Maia Morgenstern joacă în „Dibuk”
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-morgenstern-joaca-in-dibuk/

Primele reprezentaţii oficiale ale spectacolului „Dibuk” de S. Anski, regizat de Chris Simion-Mercurian, producţie a Teatrului Evreiesc de Stat, vor avea loc pe 28, 29 şi 30 iunie, la ora 21.00, şi vor fi găzduite de Teatrul Mic.

Un articol de Liliana Matei|25 iunie 2016

Din distribuție fac parte Alexandra Fasolă, Vlad Logigan, Andrei Finți, Mihai Călugărița, Nicolae Călugărița, Maia Morgenstern. Spectacolul beneficiază și de prezența Orchestrei TES. Decorul este semnat de Adina Mastalier, costumele sunt creația Vioricăi Petrovici, iar coregrafia e semnată de Ioana Marchidan.

Considerată cea mai apreciată piesă din istoria teatrului de limbă idiș, dar și de limbă ebraica, piesa  „Dibuk” a fost concepută în 1914 de scriitorul şi etnograful S. Anski. Începând cu 1920, momentul primei montări, care a avut loc în Polonia, textul a avut o carieră remarcabilă atât în cadrul teatrului evreiesc, cât şi neevreiesc, impresionând prin originalitate, formă de expresie și mesaj.

,,Dibuk e mai mult decât cea mai provocatoare piesă din literatura dramatică idiş. O poveste de dragoste care începe în lumea noastră şi se împlineşte în lumea de dincolo. Un legământ se face între om şi Dumnezeu”, a spus regizoarea Chris Simion-Mercurian. „Încălcarea lui trezeşte lumea nevăzută şi îl răzbună pe cel nedreptăţit. Între magie și firesc, între suprarealism şi real, între convenţional şi neconvenţional, cu frământări de culoare, între alb şi negru, se întâmplă să îţi câştigi sau să îţi pierzi sufletul. La uşa omului pândeşte tot timpul păcatul. Omenirea devine tot mai neputincioasă în faţa ispitei. Nu trebuie să ne luptăm cu păcatul, ci să îl facem mai bun. Tot ce a zămislit Dumnezeu poartă în sine o scânteie de sfinţenie.”

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.