Maia Morgenstern duce spectacolul „Mic şi-al dracu“ la Festivalul de Storytelling de la Tel Aviv
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-duce-spectacolul-mic-si-al-dracu-la-festivalul-de-storytelling-de-la-tel-aviv/

Actriţa Maia Morgenstern va fi prezentă la Festivalul Internaţional de Storytelling de la Tel Aviv, care va avea loc în perioada 24 – 25 septembrie, cu spectacolul ,,Mic şi-al dracu”.

Un articol de Andrada Văsii|24 august 2013

Actriţa Maia Morgenstern va fi prezentă la Festivalul Internaţional de Storytelling de la Tel Aviv, care va avea loc în perioada 24 – 25 septembrie, cu spectacolul „Mic şi-al dracu“.

„Mic şi-al dracu’“ este o comedie savuroasă având-o ca protagonistă pe Maia Morgenstern, alături de care evoluează coregraful Valentin Roşca.

Scenariul şi regia îi aparţin cunoscutei artiste, pornind de la poezii şi anecdote, poante, calambururi, rime vesele scrise de Ion Pribeagu, pseudonimul artistic al lui Isac Lazarovici, poet şi umorist evreu originar din România. Spectacolul va fi jucat la Teatrul Givatayim, pe 24 septembrie şi va avea subtitrare în limba engleză.

Nu este un spectacol de amploare, ci unul mic şi-al dracu’. Pe lângă zâmbetele pe care le va stârni, va provoca şi momente de nostalgie pentru umorul de altădată, pentru muzica de atunci. Spectacolul cuprinde şi multe cuplete de odinioară.

Maia Morgenstern,
actriță

De asemenea, spectacolul „Noi, românii”, al cărui moderator şi povestitor va fi Yoel Rippel, va avea loc pe 25 septembrie, notează Mediafax.

Evenimentul, care propune cântece, povestiri şi fragmente de umor românesc, îi va avea ca participanţi pe Maia Morgenstern, Lia Koenig, Yaakov Bodo, Sandra Sadeh, Gabby Sadeh şi Iris Lackner.

Foto credit: Teatrul Evreiesc de Stat (Site)

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;