Maestrul face încă un miracol: cum se joacă Bulgakov la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/maestrul-face-inca-un-miracol-cum-se-joaca-bulgakov-la-bucuresti/

„Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“, de Mihail Bulgakov, la Teatrul Metropolis. Aceasta este, tot mai sigur, cea mai bună comedie din oraşul acesta.

Un articol de Andrei Crăciun|14 Februarie 2014

„Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“, de Mihail Bulgakov, la Teatrul Metropolis. Aceasta este, tot mai sigur, cea mai bună comedie din orașul acesta.

Mihail Bulgakov a scris bine, a scris curajos, folosindu-se, fără rezerve, de ironii demolatoare. Firește, epoca fiind greșită, încă din 1929 i s-a luat dreptul la semnătură, a fost dat afară din teatru, nu i s-a mai jucat nicio piesă. Da, a făcut petiție la însuși Stalin, a vorbit despre dezechilbrul psihic la care este obligat un creator interzis, și nu e nimic greșit aici, un creator interzis, atunci ca și acum, este umilit și condamnat la moarte. Iar moartea, rareori, înseamnă eternitate.

Da,a fost reprimit în „câmpul artei” din ordinul direct al lui Stalin, dar Bulgakov, cel care ne-a dat o operă de forța „Diavoliadei”, și-a traversat scurta viață într-o disidență asumată, fără să pactizeze, și n-a sfârșit-o înainte de o capodoperă.

“Maestrul și Margareta” e în biblioteci și poate să depună mărturie pentru el. Bulgakov a murit orb, dar, cât a trăit, a văzut, a înțeles și a scris. A scris bine, a scris curajos, a pătruns în lumi, până la el, sigilate, a deschis uși interzise. Bineînțeles că, neîndurîndu-și paradoxurile și rănile, sufletești desigur, din război, a ajuns, de timpuriu, dependent de morfină, bineînțeles că s-a înfrânt.

Piesele sale, puse de specialiști, de marii cronicari de teatru, sub cupola comediilor de moravuri, căci au puterea de a reinventa tipologii și de a crea o școală, se joacă încă, iar oamenii, alți oameni, de fiecare dată alții, chiar dacă nu toți noi, râd, râd în hohote, ca și cum râsul ne-ar putea, dacă nu vindeca, măcar susține supraviețuirea.

„Țarul Ivan își schimbă meseria” este, să întărim părerea specialiștilor, o comedie de moravuri. Se joacă la Metropolis, în regia lui Gelu Colceag, iar la sfârșitul fiecărei reprezentații se aplaudă atât de tare încât un trecător oarecare de pe Strada Mihai Eminescu din București ar putea crede că în clădirea cu lumini roșii are loc un mare congres. N-are.

Piesa aceasta este, în fond, o critică, deși foarte subtilă, la adresa stalinismului. La sfârșit se aplaudă, deci, deloc ironic, dar paradoxal. E o unanimitate bună, poate singura – iată: peisaj cu grup de oameni, în picioare, cu palmele împreunate, recunoscând frumusețea.

“Țarul Ivan își schimbă meseria” este o comedie, nu neagră, ci comedie-comedie, cum tot mai puține se scriu, căci umorul a decăzut, în ultimele decenii, în forma sa facilă și, îndeobște, vulgară.

O oarecare abundență

Un tovarăș inginer-cercetător construiește o mașină a timpului, care îi poartă pe administratorul unui bloc și pe un hoț venit la furat în casa unui alt tovarăș care posedă tablouri și aparat de radio (nemțesc!) înapoi în vremea lui Ivan cel Groaznic, când la curtea țarului se mânca îndelung. În epoca aceea exista, așadar, o oarecare abundență de rinichi și ficăței de iepuri de care cetățenii sovietici, administratori sau hoți, rămân străini.

Textul lui Bulgakov face tot ce poate face un text, ne arată zăpezile de ignoranță sub care suntem noi înșine, cu maniile, cu obsesiile, cu frivolitatea, cu servilismul, cu rigiditatea, cu îngustimea noastră, care nu cresc doar în vremuri totalitare, nu doar sub Stalin și sub Ivan. Nu. De aceea se râde atât de tare în sala aceasta.

Bulgakov

Mihail Bulgakov (1891-1940)

Îi recunoaștem pe cei din oglinda pe care ne-o pune la dispoziție autorul. O, cum îi știm! Administratorul de bloc în maiou (familiarul articol de lenjerie care de mult nu mai e intimă) cu imprimeu (de la partid), soția administratorului, pretinzându-și dreptul de a fi cucoană, jefuitul încercând, la rându-i, să jefuiască, fel de fel de cetățeni care ne stârnesc, iată, foarte omenește, râsul până la lacrimă.

Decorurile sunt, ca de obicei în piesele lui Colceag, spectaculoase, într-o manieră mai degrabă germană, e un spectaculos sănătos, fără să fie, deci, excesiv. Ele nu par concepute într-un delir al generozității administrației, spațiul s-a folosit cu înțelepciune, mecanismele complicate puse în scenă n-au fost abuzate, costumele nu sunt doar o grămadă de haine prost croite, există o oarecare fantezie în mișcarea scenică, se deschid niște arabescuri ale exprimării care nu vin de la Bulgakov, dar sunt binevenite și bine primite de public. Teatrul rămâne o muncă de echipă.

Sincronizarea

Chiar și spunând acestea, e prea puțin. Piesa este întotdeauna făcută de actori. Iar actorii din „Țarul Ivan își schimbă meseria” prind în volutele gesturilor și cuvintelor lor esența. Prima parte a spectacolului îți îngăduie iluzia că participi totuși la o piesă accesibilă, dar explozia din secundă, când textul permite jocului să crească, întocmai ca o viață, te repoziționează.

Asiști la ceva rar – la o bucurie a actorilor că sunt în acest teatru, în această piesă, în aceste roluri, în această seară, în fața acestui public. Asiști la acel ceva pe care doar spectatorul de teatru poate să îl înțeleagă și chiar și el are doar rareori prilejul să îl întâlnească – asiști la spectacolul unei sincronizări perfecte.

Doru Ana e gigantesc în rolul Țarului, dar și al administratorului de bloc, Radu Gabriel își joacă hoțul până ridică sala în picioare, Diana Cavallioti în rolul Zinaidei Mihailovna este – să nu ocolim adjectivul – încântătoare, iar Mariana Dănescu pare că s-a născut anume ca s-o întrupeze pe Uliana Andreevna.

Gabriel Costin dă totul în rolul tovarășului Spak, iar Vlad Logigan, în rolul diacului, își arată adevăratul chip. Auzisem de ceva ani că este cel mai talentat tânăr actor de teatru din România. Apoi, s-a întâmplat să-l văd prima dată într-un film, „Nuntă în Basarabia”. Logigan mi s-a părut, atunci, din altă poveste, ba chiar din alt film. Nu m-a încântat, dimpotrivă. L-am remarcat, apoi, în Tarelkin, însă ce face în „Țarul Ivan își schimbă meseria” depășește cu mult toate așteptările.

Nu mai e tânăr. Are, la fel ca mine, treizeci de ani. E limpede că s-a maturizat. Logigan nu te dizolvă în emoție, nu te sfâșie, nu te lasă într-o stare de contemplație buimacă. Nu. Face ceea ce trebuie făcut într-o comedie: îți smulge, cu un firesc revoltător, râsul. Poate că nu e elegant, poate că e greșit să o menționez, dar am fost acolo, am văzut și, ca atare, o consemnez: cele mai multe aplauze au mers către el. Le-a meritat.

Stalin reușise o înmărmuritoare reducere a existenței contemporanilor săi la absurd. Ivan cel Groaznic, de asemenea. Istoria lucrează ciclic, cu o lentoare atroce. Suntem figuranți în timp. E nevoie ca, din când în când, să se nască acel Bulgakov care să dea secolele înapoi, cum și înainte, pentru a ajunge la noi înșine.

“Țarul Ivan își schimbă meseria” este, așadar, o comedie la care, la urmă, câștigi cu mult mai mult decât două ore și cincisprezece minute de râs și de lacrimi.

Foto cu Mihail Bulgakov – wikipedia

23
/10
/19

Dacă sunteți în căutarea altfelului, vă propun spectacolul „Kremlinul de zahăr”, realizat de inimoasa trupă Rampa. Îi veți putea vedea pe: Răzvan Răduță, Armine Vosganian, Tudor Morgovan, Adela Bengescu, Gabriel Chirilă, Maria Teodora Filip, Florin Crăciun, Ana Maria Turcu și Laur Drăgan. 

23
/10
/19

Începând cu sfârșitul lunii septembrie, 24 de elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret“ din București, coordonați de doi profesori, și-au propus să se implice într-un proiect european interesant și provocator: acela de a „identifica personalități sau chiar persoane obișnuite, care au reușit să aibă un parcurs demn și frumos în viață prin educație și/sau învățarea și practicarea unei meserii”.

23
/10
/19

Ce e de făcut în fiecare seară de luni și marți, de la ora 20:00? Se merge la film la Centrul Ceh, desigur. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep în ultima săptămână din octombrie, așa că serile mohorâte de toamnă pot fi petrecute la un film, alături de o bere cehă.

22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

19
/10
/19

Foaierul și holul Sălii Studio a Teatrului Odeon devin, pe timpul desfășurării FNT-29, spațiul unei expoziții despre arta și viața unui artist complex și plin de elaborate viziuni. Un demers care mizează pe informația intenționat-fragmentară, amestecată cu melancolie și decadență...

19
/10
/19

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori, revine în România, în perioada 24–28 octombrie, la invitația Editurii Humanitas Fiction și a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara – FILTM 2019.

Page 20 of 853« First...10...1819202122...304050...Last »