Madrigal ne încântă de Crăciun. Pentru a 51-a oară
https://www.ziarulmetropolis.ro/madrigal-ne-incanta-de-craciun-pentru-a-51-a-oara/

Duminică, 14 decembrie, Ateneul Român va găzdui cele două concerte de Crăciun ale Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin. Dirijate de Anna Ungureanu, cele două evenimente (ora 17:30 şi ora 20:00) aduc în faţa publicului bucureştean tradiţionalele colinde de Crăciun pe care Madrigalul le interpretează de 51 de ani.

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2014

Cu o experiență dobândită pe parcursul celor 4100 de concerte susținute și cu un repertoriu greu de egalat, Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin pregătește pentru iarna aceasta un regal de colinde și cântece de iarnă din repertoriul românesc și internațional.

“Anul acesta, Madrigalul se apropie de oamenii de rând. (…) De departe, în perioada sărbătorilor de iarnă, acesta este cel mai frumos și mai călduros concert clasic Madrigalromânesc.”, a declarat managerului Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, Maria Stoica.

Corul Madrigal a fost înființat în anul 1963 de către reputatul dirijor Marin Constantin, susținând până în prezent concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia. În anul 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri și promovarea artei la cele mai înalte nivele, corul a fost inclus pe lista valorilor Patrimoniului imaterial UNESCO.

În cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional „George Enescu” (2013), Corul Madrigal a primit Diploma și Trofeul UNESCO „50 de ani de excelență în patrimoniul muzical universal”, din partea Federației Asociațiilor, Cluburilor și Centrelor pentru UNESCO din Europa și America de Nord, în semn de omagiu și recunoaștere a întregii activități desfășurate.

Prețurile biletelor variază între 60 și 200 de lei, după cum urmează: Categoria 1 (Loja Regală) – 200 lei, Categoria a II-a (primul rând de loji) – 150 lei și Categoria a III-a – 60 lei.

Foto: Madrigal – madrigal.ro

27
/02
/13

Teatrul de Sufragerie prezinta A fost odata primavara… cantec, povesti si ceai cu Maria Raducanu   Povestile se asculta cel mai bine acolo unde e atmosfera calda, confortabila, cu oameni putini si frumosi. Pe 2 Martie la ora 20.00,  Maria Raducanu revine in Sufrageria noastra – o voce de exceptie, cu acorduri suave de chitara, […]

27
/02
/13

Primăvara a venit, a venit şi s-a transformat în cântări de chitară! Pe 8 martie, la orele 20.00, ia pe cineva drag cu tine şi vino la UNTEATRU, să vezi cum înfloresc cântările pe strune. Ţi-am pregătit un concert fără vorbe, povestit de MAXIM BELCIUG la chitară, pe o geană de suflet. A iubi e primăvară! […]

26
/02
/13

Vă comunicăm repertoriul Teatrului Tandarica pentru perioada 28 februarie – 10 martie 2013. Joi, 28 februarie, ora 10.00 FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI Regia: Daniel Stanciu Scenografia: Daniela Drăgulescu Ilustratia muzicala: Vasile Manta Distributia: Simina Constantin, Alina Teianu, Dora Ortelecan Dumitrescu, Viorel Ionescu, Jou-Jou Drăgan, Geo Dinescu, Marin Fagu Vineri, 1 martie, ora 10.00 ALICE ÎN […]

20
/02
/13

Miercuri, 27 februarie 2013, ora 19.00, sunteţi invitaţi la Sala Radio pentru un adevărat „maraton” BACH reunind trei dintre cele şase concerte brandenburgice – considerate adesea ca cele mai rafinate creaţii ale muzicii baroce – şi Concertul  în do minor pentru violoncel şi orchestră. Dacă în 2012 RĂZVAN SUMA a prezentat publicului din 17 oraşe […]