieşti în Bucureşti, primăvara şi toamna ai la dispoziţie aproape săptămânal câte un festival, o retrospectivă sau un ciclu de filme. Oferta este uneori copleşitoare. Şi ce e rău în asta?

20
/09
/14

Teatrul Naţional Bucureşti a deschis stagiunea săptămâna trecută cu patru spectacole ale Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău: „Amorul dănţuie şi feste joacă”, după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilache; „12 scaune” după Ilf şi Petrov în regia lui de Petru Hadârcă; „Copiii foametei. Mărturii” de Alexei Vakulovski, în regia Luminiţei Ţâcu şi „Hronicul găinarilor” după Aureliu Busuioc. în regia lui Petru Hadârcă.

20
/09
/14

Majoritatea criticilor spun despre el că este "(pur şi simplu) cel mai bun scriitor de proză scurtă din România". Răzvan Petrescu, autorul volumelor: "Foxtrot XX", "Rubato" sau "Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini", împlineşte, astăzi, 58 de ani.

19
/09
/14

Începând cu primul weekend din octombrie, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est deschide, la cea de-a noua ediţie, împreună cu cei de la Calup, porţile unei noi locaţii-gazdă: o frumoasă casă istorică ridicată în anii’40 la numărul 46, pe strada Jean Louis Calderon, devine Re:Animation Hub.

19
/09
/14

Telespectatorii vor putea revedea la TVR 2, luni, 22 septembrie, de la ora 19.10 (partea I) şi de la ora 20.35 (partea a II-a), spectacolului Casei de Producţie TVR „Hedda Gabler”, în regia artistică a lui Dominic Dembinski, producţie care a primit Premiul pentru teatru TV al anului 2013, în cadrul ediţiei a XXII-a a Galei Premiilor UNITER. Spectacolul este difuzat simultan şi de TVR HD.

19
/09
/14

În perioada 21 septembrie-5 octombrie, în fiecare week-end de la 19,00 la 21,00 Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural Casa Artelor îi invită pe locuitorii Capitalei pe Bulevardul Unirii, în zona situată între Piața Alba Iulia, Piaţa Regiunilor, și Nerva Traian, la Expoziția în aer liber “ Bucureşti-555 de ani de istorie şi artă” şi la spectacole de teatru, dans, muzică, poezie şi arte plastice.