„Mă tot duc”. Cât fac două nasuri roșii? O mulțime de suflet
https://www.ziarulmetropolis.ro/ma-tot-duc-cat-fac-doua-nasuri-rosii-o-multime-de-suflet/

Vă tot vine să vă duceţi, doar e vară, aşa-i? Iată o destinaţie frumoasă tare pentru următoarea stagiune a Teatrului Metropolis, una creatoare de zâmbete: spectacolul „Mă tot duc”, în care magicienii Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu creează din (mai) nimic+ două nasuri roşii o călătorie pitorească prin meandrele unei relaţii.

Un articol de Cristina Enescu Aky|9 august 2019

Pe scurt și mai descriptiv, despre acest „cuplu show” se poate spune așa: (un zâmbet larg și lung). Mai cu vorbe: o Ea și un El, doi clovni pe care îi leagă și îi dezleagă, mereu împletindu-i, o relație cu multe meandre. Exact ca în viață. Doar că aici, scena poveștii lor e angoasant de goală. Au doar două nasuri roșii, care sunt un fel de măști dar aici devin adesea catalizatori de onestitate.

Din mai nimic, Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu creează o poveste despre împreună ca o călătorie printr-un relief emoțional cu multe culori și forme. Doi clovni și multe momente jucăușe, dar nimic neserios sau degeaba. Un cuplu de actori cu o conexiune scenică ce nu e chimică ci de-a dreptul alchimică, pentru că din jocul lor pe o scenă goală, fără niciun decor și cu o poveste făcută din fragmente, ei reușesc să dăruiască publicului ceva care se vede pe fețele spectatorilor la sfârșit. La propriu. Vă provoc să vedeți acest spectacol și apoi să priviți chipurile celor care ies din sală.

Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu fac de fapt fățiș exact ceea ce fac toți oamenii mari, doar că aceștia din urmă se ascund cât de mult pot: își trăiesc emoțiile pe față, la propriu, prin intermediul nasului roșu, care devine aici nu o mască și un instrument de de-mascare în siguranță a tot ceea ce e prea dureros, rușinos, apăsător de exprimat direct. Cei doi clovni sunt mai reali și credibili decât mulți oameni ai scenei cotidiene tocmai pentru că, sub masca nasului roșu, își dau voie să se arate așa cum sunt, cum se simt, cum trăiesc pe dinăuntru. Teribil curaj. De-aia le trebuie nasurile roșii, ca parașute pentru amortizarea căderilor.

„Mă tot duc” e un spectacol cu multă smiorcăială emotivă, râs cu lacrimi (uneori la propriu), e cu ghidușie și un foarte serios simț al copilăroșeniei (Pardon? Nu e un cuvânt omologat? Nu-i nimic, Clovnul-Ea, Tutuca, garantat l-ar inventa dacă ar avea nevoie de el, cum am eu acum).. E multă ascundere în spatele nasurilor roșii aici, e ingenuitate și delicatețe dar sunt și momente colerice, de egoism sau pur și simplu de ceartă chioară. Călătoria celor doi prin viață și prin relația dintre ei are acea dinamica de tipul „du-te-ncolo, vino-ncoace, lasă-mă și nu-mi da pace” care e ritmul cardiac (cel puțin periodic dacă nu constant) al tuturor relațiilor. Între hazul pus pe șotii și lacrimile din colțul sufletului, cheia lui „împreună” pe care o găsesc cei doi pare să aibă două componente: sinceritatea și umorul. O rețetă deloc rea.

Lipsesc niște lucruri din povestea relației jucăușe dar deloc neserioase dintre cei doi clovni, care face diferența față de relațiile vieții reale: nu e egoism răutăcios între ei, nici nepăsare. Chiar și când e cu supărare și certuri explozive, cu amărăciune și reproșuri, cu șantaje emoționale sau cu diferențe încăpățânate de opinii, e între ei un fel de amabilitate sufletească, de chef de joacă și de haz care se dovedesc a fi un excelent toiag de drumeție pe parcursul vieții și al relației.

„Mă tot duc” e un spectacol poate în egală măsură despre drumul dintre mine și tine de-a lungul relației noastre (de orice fel ar fi iubirea din ea), dar și despre călătoria fiecărui „eu” între diferitele variantele ale sale pe care e dispus, poate sau trebuie să le arate celuilalt în nenumărate situații. Scenă cu scenă, spectacolul amintește cât absurd, amărăciune, umor nebun, nevoie de sinceritate, teamă dar și câtă bucurie e în această pendulare continuă între eu și tu dar și în interiorul fiecăruia, în acest joc ciudat numit iubire, prietenie, relația cu celălalt. Când drumul dintre doi oameni devine greu, greutățile devin ceva mai ușoare – sau măcar mai amuzante- atunci când… de fapt, dacă nu ați înțeles din această cronică ce încearcă dar de fapt nu face deloc dreptate unui spectacol atât de fain, mergeți și aflați singuri, imediat ce s-o redeschide stagiunea.

*

„Mă tot duc”

Adaptare după William Shakespeare, Marc Dore etc.

Distribuție: Oana Pellea, Mihai Gruia Sandu

Teatrul Metropolis

 

 

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.