Maestrul face încă un miracol: cum se joacă Bulgakov la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/maestrul-face-inca-un-miracol-cum-se-joaca-bulgakov-la-bucuresti/

„Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“, de Mihail Bulgakov, la Teatrul Metropolis. Aceasta este, tot mai sigur, cea mai bună comedie din oraşul acesta.

Un articol de Andrei Crăciun|14 februarie 2014

„Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“, de Mihail Bulgakov, la Teatrul Metropolis. Aceasta este, tot mai sigur, cea mai bună comedie din orașul acesta.

Mihail Bulgakov a scris bine, a scris curajos, folosindu-se, fără rezerve, de ironii demolatoare. Firește, epoca fiind greșită, încă din 1929 i s-a luat dreptul la semnătură, a fost dat afară din teatru, nu i s-a mai jucat nicio piesă. Da, a făcut petiție la însuși Stalin, a vorbit despre dezechilbrul psihic la care este obligat un creator interzis, și nu e nimic greșit aici, un creator interzis, atunci ca și acum, este umilit și condamnat la moarte. Iar moartea, rareori, înseamnă eternitate.

Da,a fost reprimit în „câmpul artei” din ordinul direct al lui Stalin, dar Bulgakov, cel care ne-a dat o operă de forța „Diavoliadei”, și-a traversat scurta viață într-o disidență asumată, fără să pactizeze, și n-a sfârșit-o înainte de o capodoperă.

“Maestrul și Margareta” e în biblioteci și poate să depună mărturie pentru el. Bulgakov a murit orb, dar, cât a trăit, a văzut, a înțeles și a scris. A scris bine, a scris curajos, a pătruns în lumi, până la el, sigilate, a deschis uși interzise. Bineînțeles că, neîndurîndu-și paradoxurile și rănile, sufletești desigur, din război, a ajuns, de timpuriu, dependent de morfină, bineînțeles că s-a înfrânt.

Piesele sale, puse de specialiști, de marii cronicari de teatru, sub cupola comediilor de moravuri, căci au puterea de a reinventa tipologii și de a crea o școală, se joacă încă, iar oamenii, alți oameni, de fiecare dată alții, chiar dacă nu toți noi, râd, râd în hohote, ca și cum râsul ne-ar putea, dacă nu vindeca, măcar susține supraviețuirea.

„Țarul Ivan își schimbă meseria” este, să întărim părerea specialiștilor, o comedie de moravuri. Se joacă la Metropolis, în regia lui Gelu Colceag, iar la sfârșitul fiecărei reprezentații se aplaudă atât de tare încât un trecător oarecare de pe Strada Mihai Eminescu din București ar putea crede că în clădirea cu lumini roșii are loc un mare congres. N-are.

Piesa aceasta este, în fond, o critică, deși foarte subtilă, la adresa stalinismului. La sfârșit se aplaudă, deci, deloc ironic, dar paradoxal. E o unanimitate bună, poate singura – iată: peisaj cu grup de oameni, în picioare, cu palmele împreunate, recunoscând frumusețea.

“Țarul Ivan își schimbă meseria” este o comedie, nu neagră, ci comedie-comedie, cum tot mai puține se scriu, căci umorul a decăzut, în ultimele decenii, în forma sa facilă și, îndeobște, vulgară.

O oarecare abundență

Un tovarăș inginer-cercetător construiește o mașină a timpului, care îi poartă pe administratorul unui bloc și pe un hoț venit la furat în casa unui alt tovarăș care posedă tablouri și aparat de radio (nemțesc!) înapoi în vremea lui Ivan cel Groaznic, când la curtea țarului se mânca îndelung. În epoca aceea exista, așadar, o oarecare abundență de rinichi și ficăței de iepuri de care cetățenii sovietici, administratori sau hoți, rămân străini.

Textul lui Bulgakov face tot ce poate face un text, ne arată zăpezile de ignoranță sub care suntem noi înșine, cu maniile, cu obsesiile, cu frivolitatea, cu servilismul, cu rigiditatea, cu îngustimea noastră, care nu cresc doar în vremuri totalitare, nu doar sub Stalin și sub Ivan. Nu. De aceea se râde atât de tare în sala aceasta.

Bulgakov

Mihail Bulgakov (1891-1940)

Îi recunoaștem pe cei din oglinda pe care ne-o pune la dispoziție autorul. O, cum îi știm! Administratorul de bloc în maiou (familiarul articol de lenjerie care de mult nu mai e intimă) cu imprimeu (de la partid), soția administratorului, pretinzându-și dreptul de a fi cucoană, jefuitul încercând, la rându-i, să jefuiască, fel de fel de cetățeni care ne stârnesc, iată, foarte omenește, râsul până la lacrimă.

Decorurile sunt, ca de obicei în piesele lui Colceag, spectaculoase, într-o manieră mai degrabă germană, e un spectaculos sănătos, fără să fie, deci, excesiv. Ele nu par concepute într-un delir al generozității administrației, spațiul s-a folosit cu înțelepciune, mecanismele complicate puse în scenă n-au fost abuzate, costumele nu sunt doar o grămadă de haine prost croite, există o oarecare fantezie în mișcarea scenică, se deschid niște arabescuri ale exprimării care nu vin de la Bulgakov, dar sunt binevenite și bine primite de public. Teatrul rămâne o muncă de echipă.

Sincronizarea

Chiar și spunând acestea, e prea puțin. Piesa este întotdeauna făcută de actori. Iar actorii din „Țarul Ivan își schimbă meseria” prind în volutele gesturilor și cuvintelor lor esența. Prima parte a spectacolului îți îngăduie iluzia că participi totuși la o piesă accesibilă, dar explozia din secundă, când textul permite jocului să crească, întocmai ca o viață, te repoziționează.

Asiști la ceva rar – la o bucurie a actorilor că sunt în acest teatru, în această piesă, în aceste roluri, în această seară, în fața acestui public. Asiști la acel ceva pe care doar spectatorul de teatru poate să îl înțeleagă și chiar și el are doar rareori prilejul să îl întâlnească – asiști la spectacolul unei sincronizări perfecte.

Doru Ana e gigantesc în rolul Țarului, dar și al administratorului de bloc, Radu Gabriel își joacă hoțul până ridică sala în picioare, Diana Cavallioti în rolul Zinaidei Mihailovna este – să nu ocolim adjectivul – încântătoare, iar Mariana Dănescu pare că s-a născut anume ca s-o întrupeze pe Uliana Andreevna.

Gabriel Costin dă totul în rolul tovarășului Spak, iar Vlad Logigan, în rolul diacului, își arată adevăratul chip. Auzisem de ceva ani că este cel mai talentat tânăr actor de teatru din România. Apoi, s-a întâmplat să-l văd prima dată într-un film, „Nuntă în Basarabia”. Logigan mi s-a părut, atunci, din altă poveste, ba chiar din alt film. Nu m-a încântat, dimpotrivă. L-am remarcat, apoi, în Tarelkin, însă ce face în „Țarul Ivan își schimbă meseria” depășește cu mult toate așteptările.

Nu mai e tânăr. Are, la fel ca mine, treizeci de ani. E limpede că s-a maturizat. Logigan nu te dizolvă în emoție, nu te sfâșie, nu te lasă într-o stare de contemplație buimacă. Nu. Face ceea ce trebuie făcut într-o comedie: îți smulge, cu un firesc revoltător, râsul. Poate că nu e elegant, poate că e greșit să o menționez, dar am fost acolo, am văzut și, ca atare, o consemnez: cele mai multe aplauze au mers către el. Le-a meritat.

Stalin reușise o înmărmuritoare reducere a existenței contemporanilor săi la absurd. Ivan cel Groaznic, de asemenea. Istoria lucrează ciclic, cu o lentoare atroce. Suntem figuranți în timp. E nevoie ca, din când în când, să se nască acel Bulgakov care să dea secolele înapoi, cum și înainte, pentru a ajunge la noi înșine.

“Țarul Ivan își schimbă meseria” este, așadar, o comedie la care, la urmă, câștigi cu mult mai mult decât două ore și cincisprezece minute de râs și de lacrimi.

Foto cu Mihail Bulgakov – wikipedia

19
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Premiat pentru regie în secțiunea „Encounters” a Festivalului de la Berlin și cu lansarea în cinematografe compromisă de pandemie, „Malmkrog” (2020) este cel mai controversat, dar și cel mai îndrăzneț film românesc al anului. Cum ne provoacă de data asta Cristi Puiu?

18
/11
/20

Prin combinații inedite de mijloace vizuale și tehnici narative, scurtmetrajele incluse în acest an în Competiția Internațională BIEFF propun perspective alternative asupra unor subiecte care marchează realitatea cotidiană. O invitație deschisă la reflecție, dezbatere și dialog, evenimentul dedicat noilor forme de explorare a limbajului cinematografic va reprezenta, la această ediție, un punct de intersecție al diferitelor viziuni asupra violenței și a justificării ei morale, dar și asupra ideii de graniță și a locurilor de care aparținem.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

17
/11
/20

Fotografii Adriana Lucaciu și Răzvan Voiculescu semnează primul ghid multimedia al Bărăganului, în cadrul proiectului Itinerama – „Explorator în Bărăgan”. Special pentru Ziarul Metropolis, Adriana Lucaciu trece în revistă trei spații pe care nu se aștepta să le găsească în Bărăgan.

17
/11
/20

Cu toții suntem de acord că experiența de la cinema este inegalabilă, însă cum momentan nu mai este posibilă în contextul pandemic actual, din pasiune și dor de emoția trăită în fața marelui ecran, Cineplexx a oferit în weekend porții de popcorn cald tuturor iubitorilor de filme.

16
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Lansat recent în România direct online, pe pagina de Vimeo a distribuitorului Independenţa Film, „Beanpole” (2019) este al doilea film al lui Kantemir Balagov, considerat de unii cel mai bun tânăr regizor rus, educat la şcoala de cinema a lui Alexander Sokurov. O poveste despre traumele post-război, stilizată însă aproape până la academism.

16
/11
/20

Turismul montan din România pe cât este de frumos și apreciat, pe atât este de periculos pentru cei care se încumetă să-l cunoască din inconștiență sau pentru a-și testa limitele. Dragostea de munte face din ei victime inclusiv astăzi când salvamontiști extrem de bine pregățiți și echipați își pun în pericol propria viața pentru a o salva pe a lor.

16
/11
/20

În perioada 16-17 noiembrie 2020, Departamentul de Studii Doctorale din cadrul UNATC „I. L. Caragiale” organizează conferința internațională „Cercetare artistică interdisciplinară avansată”. Evenimentul urmărește alinierea școlii doctorale românești la mișcarea de cercetare teatrală și cinematografică europeană și crearea de punți de comunicare între profesorii și studenții noștri cu profesioniști din domeniile artelor spectacolului, filologiei, psihologiei, pedagogiei, filosofiei, neuroștiințelor din plan național și internațional.

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

Pagina 3 din 93212345...102030...Ultima »