„Ma Loute”. Caricatura va salva lumea
https://www.ziarulmetropolis.ro/ma-loute-caricatura-va-salva-lumea/

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în Competiţia de la Cannes şi programat recent în cadrul Festivalului Filmului Francez de la Bucureşti, „Ma Loute”, noua bizarerie a lui Bruno Dumont, este probabil cel mai excentric film din mainstream-ul festivalier al acestui an.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 Noiembrie 2016

Cineast incomod și iconoclast, francezul Bruno Dumont aruncă în aer fără reținere limitele plauzibilității în noul său film, „Ma Loute”. Și se plasează pe terenul liber al burlescului, pe care îl testase cu succes în precedenta sa realizare, miniseria de televiziune „P’tit Quinquin”, distribuită apoi și în cinematografe. Un burlesc dublat de un absurd eliberat de constrângeri și de un suprarealism autoironic.

Cel mai la îndemână ar fi să spunem că „Ma Loute” este o comedie. O comedie însă conștientă de propria sa condiție, sentiment transmis permanent și spectatorului. Publicul este invitat nu atât să savureze cu inocență poantele, cât mai ales să deslușească mecanica lor. De aici și lentoarea cu care Bruno Dumont livrează puzderia de gaguri dintre cele mai fruste. Fiecare gag conține, în fond, și propria sa caricatură.

De fapt, „Ma Loute” este un film în care caricatura capătă dimensiuni cosmice. Prin felul în care arată și se mișcă, personajele ar putea fi la fel de bine eroii unui film de animație. Păpuși sub controlul unui păpușar ireverențios. Un demiurg care știe însă că omul este deopotrivă capabil de sălbăticie și de grație, așa cum a arătat mereu Bruno Dumont în filmele sale, mai accentuat până la recentul viraj spre comedie.

Ritualurile și gesturile burgheze ale familiei Van Peteghem, care își petrece vacanța de vară a anului 1910 într-o vilă dintr-un golf în nordul Franței, sunt atât de caricaturizat puse în scenă încât devin manifestări comic-grotești ale unei dezarticulări interioare cu sensuri metafizice. Burghezia este portretizată ca fiind ridicolă, incestuoasă, decăzută – este ceea ce transmite în fiecare moment comportamentul reprezentanților ei.

În trei dintre rolurile de membri ai familiei Van Peteghem, Dumont distribuie superstaruri: italianca Valeria Bruni Tedeschi, a cărei interpretare este cea mai reținută, și francezii Juliette Binoche și Fabrice Luchini, care se aruncă fără plasă de siguranță și cu o voluptate explozivă în haosul incontrolabil și caraghios ce le stăpânește personajele.

Însă Bruno Dumont nu iartă nici localnicii, oamenii săraci (familia Brufort), jucați de neprofesioniști ale căror trăsături fizice aspre sunt accentuate prin numeroasele prim-planuri asemănătoare unor tablouri naturaliste capabile să inducă disconfort privitorului (o constantă a filmografiei regizorului francez).

Familia Brufort, al cărei băiat se îndrăgostește de una din fetele familiei Van Peteghem, nu are nimic idilic. Dimpotrivă, o anume brutalitate animalică pare a le domina existența, însă fără ca privirea lui Bruno Dumont să fie una cinică.

Iar între cele două lumi care se intersectează și se ciocnesc ca într-o pastorală denaturată, își fac apariția doi polițiști (de asemenea jucați de neprofesioniști) veniți să investigheze ceea ce pare a fi o serie de crime misterioase în zonă. Un anchetator firav și un superior excesiv de supraponderal, ale cărui gesturi și mișcări, amplificate de sunetele de pe coloana sonoră, sunt surse inepuizabile de umor.

Bruno Dumont imaginează o lume pestriță care se salvează de la nimicie prin comicul său colosal. Un film care ironizează subtil o întreagă tradiție a cinematografiei franceze, chestionând inclusiv seriozitatea din primele filme ale regizorului francez. O operă inclasabilă, stranie, o satiră la adresa stereotipurilor sociale și a reflexelor omenești.

Rating: ●●●●●

Cel mai la îndemână ar fi să spunem că „Ma Loute” este o comedie. O comedie însă conștientă de propria sa condiție, sentiment transmis permanent și spectatorului. Publicul este invitat nu atât să savureze cu inocență poantele, cât mai ales să deslușească mecanica lor.



18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Page 1 of 25012345...102030...Last »