„Mă tot duc”. Cât fac două nasuri roșii? O mulțime de suflet
https://www.ziarulmetropolis.ro/ma-tot-duc-cat-fac-doua-nasuri-rosii-o-multime-de-suflet/

Vă tot vine să vă duceţi, doar e vară, aşa-i? Iată o destinaţie frumoasă tare pentru următoarea stagiune a Teatrului Metropolis, una creatoare de zâmbete: spectacolul „Mă tot duc”, în care magicienii Oana Pellea şi Mihai Gruia Sandu creează din (mai) nimic+ două nasuri roşii o călătorie pitorească prin meandrele unei relaţii.

Un articol de Cristina Enescu|9 August 2019

Pe scurt și mai descriptiv, despre acest „cuplu show” se poate spune așa: (un zâmbet larg și lung). Mai cu vorbe:: o Ea și un El, doi clovni pe care îi leagă și îi dezleagă, mereu împletindu-i, o relație cu multe meandre. Exact ca în viață. Doar că aici, scena poveștii lor e angoasant de goală. Au doar două nasuri roșii, care sunt un fel de măști dar aici devin adesea catalizatori de onestitate.

Din mai nimic, Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu creează o poveste despre împreună ca o călătorie printr-un relief emoțional cu multe culori și forme. Doi clovni și multe momente jucăușe, dar nimic neserios sau degeaba. Un cuplu de actori cu o conexiune scenică ce nu e chimică ci de-a dreptul alchimică, pentru că din jocul lor pe o scenă goală, fără niciun decor și cu o poveste făcută din fragmente, ei reușesc să dăruiască publicului ceva care se vede pe fețele spectatorilor la sfârșit. La propriu. Vă provoc să vedeți acest spectacol și apoi să priviți chipurile celor care ies din sală.

Oana Pellea și Mihai Gruia Sandu fac de fapt fățiș exact ceea ce fac toți oamenii mari, doar că aceștia din urmă se ascund cât de mult pot: își trăiesc emoțiile pe față, la propriu, prin intermediul nasului roșu, care devine aici nu o mască și un instrument de de-mascare în siguranță a tot ceea ce e prea dureros, rușinos, apăsător de exprimat direct. Cei doi clovni sunt mai reali și credibili decât mulți oameni ai scenei cotidiene tocmai pentru că, sub masca nasului roșu, își dau voie să se arate așa cum sunt, cum se simt, cum trăiesc pe dinăuntru. Teribil curaj. De-aia le trebuie nasurile roșii, ca parașute pentru amortizarea căderilor.

„Mă tot duc” e un spectacol cu multă smiorcăială emotivă, râs cu lacrimi (uneori la propriu), e cu ghidușie și un foarte serios simț al copilăroșeniei (Pardon? Nu e un cuvânt omologat? Nu-i nimic, Clovnul-Ea, Tutuca, garantat l-ar inventa dacă ar avea nevoie de el, cum am eu acum).. E multă ascundere în spatele nasurilor roșii aici, e ingenuitate și delicatețe dar sunt și momente colerice, de egoism sau pur și simplu de ceartă chioară. Călătoria celor doi prin viață și prin relația dintre ei are acea dinamica de tipul „du-te-ncolo, vino-ncoace, lasă-mă și nu-mi da pace” care e ritmul cardiac (cel puțin periodic dacă nu constant) al tuturor relațiilor. Între hazul pus pe șotii și lacrimile din colțul sufletului, cheia lui „împreună” pe care o găsesc cei doi pare să aibă două componente: sinceritatea și umorul. O rețetă deloc rea.

Lipsesc niște lucruri din povestea relației jucăușe dar deloc neserioase dintre cei doi clovni, care face diferența față de relațiile vieții reale: nu e egoism răutăcios între ei, nici nepăsare. Chiar și când e cu supărare și certuri explozive, cu amărăciune și reproșuri, cu șantaje emoționale sau cu diferențe încăpățânate de opinii, e între ei un fel de amabilitate sufletească, de chef de joacă și de haz care se dovedesc a fi un excelent toiag de drumeție pe parcursul vieții și al relației.

„Mă tot duc” e un spectacol poate în egală măsură despre drumul dintre mine și tine de-a lungul relației noastre (de orice fel ar fi iubirea din ea), dar și despre călătoria fiecărui „eu” între diferitele variantele ale sale pe care e dispus, poate sau trebuie să le arate celuilalt în nenumărate situații. Scenă cu scenă, spectacolul amintește cât absurd, amărăciune, umor nebun, nevoie de sinceritate, teamă dar și câtă bucurie e în această pendulare continuă între eu și tu dar și în interiorul fiecăruia, în acest joc ciudat numit iubire, prietenie, relația cu celălalt. Când drumul dintre doi oameni devine greu, greutățile devin ceva mai ușoare – sau măcar mai amuzante- atunci când… de fapt, dacă nu ați înțeles din această cronică ce încearcă dar de fapt nu face deloc dreptate unui spectacol atât de fain, mergeți și aflați singuri, imediat ce s-o redeschide stagiunea.

*

„Mă tot duc”

Adaptare după William Shakespeare, Marc Dore etc.

Distribuție: Oana Pellea, Mihai Gruia Sandu

Teatrul Metropolis

 

 

17
/08
/19

În perioada 13-22 septembrie 2019 va avea loc la Teatrul Maria Filotti din Brăila a XIII-a ediție a Festivalului Zile și Nopți de Teatru. „Criza familiei în lumea contemporană” este tema aleasă pentru 2019 de selecționerul Lucian Sabados. Spectatorii vor putea vedea, printre producțiile aduse în pentru festival spectacole precum „Legături primejdioase”, în regia lui […]

17
/08
/19

Teatrul Național din Timișoara anunță selecția modulului FDR din cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, care va avea loc în toamna acestui an, între 3 și 11 noiembrie. Aflat la cea de-a XXIV-a ediție a sa, FEST-FDR contextualizează dramaturgia și spectacolul de teatru românesc ca parte integrată și, în egală măsură, ca voce distinctă în corpul cultural european. Mai mult decât atât, prin FEST-FDR, Teatrul Național […]

16
/08
/19

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou film al său, „Once Upon in... Hollywood” (2019), Quentin Tarantino e interesat mai puţin să creeze suspans sau să ofere acţiune, şi mai mult să redea cu melancolie ceea ce se presupune a fi sfârşitul unei epoci în cinema-ul american - finalul anilor `60.

16
/08
/19

Din cele peste 1500 de producţii înscrise în cele trei secțiuni competiționale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2019 au fost selectate 43 de scurtmetraje, din 18 țări de pe întreg mapamondul. Competiția internațională cu secțiunile  - Time Stand Witness, The Road not Taken și Acts of Rebellion -  cuprinde 30 de filme, din 15  țări. Bucharest International Dance Film Festival se va desfasura in perioada 4 - 8 septembrie 2019.

16
/08
/19

Pe 16 august în 1977, Elvis Presley murea în camera sa de hotel, în urma unui infarct. Avea 42 de ani. Au trecut de atunci (exact)... 42 de ani.

15
/08
/19

Ziarul Metropolis vă propune o nouă rubrică – După 1989 – în care încercăm să vedem cum au trăit intelectualii români răsturnarea comunismului (în decembrie aniversăm – deja! – 30 de ani de la Revoluție) și cum au întâmpinat ei zorii noii libertăți.

15
/08
/19

Criticul de teatrul Octavian Saiu îi are ca invitați pe 29 august, de la ora 21.00, în Grădina cu filme (Piața Lahovari, Nr.7), în cadrul unei noi ediții a seriei de dezbateri Teatrelli Anotimpurile dialogului despre teatru, pe Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și pe Chris Simion-Mercurian, directorul Festivalului Internațional de Teatru Independent Undercloud.

15
/08
/19

Sriitorul Vasile Ernu ("Născut în URSS", "Ultimii eretici ai Imperiului", (2009); "Bandiţii") a văzut aseară ultimul film scris, regizat şi jucat de Casey Affleck  și a scris despre el în această dimineață, pe pagina sa de facebook. Cinefilii care nu se tem de spoilere se pot bucura astfel de un text savuros. Din păcate, "Light of My Life" nu este încă disponibil în cinematografele din România.

15
/08
/19

Raoul Taburin este un geniu al bicicletelor. Poate depista orice defecțiune doar folosindu-și auzul. Puțini ar crede că Raoul ascunde un secret care îl bântuie și pe care a tot încercat să-l împărtășească: în ciuda experienței sale de mecanic, Raoul nu-și poate ține echilibrul pe două roți. SECRETUL LUI RAOUL TABURIN/ RAOUL TABURIN, o poveste fermecătoare despre biciclete și sindromul impostorului, imaginată de scenaristul filmului Amélie, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 august.

14
/08
/19

Pe 10 august s-au împlinit 135 de ani de la nașterea, la Brăila, a scriitorului Panait Istrati. Am selectat pentru dumneavoastră câteva repere biografice (așa cum apar în Panait Istrati, „Opere”, Editura Academiei Române, București, 2003).

14
/08
/19

(ultima parte) Cobor încă patru kilometri spre sud, spre Nidri. Mă uit cu atenție pe partea stîngă, unde ar trebui să văd, cum mi se spusese, o biserică, o brutărie, Euro Rent și apoi biroul de turism. Îl văd, dar, cum să vă spun?, îmi circulă printre sinapse, obsesiv, prea cunoscutul vers "Lasciate ogni speranza, o voi che entrate".

14
/08
/19

Joi, 15 august, începând cu ora 19.00, are loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, va fi proiectat, în premieră națională, filmul documentar Sting : A Free Man (2017, regia: Julie Veille), precedat de o selecție muzicală din discografia Sting și The Police. Intrare liberă.

14
/08
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari va oferi, în premieră, iubitorilor de artă șansa de a admira expozițiile, în cadrul unor tururi nocturne. Experiența vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) și muzică live. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

13
/08
/19

Deja aclamat de critici și așteptat de cinefilii din lumea întreagă, cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood”, se lansează săptămâna aceasta în cinematografe. Cu o distribuție impresionantă, producția Sony Pictures va avea premiera pe marile ecrane din România vineri, 16 august 2019, și se anunță drept una dintre cele mai “fierbinți” lansări ale verii.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

Page 2 of 81812345...102030...Last »