Luni, la Palatul Cantacuzino-Enescu: Gala Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreţi
https://www.ziarulmetropolis.ro/luni-la-palatul-cantacuzino-enescu-gala-premiilor-uniunii-muzicienilor-interpreti/

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

Un articol de |25 septembrie 2012

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi operetă Cornel Stavru şi Constanţa Câmpeanu, pianistului Dan Grigore, flautistului Ioan Caţianis, interpretei de folclor Sofia Vicoveanca.

Pentru evoluţii excepţionale în stagiunea artistică 2011-2012, vor primi distincţii artiştii Marius Budoiu, Radu Ion şi Andrei Ioniţă.

De asemenea, actorul Marin Moraru, academicienii Răzvan Theodorescu şi Nicolae Breban şi preşedintele UNART, Ion Antonescu, vor primi titlul de Membru de Onoare UNIMIR, distincţie conferită anual unor personalităţi culturale de Consiliul Director al UNIMIR, compus din personalităţi reprezentative ale muzicii interpretative (Miltiade Nenoiu, Nicolae Licareţ, Vlad Conta, Ionel Voineag,Viniciu Moroianu, Mircea Luculescu şi Gheorghe Palcu).

Cu aceaşi ocazie, UNIMIR va lansa un program anual de burse pentru tineri muzicieni, devenind astfel prima uniune de profil care îşi propune să susţină constant talentele în devenire cu sume de bani.

Primii cinci bursieri UNIMIR sunt violonista Mihaela Mitrofan (clasa a VI-a, Liceul George Enescu, prof. Olivia Papa), oboista Felicia Greciuc (anul I master, Universitatea Naţională de Muzică, conf. univ. dr. Florenel Ionoaia), pianistul Szocs Botond (clasa a X-a, Liceul de Artă “Plugor Sandor” din Sfântu Gheorghe, prof. Irma Rakoczi), flautista Oana Leonte (anul IV, UNMB, lector univ. dr. Cătălin Opriţoiu) şi soprana Tatiana Caisân (anul III, UNMB, prof. Maria Slătinaru). UNIMIR oferă această bursă lunar, pe parcursul întregului an şcolar/universitar.

“Pe viitor vom face un concurs la fiecare sfârşit de lună mai, pentru a desemna bursierii anului şcolar/universitar următor. Sperăm ca aceste burse să crească de la an la an, atât în cuantum, cât şi în numărul lor”, a declarat preşedintele UNIMIR, prof. univ. dr. Miltiade Nenoiu.

 

Sursa: Agerpres

11
/07
/21

12 iulie 1909. Într-un sat din Teleorman se năștea Constantin Noica, cel care avea să devină cel mai important filosof al României, un destin în spatele căruia să ascund numeroase povești, discipoli celebri, ani de închisoare comunistă la Jilava și un fiu care s-a călugărit…

09
/07
/21

CRONICĂ DE FILM Proiectat la Festivalul Filmului Francez şi programat pentru lansarea în cinematografe la 28 august, „Été 85” (2020), de François Ozon, vorbeşte despre frumuseţea şi intensitatea unei iubiri de-o vară.

08
/07
/21

Asociația Tangent lansează campania de strângere de fonduri „AJUT PENTRU CĂ POT” pentru a organiza a doua ediție a taberei de creație POT junior art camp, dedicată unui grup de 40 de copii de la Casele de tip familial „Sf. Elena” din Corabia.

08
/07
/21

EUROPAfest lansează invitația unui maraton de 9 zile de muzică live. În perioada 16-24 iulie București devine capitala jazz-ului. Seară de seară, scena Sălii Auditorium a Palatului Regal/Muzeul Național de Artă al României va găzdui concerte, recitaluri, seri de jam sessions, spectacole de gală cu artiști din 20 de țări. Biletele s-au pus în vânzare […]

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.