Maestrul face încă un miracol: cum se joacă Bulgakov la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/maestrul-face-inca-un-miracol-cum-se-joaca-bulgakov-la-bucuresti/

„Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“, de Mihail Bulgakov, la Teatrul Metropolis. Aceasta este, tot mai sigur, cea mai bună comedie din oraşul acesta.

Un articol de Andrei Crăciun|14 Februarie 2014

„Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“, de Mihail Bulgakov, la Teatrul Metropolis. Aceasta este, tot mai sigur, cea mai bună comedie din orașul acesta.

Mihail Bulgakov a scris bine, a scris curajos, folosindu-se, fără rezerve, de ironii demolatoare. Firește, epoca fiind greșită, încă din 1929 i s-a luat dreptul la semnătură, a fost dat afară din teatru, nu i s-a mai jucat nicio piesă. Da, a făcut petiție la însuși Stalin, a vorbit despre dezechilbrul psihic la care este obligat un creator interzis, și nu e nimic greșit aici, un creator interzis, atunci ca și acum, este umilit și condamnat la moarte. Iar moartea, rareori, înseamnă eternitate.

Da,a fost reprimit în „câmpul artei” din ordinul direct al lui Stalin, dar Bulgakov, cel care ne-a dat o operă de forța „Diavoliadei”, și-a traversat scurta viață într-o disidență asumată, fără să pactizeze, și n-a sfârșit-o înainte de o capodoperă.

“Maestrul și Margareta” e în biblioteci și poate să depună mărturie pentru el. Bulgakov a murit orb, dar, cât a trăit, a văzut, a înțeles și a scris. A scris bine, a scris curajos, a pătruns în lumi, până la el, sigilate, a deschis uși interzise. Bineînțeles că, neîndurîndu-și paradoxurile și rănile, sufletești desigur, din război, a ajuns, de timpuriu, dependent de morfină, bineînțeles că s-a înfrânt.

Piesele sale, puse de specialiști, de marii cronicari de teatru, sub cupola comediilor de moravuri, căci au puterea de a reinventa tipologii și de a crea o școală, se joacă încă, iar oamenii, alți oameni, de fiecare dată alții, chiar dacă nu toți noi, râd, râd în hohote, ca și cum râsul ne-ar putea, dacă nu vindeca, măcar susține supraviețuirea.

„Țarul Ivan își schimbă meseria” este, să întărim părerea specialiștilor, o comedie de moravuri. Se joacă la Metropolis, în regia lui Gelu Colceag, iar la sfârșitul fiecărei reprezentații se aplaudă atât de tare încât un trecător oarecare de pe Strada Mihai Eminescu din București ar putea crede că în clădirea cu lumini roșii are loc un mare congres. N-are.

Piesa aceasta este, în fond, o critică, deși foarte subtilă, la adresa stalinismului. La sfârșit se aplaudă, deci, deloc ironic, dar paradoxal. E o unanimitate bună, poate singura – iată: peisaj cu grup de oameni, în picioare, cu palmele împreunate, recunoscând frumusețea.

“Țarul Ivan își schimbă meseria” este o comedie, nu neagră, ci comedie-comedie, cum tot mai puține se scriu, căci umorul a decăzut, în ultimele decenii, în forma sa facilă și, îndeobște, vulgară.

O oarecare abundență

Un tovarăș inginer-cercetător construiește o mașină a timpului, care îi poartă pe administratorul unui bloc și pe un hoț venit la furat în casa unui alt tovarăș care posedă tablouri și aparat de radio (nemțesc!) înapoi în vremea lui Ivan cel Groaznic, când la curtea țarului se mânca îndelung. În epoca aceea exista, așadar, o oarecare abundență de rinichi și ficăței de iepuri de care cetățenii sovietici, administratori sau hoți, rămân străini.

Textul lui Bulgakov face tot ce poate face un text, ne arată zăpezile de ignoranță sub care suntem noi înșine, cu maniile, cu obsesiile, cu frivolitatea, cu servilismul, cu rigiditatea, cu îngustimea noastră, care nu cresc doar în vremuri totalitare, nu doar sub Stalin și sub Ivan. Nu. De aceea se râde atât de tare în sala aceasta.

Bulgakov

Mihail Bulgakov (1891-1940)

Îi recunoaștem pe cei din oglinda pe care ne-o pune la dispoziție autorul. O, cum îi știm! Administratorul de bloc în maiou (familiarul articol de lenjerie care de mult nu mai e intimă) cu imprimeu (de la partid), soția administratorului, pretinzându-și dreptul de a fi cucoană, jefuitul încercând, la rându-i, să jefuiască, fel de fel de cetățeni care ne stârnesc, iată, foarte omenește, râsul până la lacrimă.

Decorurile sunt, ca de obicei în piesele lui Colceag, spectaculoase, într-o manieră mai degrabă germană, e un spectaculos sănătos, fără să fie, deci, excesiv. Ele nu par concepute într-un delir al generozității administrației, spațiul s-a folosit cu înțelepciune, mecanismele complicate puse în scenă n-au fost abuzate, costumele nu sunt doar o grămadă de haine prost croite, există o oarecare fantezie în mișcarea scenică, se deschid niște arabescuri ale exprimării care nu vin de la Bulgakov, dar sunt binevenite și bine primite de public. Teatrul rămâne o muncă de echipă.

Sincronizarea

Chiar și spunând acestea, e prea puțin. Piesa este întotdeauna făcută de actori. Iar actorii din „Țarul Ivan își schimbă meseria” prind în volutele gesturilor și cuvintelor lor esența. Prima parte a spectacolului îți îngăduie iluzia că participi totuși la o piesă accesibilă, dar explozia din secundă, când textul permite jocului să crească, întocmai ca o viață, te repoziționează.

Asiști la ceva rar – la o bucurie a actorilor că sunt în acest teatru, în această piesă, în aceste roluri, în această seară, în fața acestui public. Asiști la acel ceva pe care doar spectatorul de teatru poate să îl înțeleagă și chiar și el are doar rareori prilejul să îl întâlnească – asiști la spectacolul unei sincronizări perfecte.

Doru Ana e gigantesc în rolul Țarului, dar și al administratorului de bloc, Radu Gabriel își joacă hoțul până ridică sala în picioare, Diana Cavallioti în rolul Zinaidei Mihailovna este – să nu ocolim adjectivul – încântătoare, iar Mariana Dănescu pare că s-a născut anume ca s-o întrupeze pe Uliana Andreevna.

Gabriel Costin dă totul în rolul tovarășului Spak, iar Vlad Logigan, în rolul diacului, își arată adevăratul chip. Auzisem de ceva ani că este cel mai talentat tânăr actor de teatru din România. Apoi, s-a întâmplat să-l văd prima dată într-un film, „Nuntă în Basarabia”. Logigan mi s-a părut, atunci, din altă poveste, ba chiar din alt film. Nu m-a încântat, dimpotrivă. L-am remarcat, apoi, în Tarelkin, însă ce face în „Țarul Ivan își schimbă meseria” depășește cu mult toate așteptările.

Nu mai e tânăr. Are, la fel ca mine, treizeci de ani. E limpede că s-a maturizat. Logigan nu te dizolvă în emoție, nu te sfâșie, nu te lasă într-o stare de contemplație buimacă. Nu. Face ceea ce trebuie făcut într-o comedie: îți smulge, cu un firesc revoltător, râsul. Poate că nu e elegant, poate că e greșit să o menționez, dar am fost acolo, am văzut și, ca atare, o consemnez: cele mai multe aplauze au mers către el. Le-a meritat.

Stalin reușise o înmărmuritoare reducere a existenței contemporanilor săi la absurd. Ivan cel Groaznic, de asemenea. Istoria lucrează ciclic, cu o lentoare atroce. Suntem figuranți în timp. E nevoie ca, din când în când, să se nască acel Bulgakov care să dea secolele înapoi, cum și înainte, pentru a ajunge la noi înșine.

“Țarul Ivan își schimbă meseria” este, așadar, o comedie la care, la urmă, câștigi cu mult mai mult decât două ore și cincisprezece minute de râs și de lacrimi.

Foto cu Mihail Bulgakov – wikipedia

31
/10
/12

Joi, 15 noiembrie, Muzeul Ţãranului Român va fi locul în care blestemele vor prinde viaṭã. Inspiratã din folclorul românesc, din blesteme, descântece şi vrãji, piesa ‘’7 BLESTEME…cerute, fãcute şi legate’’ va prezenta o multitudine de situaṭii interesante. Printre acestea se numãrã blestemul şarpelui la naştere; Descântecele pentru aflarea norocului în dragoste în noaptea Sfântului Andrei; Paparuda; […]

31
/10
/12

Studiourile Disney au achiziţionat compania de producţie Lucasfilm şi franciza “Războiul stelelor” – una dintre cele mai de succes francize din istoria cinematografiei – şi a anunţat, la scurt timp după încheierea tranzacţiei, că va lansa un al şaptelea film din această serie în 2015. Reprezentanţii studiourilor Disney au anunţat marţi că vor cumpăra compania […]

31
/10
/12

Cinemateca Română îi invită pe cinefili miercuri noaptea, de la ora 22,30 până la ora 5,00, la Sala Eforie, să sărbătorească Halloweenul cu patru filme horror clasice. Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, toate cele patru filme îl au în distribuţie pe Bela Lugosi, actorul care pe 20 octombrie ar fi împlinit – “sau împlineşte, […]

31
/10
/12

  Programul teatrului Țăndărică în perioada 31 octombrie – 11 noiembrie Miercuri 31 octombrie, ora 10.00 PUNGUŢA CU DOI BANI Adaptare după Ion Creangă Scenariu, regie şi teme muzicale: Decebal Marin Scenografia: Carmen Raszovski Aranjamente muzicale: Dragoş Laurian Cucoş Distribuţie: Daniel Stanciu / Gabriel Apostol, Ioana Chelaru Popovici / Eugenia Barbu, Liliana Gavrilescu / Graţiela […]

31
/10
/12

  Programul teatrului Metropolis pentru perioada 29 octombrie – 10 noiembrie   ** Luni 29 octombrie, ora 17.30 SPITALUL COMUNAL de Hristo BOICEV Regia:  Felix Alexa Cu: Razvan VASILESCU, Valentin URITESCU, Marius MANOLE, Marius STANESCU, Adela MARCULESCU, Paul CHIRIBUTA, Andrei HUTULEAC, Raluca  APRODU, Andrea VASILE / Florentina TILEA, Maria JUNGHIETU,  Alexandru CHINA, Alex STEFANESCU, George […]

31
/10
/12

Miercuri, 31 octombrie 10.30 Ceainăria Serendipity – Caragiale în anul lui – festivism sau ireverenţă? / Divanele FNT Invitaţi: Mircea Cornişteanu, Cristi Juncu, Mihai Mălaimare 15.00 Muzeul Curtea Veche – Spre Damasc – atelier coordonat de Cătălina Buzoianu şi susţinut împreună cu Mircea Florian (muzică) şi Darie Armin Alexandru (video) / Evenimente conexe 16.00 Teatrul […]

31
/10
/12

Aflat în Franța pentru premiera spectacolului Artaserse, opera barocă a lui Leonardo Vinci pe care a pus-o în scenă la Opéra national de Lorraine, celebrul regizor va fi totuși prezent în mijlocul publicului și al invitaților Festivalului Național de Teatru grație unui dialog excepțional purtat cu eseistul și profesorul George Banu sub semnul unei teme […]

31
/10
/12

Publicul Festivalului Național de Teatru a avut ocazia să-i redescopere pe minunații actori ai Teatrului Maghiar de Stat din Cluj într-o ipostază neașteptată: aceea de magnifici interpreți ai unei dificile partituri lirice, opera într-un act Gianni Schicchi de Giacomo Puccini. Metamorfoza a fost posibilă grație regiei lui Silviu Purcărete – ale cărui spectacole constituie secțiunea […]

31
/10
/12

În 1881, s-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu: “Istoria literaturii române contemporane”, “De peste prag”, “Lulu”, “Nuvele florentine”, “T. Maiorescu şi contemporanii lui” (d. 16 iulie 1943).   1795 – S-a născut […]

31
/10
/12

Un dialog între regizorul Silviu Purcărete şi George Banu, filmat la Nancy, va fi proiectat joi la Sala “Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (26 octombrie – 4 noiembrie). Silviu Purcărete se află în prezent în Franţa, pentru premiera spectacolului “Artaserse”, opera barocă a lui Leonardo da Vinci […]

31
/10
/12

Google celebrează, miercuri, sărbătoarea de Halloween, printr-un logo interactiv în care apar mai multe simboluri asociate acestui eveniment, respectiv o fantomă, un schelet uman, o pisică neagră, un corb şi mai mulţi dovleci. Noul logo al Google prezintă un desen în care sunt surprinse intrările în mai multe case, pe un fundal întunecat. Logoul este […]

30
/10
/12

Editurile Atelierul de Grafică şi Curtea Veche se numără printre premianţii primului concurs naţional de design de carte. Ceremonia de premiere a avut loc la UNA Galeria din Bucureşti, luni seară. Premiul I i-a revenit Alexandrei Cor, pentru volumul “Kitsch” (Atelierul de Grafică), premiul al II-lea, lui George Anghelescu, pentru volumul “De-a avangarda”, iar premiul […]

30
/10
/12

Programul spectacolelor în săptămâna 29 octombrie – 4 noiembrie 2012   marţi, 30 octombrie, ora 19:00, Sala mare IDIOTUL de F.M. Dostoievski dramatizare de Anna Stigsgaard și Ștefana Pop-Curșeu regia: Anna Stigsgaard scenografia: Adrian Damian asistent de regie: Alexandra Sofonea mişcarea scenică: Savino Paparella Distribuţia: Prinţul Mîşkin — Cristian Rigman; Parfion Rogojin — Ionuţ Caras; […]

30
/10
/12

    TEATRUL MASCA Programul de spectacole din perioada 1 – 8 noiembrie 2012 Joi, 1 noiembrie, ora 19.00 ACTORUL Durata spectacolului – 1 h „ACTORUL meu se intoarce dupa 20 de ani! E mai batran, mai chel, mai gras. Mai intelept ? Nici vorba ! Am atat de multe lucruri de facut ca, din acest punct […]

30
/10
/12

Un concert aniversar al Corului de cameră “Preludiu”, la 40 de ani de activitate, va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie, pe scena Ateneului Român, informează Filarmonica “George Enescu”. Biletele pentru concert se pot achiziţiona de la casa de bilete a Ateneului Român. În decursul timpului, renumele apreciatei formaţii corale a fost confirmat în ţară şi […]

Page 826 of 845« First...102030...824825826827828...840...Last »