Mai avem nevoie de teatrul de artă? – Alexandru Darie, la Întâlnirile Yorick
https://www.ziarulmetropolis.ro/mai-avem-nevoie-de-teatrul-de-arta-alexandru-darie-la-intalnirile-yorick/

Miercuri, 30 martie, ora 19.00, Ceainăria Cărtureşti va avea loc o nouă Întâlnire Yorick cu tema: „Mai avem nevoie de teatrul de artă?” Invitat regizorul Alexandru Darie.

Un articol de Petre Ivan|29 martie 2016

Ce mai înseamnă teatrul de artă astăzi? Este el un fenomen de muzeu? Mai avem loc și timp pentru teatru de artă? O discuție despre teatrul de artă în secolul 21, despre diversele lui (noi) direcții și tendințe, despre actualitatea lui în contextul artistic al momentului, despre originalitate și inovație, la Întâlnirile Yorick

Alexandru Darie este unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate. Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra.

În perioada 2006-2011, a fost președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizație înființată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinități și momente hotărâtoare.

A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum „Visul unei nopți de vară”, „Poveste de iarnă” sau „Trei surori”. Despre „Visul unei nopţi de vară”, cu care la începutul anilor ’90 a susținut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că e cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook.

Cele mai recente spectacole ale sale sunt „Conversație după înmormântare” și „The Bach Files”, la Teatrul Bulandra.

Câtă vreme teatrul – fie că e făcut într-un pod sau pe scena mare a Teatrului Național, sau pe o ladă, vorba lui Peter Brook, într-un loc plin cu nisip – vorbește despre ceea ce nu se vede, despre ceea ce este ascuns în firea umană, în existența noastră și revelează aceste lucruri publicului cu importanța cuvenită, atunci e teatru. Altfel, nu e! E altceva… e sitcom, e ce vreți, dar nu e teatru. Cred că în acest moment ne confruntăm cu o criză a regizorilor de teatru. Mă refer la de generația tânără în care foarte mulți sunt lipsiți de curaj și foarte mulți eșuează în – cum zic ei – „proiecte mici – Alexandru Darie.

Foto: Alexandru Darie – yorick.ro

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.