Mădălina Ciotea, actriță: „Pe scenă trăiesc o stare de euforie care eu cred că e fericire“
https://www.ziarulmetropolis.ro/madalina-ciotea-actrita-pe-scena-traiesc-o-stare-de-euforie-care-eu-cred-ca-e-fericire/

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Mădălina Ciotea (32 de ani), doctorandă în Teatru, la Cluj. Licenţiată tot acolo. Olteancă, la bază – e din Craiova. E angajată la Anton Pann, la Vâlcea. S-a consacrat acolo.

Un articol de Andrei Crăciun|6 octombrie 2016

Ziarul Metropolis a inițiat o nouă campanie editorială: „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“. Este un pariu pe care îl facem, prezentându-vă, într-o serie de interviuri, 100 de nume care îşi vor pune amprenta în viaţa culturală a României pe termen mediu şi lung. Pe 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Cum ne pregătim, însă, pentru următoarea sută de ani?

Acum joacă și la Brașov, într-un spectacol selecționat în Festivalul Național de Teatru. Nu poartă cercei. În copilărie era pusă să îl imite pe Michael Jackson. Prima dată, a făcut altă facultate – business, ceva. A făcut și un an de Filosofie. Crede că gândește prea mult. A jucat volei de performanță. Îl iubește pe Al Pacino. Merge la sala de fitness la prima oră a dimineții. Mănâncă puțin.

Să începem cu începutul: cine ești dumneata, Mădălina Ciotea?
Eu sunt Mădălina Ciotea și sunt actriță.

Pe ce te bazezi?
Pe experiență. Am treizeci și doi de ani. Am experiență. Am făcut spectacole… „Ești un animal, Viskovitz!“.

Eu v-am vorbit frumos, domnișoară…
(râde) Nu am vrut să sune așa.

Vorbește-ne despre calvarul iisusic pe care l-ai îndurat ca să ajungi actriță. Impresionează-ne, stoarce-ne o lacrimă. De unde ești dumneata, Mădălina?
Sunt din Craiova.

Ești și olteancă, deci. Nu e rușine, se mai întâmplă.
Nu e, nu e. Am făcut sport de performanță. Volei. Am jucat la Universitatea Craiova.

Nici asta nu e rușine.
Deloc.

Așadar ai eșuat în cariera de voleibalistă…
În 2003 am plecat, după ce am luat Bacalaureatul. M-am dus la Cluj, la o facultate.

Nu mai suportai Craiova?
Nu orașul, nu oamenii, era o etapă din viața mea și am încheiat-o atunci. Aveam eu o problemă personală.

Și cu sportul ce-ai făcut?
Am continuat doi ani. Mai făceam, mă antrenam, dar mergeam și la facultatea de business – management hotelier. Am și un master în treaba asta.

MĂDĂLINA NU A AVUT CURAJ SĂ DEA ADMITERE LA TEATRU. SE TEMEA CĂ O VOR PUNE SĂ CÂNTE

Nici măcar nu știu ce presupune.
Nu contează. Și între timp făceam și teatru de amatori. La Cluj. Facultatea asta de business avea niște moduri de a recrea studenții. Și puteai să alegi dansuri, salsa, sau mai știu eu, sau teatru.Eu am ales teatrul.

Și acolo ți-ai descoperit vocația și așa?
Nuuu! Voiam să dau la teatru de la optișpe ani, dar nu am avut curaj.

De ce?
Am văzut eu că la admitere scrie că trebuie să știi să cânți. Am o problemă cu cântatul.

Nu știi să cânți?
Eh, nu știu. Știu, doar că am o voce mai deosebită.

Vorbești-mi despre experiența dumitale de actriță amatoare? Unde jucați? Prin poduri? Prin cârciumi? Pe stradă?
Jucam la Casa de Cultură.

Venea cineva să vă vadă?
Daaa! Clujul e mare, e plin de studenți, oamenii sunt dornici să vadă lucruri noi, așa că nu e greu să strângi o sală…

Între timp înaintai în vârstă…
Am terminat și masterul la cealaltă facultate, eram deja bătrână, aveam curaj și m-am dus la admitere. Am vrut mult să dau la domnul profesor Miklos Bacs. Am mers, am dat examen, am și cântat, am avut emoții îngrozitoare. Și am intrat. Am fost la facultate trei ani de zile…

Ai și absolvit…
Ca să vezi! Mare păcat pentru restul omenirii. Am dat și la master pentru cealaltă facultate, ca să îți spun adevărul am dat la master și la UNATC, dar nu m-au primit.

Și ce ai făcut?
M-am întors la Cluj și am dat la doctorat (râde). Da.

MĂDĂLINA VA FI DOCTOR ÎN MEMORIA ACTORILOR

La ce îți folosește dumitale treaba asta?
Asta e o întrebare și pentru mine.

E mai teoretic, așa?
Dacă ar fi profesional ar fi mult mai simplu… Așa, multă teorie. Și e foarte greu!

Și ce doctoricești?
Studiez memoria noastră a actorilor.

Cum așa?
Aș vrea să văd cum funcționează – foarte multă se întreabă cum învață actorii atâtea pagini de text… Nu asta e problema. Problema e să te pui în situație, să trăiești niște acțiuni. Pentru doctorat, momentan și eu încerc să restrâng informațiile pe care le găsesc acum.

Vrei să faci, deci, o lucrare despre cum își folosesc actorii memoria?
Da, pentru că până acum părea foarte importantă, iar astăzi pare doar o altă unealtă în arsenalul actorilor, una între atâtea altele…

Dumneata cum stai cu memoria? Mai ții minte?
Stau bine. Ce vreau să țin minte, țin.

Pentru restul invoci etatea?
Cam da.

MĂDĂLINA ȘI TEATRUL DIN RÂMNICU VÂLCEA

Practici și actoria dumneata. Ai un loc de muncă stabil…
Locul meu de muncă este la Teatrul Anton Pann, la Râmnicu Vâlcea. Sunt angajată a Teatrului.

Și de ce nu ești la Râmnicu Vâlcea, la serviciu? Ce cauți aici?
Sunt la serviciu când trebuie să fiu serviciu.

Adică?
Atunci când se montează o piesă în care sunt și eu în distribuție (râde).

Te mai iau și pe dumneata?
Nu au ce face, săracii… Li se face milă și mă mai iau.

În câte spectacole joci dumneata la Vâlcea?
În afară de două, joc în toate spectacolele teatrului din oraș.

Înseamnă că îți petreci mult timp acolo.
O jumătate de an.

Și unde înnoptați?
Stăm în teatru, nu aveam o casă. Teatrul pune la dispoziție cazare. Stăm câte doi-trei în cameră…

Și îți place dumitale acolo?

Îmi place.

Joci mult acolo, zici? În câte spectacole?
“Ești un animal, Viskovitz!”.

Măi, iar începi?
(râde) “Femei/ Bărbați”, “O înmormântare erotică”, “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”. Sunt multe.

Sunteți buni voi acolo, la Vâlcea. Așa umblă vorba…
Suntem, da! Ne-a ajutat mult școala. Suntem veniți majoritatea de la Cluj. Nu am terminat toți la Miklos Bacs. Suntem buni pentru că noi suntem buni în ceea ce facem. Și respectăm mult această meserie.

Sunteți mulți?
Vreo zece.

Vorbește-mi despre experiența dumitale vâlceană.
Aș vrea să fie mai mult public. E un oraș mic, vizibilitatea teatrului e mică. Am avea nevoie de mai multă publicitate, am avea nevoie de un PR foarte bun.

Și crezi dumneata că vâlcenii ar asculta de acest PR?
Cred că orice om căruia îi vinzi ceva și știi cum să îi vinzi un lucru va veni, măcar de curiozitate. Măcar o dată.

415757_10200562286973094_1424806995_o

Câți spectatorii încap la dumneavoastră?
200 și ceva în Sala Mare. Au fost multe spectacole în care a fost sala plină. Ne bucurăm de fiecare dată. Sunt oameni care au văzut fiecare spectacol de cinci ori, și încă vin! La Sala Studio cred că intră 120 de oameni, cam așa.

Ce pregătiți?
Avem o premieră pe 1 octombrie. E un spectacol de improvizație, la care lucrăm acum cu Mihaela Sârbu. Și cel mai nou este “Ubu Rege”.

Primiți și leafă.
Primim și leafă.

Remunerația e, după buget, mică?
E mică.

Dar e a voastră.
Este. E mică, dar e a noastră.

Îți merge vechimea, pensia, cartea de muncă? Nu mai ai mult…
Ai văzut că în meseria asta unii nu ies deloc.

Dar viața lucrează în contra noastră.
Eu aș vrea să joc mult. Îmi place la nebunie.

Știi dumneata meseria asta bine?
Eu spun că știu.

Și alții ce spun?
La fel spun și alții.

MĂDĂLINA ȘI  “DANCER IN THE DARK”

Și la Brașov cum te-ai aciuat dumneata? Am văzut că joci într-un spectacol selecționat în Festivalul Național de Teatru. Nu e de glumă.
Am făcut spectacolul “Dancer in the Dark”.

Cum? Treceai prin Brașov și…
Am fost aleasă.

Și la Râmnicu Vâlcea de când lucrezi, tati?
Cam de cinci ani, așa.

Din prima parte a vieții. Totuși, la Brașov… Cum?!
Am mai lucrat la Vâlcea cu domnul regizor Vlad Massaci, să îi dea Dumnezeu sănătate, lui și familiei lui, și când a avut proiectul ăsta la Brașov mi-a propus acest rol.

Ce joci dumneata acolo. Vorbește-mi ca și cum nu aș ști.
Să te întreb: ai văzut “Dancer in The Dark”, filmul lui Lars Von Trier?

Când eram mai tânăr.
Uită-l. N-are nicio legătură. E o adaptare după filmul lui Von Trier. Eu joc Selma, deci rolul principal. E o femeie care pleacă din Cehoslovacia, se mută în America, pentru a-i oferi o viață nouă fiului său. Suferă de o boală a ochilor și vrea să îl opereze. E o femeie singură, e părăsită. Într-o lume în care o femeie singură, nu-i așa?, nu reprezintă nimic, se luptă cu o realitate crudă…

Merită să vin? Bat drumul până la Brașov…
Poți să vii în Festivalul Național de Teatru, pe 30 octombrie!

Ați fost selecționați. Ați mai fost dumneavoastră în festival?
Da. Cu “Femei/Bărbați”. Cu “Trilogia belgrădeană”. Tot în tinerețe.

Ați cules lauri? Apreciere?
Am rămas cu ea.

Nu ați monetizat-o.
Ar fi fost bine, dar nu.

MĂDĂLINA ȘI ÎNCEPUTUL UNEI CARIERE ÎN CINEMA

În cinema, cum stați? Ați evoluat?
Am mai evoluat un pic, așa.

Cam pe unde?
“De ce eu?”.

Cine erați dumneavoastră?
Eu eram soția unui domn mafiot. E un rol micuț, dar pentru mine a însemnat foarte mult. Am făcut scurt-metraje, studențești… Am jucat și în “Lecții de viață”, un serial la PRO TV, nu îmi e rușine să recunosc. Vreo trei episoade.

Ai luat parale? Ai locuință proprietate personală? Ai posibilități? Doar te-au dat la televizor!
Nu există așa ceva. Dacă vreau să fac un împrumut la bancă râde femeia aia de mine când îi mărturisesc salariul.

Deci, practic ești condamnată la sărăcie și marginalizare.
Stai, că mai am ceva de spus despre film. Am o bucățică mică, dar vizibilă, pentru că m-au sunat oameni să-mi vorbească despre asta, în «Toni Erdmann», care e propunerea Germaniei pentru Premiile Oscar.

Hai, nu mai spune!
Serios! E ceva, nu?

O să iei o statuetă?
Nu. Că sunt între cei mulți care curg la final, pe generic, ăia scriși mărunt.

Cum ai ajuns dumneata acolo?
Am fost chemată la casting. M-am dus, l-am luat, am jucat. Am mai fost și la alte castinguri, dar nu m-au luat.

Nu ai valoarea?
Cine știe?

De ce stau eu de vorbă cu dumneata? Până acum mi-ai prezentat o gamă impresionantă de eșecuri.
(râde) Dacă erau numai reușite, mai aveam eu timp să vin să îți dau ție interviu?

MĂDĂLINA ESTE ȘI O ACTRIȚĂ PREMIATĂ. JOACĂ ȘI LA GODOT…

Și asta este perfect adevărat. Suntem mici. Ce realizări ai avut? Cu ce te mândrești?
Pot să mă mândresc așa: la Festivalul de Dramaturgie de la Brașov am luat Premiul Juriului. Anul trecut. Pentru “Selma”.

Ai atins o maturitate profesională. Ești jucată.
Nu atât de mult cât mi-aș dori.

Serios acum, Mădălina, mai ai timp? Doctoratul la Cluj, teatru la Vâlcea, teatru la Brașov… Nu ai obosit?
Încă nu. Mai am putere să fac. Cu timpul nu știu cum stau, dar putere mai am.

Nu dai semne de slăbiciune trupească.
Nu. Acolo stau – mănânc din scândura aia.

Mănânci din sfânta scândură? Ești sănătoasă?
Fizic sunt sănătoasă, nu știu cum stau cu capul (râde).

Sunteți artistă, domnișoară. Sunteți domnișoară? Nu v-ați măritat nici până la etatea asta?…
Nu prea.

Nu vă ia nimeni?
Nu, nu mă ia nimeni.

Lăsați, că vă trece până vă măritați, vorba aia.
Aștept acum, după Festivalul Național de Teatru… Poate mă și mărit, poate mă mai și distribuie lumea…

De la Vâlcea nu mai aveți nimic acum în Festival?
Nu.

De ce nu v-au mai luat?
Ei! Mă întrebi pe mine care sunt actriță? Eu sunt o simplă angajată a teatrului…

Cu ce te îndeletnicești dumneata acum cel mai acut?
Scriu la doctorat.

La Brașov joci des?
Cam de două ori pe lună. Și la Vâlcea în fiecare sâmbătă. Mai joc și la “Godot” – “Cine iubește plătește”. E o piesă scrisă de Alex Popa și regizată de Vlad Massaci. E o piesă de bar, să te simți bine. E plăcută.

Cu cine mai evoluați pe scenă?
Cu Alex Ion și Vero Nica.

Și bani?
Plătim telefonul fără probleme din treaba asta.

MĂDĂLINA NU A ALERGAT NICIODATĂ DUPĂ FAIMĂ

O duceți greu, per total.
Aș fi putut să o duc și mai bine. Dar și mai rău.

Unde ați greșit de nu v-ați intersectat cu banii?
Mai e timp.

V-ați dorit succesul?
Nu. Eu mi-am dorit să joc. Nu am alergat după faimă. Dacă îmi dai un rol acolo, cât de mic, eu mă bucur de el. Trec prin scenă, joc și o mută…

De unde pofta asta de joacă? Nu v-ați jucat în copilărie?
(râde) Iubesc meseria asta!

12744279_1084976188189841_8901959856492915632_n

Poate în a doua parte a vieții veți culege roadele acestei pasiuni înrobitoare.
Voi primi un premiu mare după ce nu mai voi mai fi (râde). La Vâlcea am luat un premiu pentru cea mai bună actriță pentru un rol din Visul unei nopți de vară. Nu am luat eu premiu personal, dar “Viskovitz” a luat premii la toate festivalurile la care l-am jucat. E o realizare. Cum să nu te bucuri? A fost o bucurie sufletească. E ca la film – e bucurie pe interior.

A mai scăzut interesul pentru “Viskovitz”?
Nu aș zice. L-am jucat acum la Gala HOP și erau acolo oameni care îl mai văzuseră și au râs ca prima oară…

Nu au aruncat în dumneavoastră cu ouă sau cu alte produse. Nu v-au înjurat.
Nu. Deloc. Ne-au aplaudat. Înjurată nu am fost.

Hulită? Deloc?
Am avut niște experiențe la Vâlcea când au fost niște elevi aduși de o profesoară sau ceva și mai auzi prin sală d-astea cu Fute-o, bă! Dar, în rest, nu.

I-auzi, nemernicii! Din chiar Doamne strigau ei așa? Sau și spectacolul o “cerea”?
Era o scenă într-adevăr mai…

Și cum ați reacționat?
Am oprit spectacolul și le-am spus că, dacă nu au de gând să respecte ceea ce se întâmplă pe scenă, noi nu îi ținem cu forța.

Ați făcut dirigenție cu ei.
Păi, în momentul în care eu îmi pun sufletul pe tavă și tu vii și ești un bou, chiar și adolescent fiind, nu cred că trebuie să te suport. Dar e așa de frumos să fii pe scenă! Cred că ăla e singurul moment în care sunt cu adevărat fericită!

Aveți o natură mai întristată?
Mai depresivă, așa (râde).

Păi, de ce?
Ziceam și eu. Așa sunt de când mă știu, na.

Fel de fel de oameni.
Acum, parcă se accentuează.

Vârsta, tati.
De ce ar fi vârsta?

MĂDĂLINA ESTE REA, ESTE TATUATĂ

Am fost acolo – cunosc. Când a fost ziua dumitale?
30 Mai. Gemeni.

Văd că sunteți și pirogravată în acest sens, pe trup.
Ca să nu uit ce zodie am (râde). E Constelația Gemenilor. Nu e frumoasă?

E foarte frumoasă.
E un tatuaj pe care l-am făcut la 29 de ani.

Și alte tatuaje mai posedați?
Mai am, da.

Sunteți tatuată rău, dar nu ne arătați?
Mai am un tatuaj, mai ascuns privirilor curioase.

Din tinerețe.
Pe ăsta de pe mână l-am făcut cu o prietenă – ea și-a făcut un tatuaj, eu l-am făcut pe ăsta.

Erați în stare de ebrietate?
Nu. Deloc.

Ea, tot, așa, cu Gemenii?
Nu, ea cu Taurul. Și-a făcut Constelația ei.

Și vă simțiți bine tutelată zodiacal de Constelația asta?
Sunt mulțumită. Mi-ar plăcea să știu mai multe despre zodii, dar nu știu.

MĂDĂLINA ESTE SEDUSĂ DE MAIA MORGENSTERN ȘI ION CARAMITRU

Care sunt actorii dumitale preferați din țara noastră?
Îmi place doamna Maia Morgenstern.

Și doamna Maia vă place pe dumneavoastră?
Nu știu.

V-ați întâlnit?
Ne-am întâlnit de foarte multe ori. Nu știu dacă m-a văzut însă jucând, dar mi-aș dori foarte tare. Ne-am mai intersectat: bună ziua/bună ziua. Pentru mine e un exemplu. Are tot ce îi trebuie.

Sunt întru totul de acord cu dumneavoastră. Și eu o agreez mult pe doamna Maia. Dar, uite, există voci de hipsteri pe internet care o ironizează intens: luați, domnilor, tot aurul meu! Cum și de ce?
Înainte să dai cu părerea, cu vorbele, e mai bine să faci măcar un sfert din cât a făcut femeia asta…

Și pe partea bărbătească a actoriei?
Of! Nu mai e… Îmi plăcea Gheorghe Dinică.

Ați jucat cu dumnealui în vreo telenovelă?
N-am avut această imensă plăcere…

Și dintre cei încă în viață?
Uite, o să fiu judecată pentru ce zic acum, îmi vor da în cap dacă zic treaba asta, dar… mie îmi place mult domnul Ion Caramitru! L-am văzut pe scenă și e bine! Are o lume… Are ceva de spus! E bine – bine.

Dintre cei mai tineri? Tânjiți spre vreun exemplu de tânăr?
Sunt mulți care sunt foarte buni și mi-ar plăcea să fiu cu ei pe scenă și cred că și lor le-ar plăcea să fie cu mine.

Sunteți plăcută în lumea teatrului românesc?
Probabil că da. Mai sunt și oameni care nu te plac. Ar fi nasol ca ei să nu existe.

Mergeți pe drumul dumneavoastră. Unde vă doriți să ajungeți, domnișoară?
Îmi doresc și voi face tot posibilul să ajung să joc la un teatru din București.

Cum ați ajuns dumneavoastră la Vâlcea?
Am fost la un casting. Domnul director ne-a deschis o ușă…

De ce nu la Craiova?
Respect mult ce se întâmplă acolo, la teatru, dar nu e pentru mine. Îmi place să merg în vizită. E suficient.

Și în București – nu sunt locuri?
E vreun teatru care face angajări? Am auzit că la Național, dar am auzit mereu prea târziu…

MĂDĂLINA ȘI HOLLYWOOD-UL

Nu aveți și dumneavoastră regizori care vă plac și vă distribuie anume pe dumneavoastră? Nu sunteți o Uma pentru un Tarantino ipotetic…
Mi-ar plăcea mie…

La Hollywood după cine vă aruncați pofticios privirea? Tânjiți după lumea posh a filmului american?
Pe cine întrebi și spune că nu? Da, mi-ar plăcea.

Mergeți des la cinematograf?
Da, e cea mai mare plăcere a mea.

Unde mergeți, la mall?
Da. Unde să mă mai duc? Mai mergeam la Studio, dar s-a închis, mai mergeam și la Scala… Dacă nu mai sunt…

Vă uitați cu un ochi critic la cinema?
La cele care merită te mai uiți și cu un ochi critic. Dar în general vrei să furi meserie.

Și ce actriță internațională venerați dumneavoastră?
Julianne Moore. Și ca actor, Al Pacino. Îmi place de mor Al Pacino! Chiar ieri am revăzut “Scarface”. Văzusem pe facebook o poză din film, și mi s-a făcut poftă să îl revăd.

Ați primit o educație severă? Sau mai laxă?
Cred că mai strictă. Și acum, la bătrânețe, am scăpat ca vaca în lucernă…

Cum vă vedeți la pensie? Vă retrageți la țară?
Nuuu! Mie îmi place orașul.

Cu ce circulați cu dumneavoastră?
Pe jos. Cu metroul. Am un autoturism, dar nu îmi place să îl folosesc în oraș. Mi se pare că ajung mai repede pe jos.

Vă place țara noastră?
Da.

Unde vă simțiți dumneavoastră bine?
În București. Prima dată nu îmi plăcea. Eram venită și de la Cluj… Cu timpul a devenit casa mea.

Unde rezidați acum?
Aici, lângă Intercontinental (râde).

Dacă vă duc în cartierul Pantelimon mai știți să vă întoarceți în centru?
Nu. Îmi place să stau aici. Sunt foarte sperioasă din fire. Îmi e frică să nu vină cineva peste mine în cartier și să mă omoare (râde). Dacă eram normală, nu eram actriță, nu? Dacă ești normal îți dai seama cu ce se mănâncă meseria asta și nu te bagi în ea.

Cu ce se mănâncă?
Cu toți demonii din tine. Trebuie să cauți în tine multe lucruri. Când faci un rol, când lucrezi la un personaj, nu citești textul și îl reproduci… Cauți în tine, eu caut în mine, îmi place să găsesc.

Mai găsiți?
Da.

De unde găsiți ceea ce găsiți?
Am eu universul meu pe care îl hrănesc.

MĂDĂLINA ȘI CÂTEVA SFATURI PENTRU CEI MAI TINERI

Mai mergeți la discotecă?
A început să mă deranjeze zgomotul.

Ușor-ușor așa se întâmplă… Altfel ați dansa?
Sunt înnebunită după dans.

Aveți mișcările ca Jagger?
Am mișcările ca mine.

Stilul Ciotea?
Da, din interior.

Și pe unde mergeți dumneavoastră?
Prin Control

Cu hipsterii. Sunt hipsteriță?
Deloc. Nici nu merg cu bicicleta, am pălărie, dar nu prea o port, iar barbă, slavă DomnuluI!, nu!

Vorbiți limbi străine?
La nevoie mai și învăț.

La filmul din Germania cum ați ajuns?
Mai sunt și alți actori români în film, să ne înțelegem. Filmul e făcut în engleză. Știu să vorbesc engleză. Am învățat de la desene animate, sunt Generația Cartoon Network.

Mă iertați, dar suntem cam de aceeași vârstă. Doar par mult mai bătrân, să știți…
(râde) Poate acum cu expunerea asta la Oscaruri… Eu nu am văzut filmul…

Dacă aș fi un tânăr și aș vrea să mă fac actor, la ce să mă aștept?
Să fii mereu pe drumuri…

Așa e și un șofer de TIR.
Dar șoferul de TIR poate că are o destinație. A actorului nu e niciodată cunoscută, definitivă… Să mergi la muzeu, să vezi filme, să citești, să nu stai prost! Să alergi la castinguri! Să le cauți. Să gestionezi eșecuri. Eșecul e parte integrantă din meseria noastră. Trebuie să iei eșecul ca partener. El e acolo, stă în spatele tău, și spune: astăzi am chef să mă impun. Și nu ai ce să faci.

Ai gestionat multe eșecuri?
Nu le-aș spune chiar eșecuri. S-a întâmplat să nu meargă uneori. Cu timpul cred că înveți să vezi partea bună a lucrurilor – de ce nu iei un casting. Nu înseamnă că tu nu ești bun, neapărat. Înseamnă doar că nu te potrivești acolo.

Când erai mai tânără, te frustrai?
Da. Acum nu. Merg la casting, fac tot ce pot, și asta e.

Poți mult?
Da, foarte mult, dar doar dacă știi cum să scoți de la mine. Sunt genul de actor care ascultă. Îmi place să fiu provocată de regizor. Dacă nu mă bagă nimeni în seamă, fac rolul cum vreau eu. Și trebuie să îți asumi asta. Dar când găsești un regizor care te provoacă și te obligă să fii dincolo de zona ta comodă de lucru… mamă, ce tare e! Ce minunați sunt regizorii ăia care vin și dărâmă tot și te pun să faci altfel! Aia e întâlnirea foarte frumoasă.

Ești fericită, Mădălina?
Nu ți-am spus, dar eu am făcut și un an de Filosofie. Și la un curs de studii iudaice, țin minte că a venit un profesor care a spus un lucru care mi-a rămas: fericirea în doi e la fel de iluzorie ca fericirea de unul singur. Așa că fericirea mea poate să fie iluzorie. Nu știu. Nu știu dacă sunt fericită. Pe scenă trăiesc o stare de euforie care eu cred că e fericire. Acolo mi-e mie bine.

Nu te duci niciodată cu scârbă la serviciu?
Niciodată.

Nu am chef azi… Ne vedem joi? Nu?
Nu. E greu ca actor, sunt condiții grele de lucru, e un salariu mic, dar dincolo de asta fac un lucru pentru care mă trezesc dimineața… E o mare bucurie.

Ai mâncat azi?
Nu.

Nu ai avut posibilitatea sau nu ai dorit? Postești?
(râde) N-am avut timp. M-am trezit dimineața la șapte și am mers la sală, să fac mișcare, după care am avut o întâlnire personală, după care am citit, am încercat să mai scriu câteva rânduri pentru doctorat, după care m-am întâlnit cu tine. N-am avut timp!

Îți iei angajamentul față de cititorii noștri că te duci acasă și cinezi?
Da. Mi-l iau.

Mulțumesc. Și să nu se mai repete! Că altfel pierdem tinerele generații și e păcat… Dumneata mergeai la teatru de mică?
Cât am stat în Craiova am fost o singură dată, cu școala. Eram mică. Am fost la teatrul de păpuși. Viața mea culturală a început odată cu mutarea mea la Cluj. La facultate am stat la început în căminul celor de la Conservator. Am început să merg la Operă, la Teatru… Mi s-a schimbat total viața. Iubesc orașul ăla. Iubesc stilul ăla de viața. Țin minte că atunci când am ajuns la Cluj, toți erau binevoitori și zâmbeau… Iar eu râdeam ca proasta. Mă simt atât de în siguranță în Cluj…

Unde ai vrea să mori, Mădălina?
Nu mi-am pus problema asta. Și nici nu vreau să mi-o pun.

Treci printr-o criză a vârstei mijlocii?
Nu-mi simt vârsta. Sunt ușor ciudată – mă mai lovește din senin câteo tristețe. Dar trece. Știi că trece.

De ce nu porți cercei?
Nu prea mai port bijuterii. Am rămas cu găurile. Mi-am vândut cerceii (râde).

Transmite un mesaj către cititorii noștri.
Să vină la teatru. Veniți la teatru! Aș vrea să văd Sala Studio a Teatrului Național din București plină ochi pe 30 octombrie, la Festivalul Național de Teatru, când voi juca “Dancer in the Dark”. Vă aștept. Mergeți la teatru, mergeți la film, mergeți la expoziții, participați la tot felul de evenimente culturale, e singura modalitate prin care putem deveni mai deștepți, prin care putem gândi. Doar așa nu vom mai fi o turmă de oi!

Îți place să gândești?
Cred că gândesc prea mult.

 

Dacă eram normală, nu eram actriță, nu? Dacă ești normal îți dai seama cu ce se mănâncă meseria asta și nu te bagi în ea.

Mădălina Ciotea, actriţă