Maia Morgenstern, Caragiale şi Șalom Alehem – Un spectacol-jurnal, un moft
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-caragiale-si-salom-alehem-un-spectacol-jurnal-un-moft/

Duminică, 13 decembrie, de la ora 18:00, La Nenea Iancu (Str. Romulus nr. 55), iubitorii teatrului de calitate şi ai comédiei lui I.L. Caragiale sunt invitaţi să urmărească un spectacol inedit despre societatea secolului al XIX-lea, din distribuţie făcând parte actriţa Maia Morgenstern.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2015

Privită prin ochii celor doi mari autori, viața poate fi o nesfârșită călătorie cu trenul, cu numeroase stații, cu felurite întâmplări comice și povești aduse de pasagerii care ne însoțesc o bucată mai mică sau mai mare din drum.

Caragiale și Șalom Alehem, scriitori remarcabili ai literaturii române și idiș, au fost contemporani și au scris inspirându-se din viața zbuciumată a sfârșitului de secol XIX din Estul Europei.

Cei doi autori au multe subiecte literare comune, iar prin „dialogul” simbolic propus duminică seară, vor fi puse în valoare asemănările și deosebirile culturale, oferindu-vă o perspectivă inedită către societatea secolului al XIX-lea.

Tranziţia între cele două lumi literare este realizată prin călătoria cu trenul, mijloc de transport care a revoluţionat viața de zi cu zi din epocă, dar şi temă literară centrală pentru ambii autori, prilej pentru socializare, cunoaştere, salvare, fugă şi amuzament în acelaşi timp.

Duminică vor interpreta pentru voi actorii Teatrului Evreiesc de Stat: Rudi Rosenfeld, Cornel Ciupercescu, Geni Brenda, Viorica Bantaș, Andrei Miercure, Dorina Păunescu, Arabela Neazi, Nicolae Botezatu, Tudor Istodor, Veaceslav Grosu, Maia Morgenstern, Mihai Ciucă, Nicolae Călugărița, Neculai Predica.Maia Morgenstern

Dramatizarea este realizată de Edith Negulici, regia de Andrei Munteanu, proiecția de Oana Monica Nae.

Duminică, publicul spectator este invitatul restaurantului-berărie La Nenea Iancu, deschis anul acesta în memoria lui I.L. Caragiale, cunoscut mai puțin astăzi pentru calitatea sa de făurar de berării, deși era foarte apreciat pentru această activitate la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Casa din Strada Romulus nr. 55, care găzduiește astăzi restaurantul, a fost construită în stilul Art Nouveau, în anul 1892, în vremea în care Nenea Iancu își deschidea primele berării. Publicul este așteptat, așadar, La Nenea Iancu unde va avea loc o nouă reprezentație în cinstea ilustrului dramaturg și a contemporanilor săi: „De la Caragiale la Șalom Alehem” și înapoiu.

Spectacolul este o producție a Teatrului Evreiesc de Stat și se va desfășura integral în limba română.

Prețul biletului este de 12 lei și poate fi achiziționat la intrarea la spectacol, după o rezervare prealabilă la numărul de telefon: 0747.020.603.

Biletele sunt disponibile și în Rețeaua Eventim, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, OMV, Unirea Shopping Center, Librăriile Humanitas și Cărturești, fiind necesară și confirmarea telefonică la același număr de telefon.

Foto: Maia Morgenstern, I.L. Caragiale – facebook, wikipedia

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.