Maeştrii SF-ului românesc se întâlnesc într-o serie nouă la Editura Nemira
https://www.ziarulmetropolis.ro/maestrii-sf-ului-romanesc-se-intalnesc-intr-o-serie-noua-la-editura-nemira/

Primele trei volume ale seriei Maeştrii SF-ului românesc sunt „Iarba cerului” de Constantin Cubleşan, „Nopţile memoriei” de Mircea Opriţă şi „Cuadratura cercului” de Gheorghe Săsărman.

Un articol de Andrada Văsii|8 aprilie 2013

Editura Nemira anunță o serie dedicată celor mai valoroşi autori de literatură science fiction din România. Aceste scrieri de succes, din a doua jumătate a secolului XX, vor fi publicate în ediții noi în cadrul apreciatei colecții Nautilus. 

Admiratorii genului vor avea ocazia să (re)descopere voci de forță ale unei literaturi îndrăgite de diverse categorii de cititori, iar tinerii vor avea la dispoziție scrieri SF valoroase create în spațiul românesc, romane şi povestiri ce merită puse în lumină la decenii de la apariția lor.

Această serie este o necesitate. De fapt, e vorba despre un gest recuperator cât se poate de firesc. Cititorii români de SF, şi cei cu state vechi, şi începătorii, trebuie să descopere ori să redescopere bijuterii ale genului din România, multe dintre ele uitate prin sertarele unor biblioteci sau prin amintirile unor împătimiți. Prin valoarea lor, ele merită scoase la lumină, citite sau recitite şi puse în dezbatere. (Dana Ionescu, redactor-şef al Editurii Nemira)

Primele trei volume ale seriei Maeştrii SF-ului românesc sunt  „Iarba cerului” de Constantin Cubleşan,  „Nopțile memoriei” de Mircea Opriță şi  „Cuadratura cercului” de Gheorghe Săsărman.

Romanul Iarba cerului, a cărui primă ediție a fost tipărită în anul 1974, deschide noua serie inițiată de Editura Nemira.

Iarba cerului este o carte interesantă, serioasă, profundă (…) Tot interesul vine dintr-un inteligent sistem de corespondenţe, din aluzii la realităţile lumii contemporane. Alegoria este extrem de transparentă: sub aventura eroului pe o o planetă supercivilizată se întrevede imaginea omului contemporan în faţa societăţii. (scria criticul literar Petru Poantă despre acest volum în anul 1975)

Volumul de povestiri Nopțile memoriei de Mircea Opriță, apărut în 1973, este al doilea titlu tipărit în cadrul noii serii.

Abordând povestirea ştiințifico-fantastică, Mircea Opriță şi-a propus mai mult decât să ilustreze un gen: să facă, în cadrul lui, literatură. Un scrupul artistic niciodată abandonat constituie de aceea, cel puțin pentru un critic, adevărata surpriză a acestor istorii senzaționale. Autorul are întinse lecturi în materie, idei, invenție; vrea însă, totodată, să creeze atmosferă, să înfățişeze, dincolo de siluete, conştiințe, să descifreze psihologii… Printre perfecționatele maşini ale viitorului şi performanțele lor uluitoare, omul nu e pierdut niciodată din vedere. ( Comenta  criticul literar Valeriu Cristea despre carte în 1975)

Volumul Cuadratura cercului de Gheorghe Săsărman, apărut în 1975 într-o ediție cenzurată, tradus apoi în Franța şi în Spania, este al treilea în cadrul noii serii şi va fi tipărit în ediție integrală. Anul acesta este programată şi apariția ediției americane a volumului, traducerea fiind semnată de celebra scriitoare Ursula K. Le Guin.

Geneza oraşului – urbogonia, pentru a utiliza un termen format prin analogie cu acela de cosmogonie – subiect de literatură? Subintitulat fals tratat de urbogonie, volumul meu de povestiri Cuadratura cercului (a cărui lectură integrală rămâne pentru moment accesibilă numai cunoscătorilor de română, nefiind decât parţial tradus într-o limbă de circulaţie universală) îşi propune să răspundă tocmai la această întrebare. Iar răspunsul este, cred, convingător, deoarece subiectul comun, generic, al povestirilor îl reprezintă nu doar oraşul în sine, cu geneza, evoluţia şi moartea sa, ci însuşi destinul civilizaţiei urbane, al colectivităţii şi al indivizilor care au edificat oraşul, îl locuiesc şi îi suferă influenţa modelatoare. De fapt, fiecare povestire descrie un oraş, în mare parte imaginar, iar destinul personajelor se împleteşte strâns cu destinul urbei. (Gheorghe Săsărman)

Sursa: Nemira

Foto credit: Autorii.com

22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.