Madame Mallory şi micul bucătar indian, la Humanitas Cismigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/madame-mallory-si-micul-bucatar-indian-la-humanitas-cismigiu/

Marţi, 12 august de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei întâlniri prilejuite de apariţia la Humanitas Fiction a bestsellerului internaţional Madame Mallory şi micul bucătar indian de Richard C. Morais, transpus acum în filmul cu titlul Război în bucătărie

Un articol de Petre Ivan|7 august 2014

Madame Mallory şi micul bucătar indian este un bestseller internaţional, apărut în peste 30 de ţări şi transpus în 2014 într-un film de succes având titlul Război în bucătărie cu Helen Mirren, Om Puri, Manish Dayal şi Charlotte Le Bon, în regia lui Lasse Hallström, printre producători numărându-se Steven Spielberg şi Oprah Winfrey.

Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 15 august.

La eveniment vor participa criticul de film Irina Margareta Nistor, Cristina Bazavan, jurnalist şi blogger cultural, Andreea Chebac, editor bookblog.ro şi Andreea Răsuceanu, critic literar.

Lansarea va fi urmată de o seară indiană cu delicatese oferite de restaurantul Taj.

Madame Mallory şi micul bucătar indian e povestea savuroasă a lui Hassan Haji, care pleacă împreună cu familia sa din India într-o călătorie în jurul lumii, visând la locul ideal unde să-şi deschidă un restaurant.

Treptat, trecând printr-o serie de aventuri amuzante, dar şi emoţionante, şi graţie unor întâlniri providenţiale, precum cea cu Madame Mallory, proprietara unui celebru relais francez, Hassan va ajunge chef de trei stele la Paris.

Crescut în atmosfera îmbibată de arome exotice a restaurantului familial din Mumbai, aparţinând bunicului său, Hassan Haji porneşte, după moartea mamei lui, împreună cu restul familiei, într-o călătorie prin lume, stabilindu-se în cele din urmă într-un orăşel din Alpii Francezi, Lumière.

Aici îşi vor deschide un restaurant cu specific indian, peste drum de exclusivistul relais al lui Madame Mallory, Le Saule Pleureur. Dar, la scurt timp după ce Madame Mallory declanşează un adevărat război gastronomic, în care îşi antrenează vecinii, Hassan îşi descoperă pasiunea pentru haute cuisine europeană, devenind, printr-un complex de împrejurări nu tocmai plăcut, discipolul celebrei chef.

Treptat, trecând prin mai multe aventuri şi cunoscând în sfârşit şi dragostea adevărată, Hassan va deveni un chef parizian foarte apreciat. O poveste despre puterea

Richard C. Morais

Richard C. Morais

destinului, despre pasiune şi talent, alertă, amuzantă şi sensibilă, plină de culoarea şi miresmele bucătăriei indiene şi de rafinamentul gastronomiei franţuzeşti.

„Farmecul romanului stă în incredibila întâlnire dintre Slumdog Millionaire şi Ratatouille.“ – New York Times Books Review

Richard C. Morais

Richard C. Morais este în prezent editorul revistei financiare americane Barron’s Penta. A fost senior editor la Forbes şi cel mai longeviv corespondent străin al acesteia. A început să lucreze pentru redacţia din New York a revistei Forbes ca reporter în 1984, la vârsta de 23 de ani.

În 2013, Morais publică romanul Buddhaland Brooklyn, povestea unui preot budist care, la 40 de ani, primeşte ordinul să-şi părăsească mânăstirea din munţii Japoniei şi să traverseze oceanul pentru a construi un templu în New York.

Foto cu Madame Mallory şi micul bucătar indian şi Richard C. Morais – Humanitas

18
/09
/23

O vorbă veche spune "Codru-i frate cu românul". Dacă vorba asta s-ar adapta pentru zona de turism estival, ar suna așa: "Turcu-i frate cu românul". Potrivit statisticilor, de ani buni, vecinii de la Marea Neagră se mențin în topul destinațiilor favorite de vacanță: vară după vară, ai noștri se pornesc către litoralul turcesc.

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.

16
/09
/23

August Film, noua casă de distribuție românească, fondată de Matei Truța și Andrei Agudaru, anunță lansarea în această toamnă a 3 titluri noi - TOTEM (r. Lila Avilés, 13 octombrie), Între revoluții (r. Vlad Petri, 3 noiembrie) și Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan, 24 noiembrie).

15
/09
/23

Pe 21 și 22 septembrie, de la ora 19.30, Teatrul ACT vă invită la premiera spectacolului „Acasă/La zoo” de Edward Albee, montată pentru prima dată în România în variantă integrală, în regia și traducerea lui Silviu Debu. Scenografia este semnată de Ioana Pashca, iar în distribuție îi regăsim pe Ionuț Grama, Ada Condeescu și István Téglás.