Maia Morgenstern duce spectacolul „Mic şi-al dracu“ la Festivalul de Storytelling de la Tel Aviv
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-duce-spectacolul-mic-si-al-dracu-la-festivalul-de-storytelling-de-la-tel-aviv/

Actriţa Maia Morgenstern va fi prezentă la Festivalul Internaţional de Storytelling de la Tel Aviv, care va avea loc în perioada 24 – 25 septembrie, cu spectacolul ,,Mic şi-al dracu”.

Un articol de Andrada Văsii|24 august 2013

Actriţa Maia Morgenstern va fi prezentă la Festivalul Internaţional de Storytelling de la Tel Aviv, care va avea loc în perioada 24 – 25 septembrie, cu spectacolul „Mic şi-al dracu“.

„Mic şi-al dracu’“ este o comedie savuroasă având-o ca protagonistă pe Maia Morgenstern, alături de care evoluează coregraful Valentin Roşca.

Scenariul şi regia îi aparţin cunoscutei artiste, pornind de la poezii şi anecdote, poante, calambururi, rime vesele scrise de Ion Pribeagu, pseudonimul artistic al lui Isac Lazarovici, poet şi umorist evreu originar din România. Spectacolul va fi jucat la Teatrul Givatayim, pe 24 septembrie şi va avea subtitrare în limba engleză.

Nu este un spectacol de amploare, ci unul mic şi-al dracu’. Pe lângă zâmbetele pe care le va stârni, va provoca şi momente de nostalgie pentru umorul de altădată, pentru muzica de atunci. Spectacolul cuprinde şi multe cuplete de odinioară.

Maia Morgenstern,
actriță

De asemenea, spectacolul „Noi, românii”, al cărui moderator şi povestitor va fi Yoel Rippel, va avea loc pe 25 septembrie, notează Mediafax.

Evenimentul, care propune cântece, povestiri şi fragmente de umor românesc, îi va avea ca participanţi pe Maia Morgenstern, Lia Koenig, Yaakov Bodo, Sandra Sadeh, Gabby Sadeh şi Iris Lackner.

Foto credit: Teatrul Evreiesc de Stat (Site)

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

28
/09
/22

Teatrul Ion Creangă anunță începerea celei de-a doua etape a proiectului de intervenție culturală „Poveștile care ne fac bine. Exerciții de imaginație, scriere creativă și teatru”, derulat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 (DGASPC SECTOR 5) și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național* (AFCN).

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Dacă-i întrebi pe profesioniștii din cele 29 de organizații partenere ale Help to Help Ukraine cum a fost vara miilor de copii cu care interacționează de la începerea războiului, primele lor gânduri sunt cântecele ucrainene care au răsunat în taberele multiculturale.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.