Magic Național în plină vară!
https://www.ziarulmetropolis.ro/magic-national-in-plina-vara/

Duminică 18 iunie 2017, de la ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional I.L. Caragiale, publicul bucureştean este aşteptat cu o nouă reprezentaţie de excepţie a spectacolului – concert Magic Naţional, ultima reprezentaţie din această stagiune.

Un articol de Petre Ivan|16 iunie 2017

Regal muzical, teatral şi coregrafic, spectacol atipic pentru repertoriul teatrului, Magic Național prilejuieşte întâlnirea cu o distribuţie de primă mărime şi un repertoriu muzical variat.

Ion Caramitru, Anca Sigartău, Tania Popa, Medeea Marinescu, Marius Manole, Aylin Cadîr, Lari Giorgescu, Istvan Teglas, Eduard Adam, Emilian Mârnea, Petre Ancuța, Florin Călbăjos sunt actorii care vă invită la o seară caldă de vară cu acorduri ample.

Între surprizele spectacolului se numără şi Emy Drăgoi, virtuoz al acordeonului, însoţit de formaţiile sale Emy Drăgoi 3D Pro’ect & Jazz Hot Club România, precum şi extraordinarul percuţionist Lucian Maxim.

Toţi aceşti artişti renumiţi vor aduce în Sala Mare a Naţionalului bucureştean atmosfera Bucureştiului interbelic, a meleagurilor îndepărtate unde s-a născut jazz-ul, a Parisului cu şarmanta şansonetă…

O călătorie artistică ce ne va desprinde de cotidianul asurzitor și ne va conduce spre lumea muzicii calde și a cuvintelor șoptite, a ritmurilor pline de viaţă şi de optimism, o seară a revelaţiilor, o seară cu adevărat magică.

În plină vacanţă, pe 7 august 2017, Magic Național va fi prezentat publicului macedonean şi oaspeților străini, ca invitat la cea de-a 57-a ediţie a Festivalului Internaţional de Vară, Ohrid 2017.

Ohrid Summer Festival. 2017

Trei dintre cei mai tineri actori ai trupei Naţionalului bucureştean, Emilian Mârnea, Petre Ancuța și Florin Călbăjos le vor aminti spectatorilor fideli de ediţia precedentă, când au încântat asistenţa cu al lor ActOrchestra, în acelaşi spaţiu neconvenţional de joc, unde urmează să se joace şi Magic Naţional, curtea bisericii medievale Sfânta Sofia.

Ȋnfiinţat ȋn 1961, Ohrid Summer Festival are loc ȋntr-o zonă culturală şi istorică aparte. Oraşul, lacul Ohrid şi biserica mai sus amintită sunt incluse ȋn patrimoniul mondial UNESCO.

Pe scenele festivalului, de-a lungul timpului au răsunat voci celebre. Din 1994, Festivalul Internaţional de Vară din Ohrid face parte din Asociaţia Festivalurilor Europene (EFA).

Stagiunea Teatrului Naţional din Bucureşti continuă până la începutul lunii iulie, pe afişul următoarei perioade figurând spectacole de mare succes ca: Dineu cu proşti, Angajare de clovn, Bârfe, zvonuri şi minciuni, L’Om Dada, Crima din strada Lourcine, Idolul şi Ion Anapoda, Micul Infern, Cinci femei de tranziţie, Anonimul veneţian şi Umbre, cea mai recentă premieră a stagiunii, a cărei ultimă reprezentaţie coincide cu închiderea stagiunii, pe data de 2 iulie 2017.

Foto: Magic Național  – www.tnb.ro

26
/01
/24

Teatrul Municipal „Bacovia” lansează apelul de înscrieri pentru ediția a - XXX - a (2024) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME, ce se va desfășura în perioada 9 - 13 mai 2024.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

26
/01
/24

UNATC „I.L. Caragiale” din București prezintă, în cadrul proiectului ARHIVA ACTIVĂ derulat de Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu”, o retrospectivă cuprinzând toate cele șapte filme de lungmetraj ale cineastului Nae Caranfil.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

25
/01
/24

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Eu sunt propria mea soție” de Doug Wright, traducerea și regia Teodora Petre, scenografia Ioana Pashca, mișcare scenică Alina Petrică, muzică Cezar Antal. Evenimentul va avea loc pe 30 ianuarie 2024, ora 19:00, la Sala Studio – Str. Gabroveni nr. 57.

25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.