Marea noastră actriţă, ambasadoare a campaniei UNITER „Artiştii pentru artişti”, face un apel public la solidaritate cu artiştii de vârstă. Nu e nicio noutate: Maia Morgenstern a fost mereu alături de cei care au nevoie de atenţie şi iubire.
Un articol de Andrei Crăciun|24 martie 2017
Scumpă doamnă, susțineți dintotdeauna campania „Artiștii pentru artiști”. Ce vă mână pe dumneavoastră în această luptă?
Exist ca actriță – ca artist, vreau să cred eu – pentru că am avut modele. Am avut și am modele: mari actori, mari artiști de la care am învățat, pe care i-am invidiat. Am avut idealuri, am idealuri. Și cred că artiștii, cred că actorii aflați la o vârstă respectabilă, venerabilă au mare nevoie de ajutor, de susținere, de solidaritate. Au nevoie, în primul rând, să se știe prețuiți și iubiți. Cred că actorii au nevoie să știe că n-au fost uitați, că nu sunt efemeride, chiar dacă timpul a trecut și trece peste ei, peste noi toți. Și atunci, în felul ăsta, prin campania „Artiștii pentru artiști”, ne dovedim în primul rând nouă înșine faptul că există o legătură permanentă între ceea ce a fost și ceea ce o să urmeze, că nu suntem o modă trecătoare. Iar aducerea aminte, omagiul și ajutorul concret pe care le putem oferi acum se manifestă prin spectacolele pe care teatrele le pun la dispoziția acestei campanii, „Artiștii pentru artiști”, care sunt o dovadă vie a faptului că e nevoie de fiecare dintre noi, că ne putem ajuta, că putem ține aproape și că e un fel de a spune „Mulțumesc!”. Pentru mine e foarte important; în felul ăsta, eu îmi exprim recunoștința pentru tot ce am primit, pentru tot ce am învățat, pentru tot ce aș vrea să las în urmă. De altfel, o preocupare permanentă a mea este aceea de a crea, ca programe ori proiecte, cum se spune acum, forme de spectacole – mai mari, mai mici, de mai mare amploare, de mai mică amploare –, alături de colegii mei de la Teatrul Evreiesc de Stat și nu numai, spectacole pentru persoanele în vârstă, pentru oamenii în vârstă. Și, dacă pot să o fac – și acum, și așa –, salut această inițiativă a UNITER, această preocupare a uniunii teatrale de a responsabiliza și de a sensibiliza – și opinia publică, dar și conștiința noastră. Cred că e o idee foarte bună.
Spuneți-mi, vă rog, despre spectacolul „Dibuk”, cu care Teatrul Evreiesc de Stat contribuie la campanie.
Teatrul Evreiesc de Stat a ales spectacolul „Dibuk”, răspunzând astfel chemării UNITER de a se alătura campaniei „Artiștii pentru artiști”. N-a fost numai alegerea mea, în calitate de manager, de director; m-am sfătuit cu întreaga echipă, cu colegii mei de la PR, de la asistență dramaturgică, cu colegii actori, bineînțeles. Și ne-am luat curajul și am spus: „Dibuk”, pentru că eu cred că e un spectacol emblematic, este un spectacol ce definește Teatrul Evreiesc de Stat astăzi. Este un pilon, este o coloană vertebrală a teatrului evreiesc, în general. Este un spectacol clasic, în regia doamnei Chris Simion-Mercurian. Eu zic că e un proiect foarte curajos, este un spectacol… mi-e teamă de cuvinte mari, dar voiam să spun grandios. În orice caz, este un spectacol foarte mare; practic, întreaga distribuție, întreaga trupă a Teatrului Evreiesc de Stat participă la acest spectacol. Spectacolul este vorbit în limba idiș, cum este și normal pentru Teatrul Evreiesc de Stat; practic aceasta este misiunea lui, asta avem de făcut, de conservat, de prezervat și de transmis mai departe: moștenirea culturală evreiască idiș. E un spectacol în care fantasticul, psihologicul, tradițiile evreiești, iubirea, ambiția, noul, vechiul se luptă. E un spectacol care vorbește și despre etică, despre moralitate, despre cuvântul dat, ținut sau nu, ce poate duce în generații, peste timp, la mari conflicte, la mari crize.
Pentru că vorbim despre solidaritate, trebuie să vă întreb cum ați reușit să depășiți momentele de dificultate pe care le-ați întâmpinat în carieră – cine v-a fost alături, cine v-a ajutat?
Momente dificile, momente grele cred că sunt pe tot parcursul existenței; în orice caz, eu n-am fost scutită de ele. Am avut parte de multă încredere și am simțit că au nevoie de mine oameni – din diferite generații, de diferite formații culturale. Să știi că pentru mine a însemnat foarte mult faptul că am fost solicitată. Am fost solicitată de tineri, de foarte tineri creatori. Îmi amintesc de Răzvan Mazilu, când era un foarte, foarte tânăr aspirant creator; mă gândesc la un spectacol ce a însemnat foarte mult pentru mine, „Dama cu camelii”. Nu știu dacă am inventat noi ideea de teatru-dans, probabil că nu, dar pentru noi, atunci – în urmă cu 20 de ani –, era un lucru foarte nou, despre care nu știam mare lucru; în orice caz, îl încercam și ne bucuram de ceea ce descopeream. Și apoi au fost multe, multe proiecte: Green Hours (Teatrul Luni, cum se numea pe atunci), și încă multe alte proiecte… Cred că cel mai mult m-au ajutat încrederea acordată de alții și nevoia lor de mine, faptul că am fost solicitată și am participat, cu încredere și cu dragoste, uneori cu inconștiență, la încercările, la proiectele unor creatori care se căutau atunci, care căutau ceva, fără a putea defini în secunda aceea exact ce… Cu toată iubirea, deschiderea, bucuria m-am zvârlit în aceste proiecte.
MAIA MORGENSTERN ȘI VÂRSTA DE AUR
Vorbiți-ne un pic și despre vârsta de aur. Știu că ați fost foarte apropiată de tatăl dumneavoastră, care a trăit peste nouăzeci de ani. Cum e cu vârsta de aur?
Mult de spus și greu de spus; și multe lucruri frumoase ar fi de spus. În mintea mea, pentru conștiința mea, cel mai important lucru pe care l-am realizat, pe care l-am făcut pe lumea asta, dincolo de aducerea pe lume a copiilor mei, a fost faptul că, în ultima perioadă a vieții tatălui meu, îi citeam. Îi citeam tot felul de cărți – din cele pe care le citeam eu în acel moment, sau pe care mi le solicita el. Și îl țineam aproape și îi eram aproape; știu că asta îi făcea mare plăcere, îi făcea foarte bine. Apoi felul în care vedea el și discutam lucrurile pe care i le citeam eu era uimitor – și îmi fac din asta, dacă nu un titlu de glorie, un titlu de mândrie, în orice caz. Vedea din altă perspectivă, vedea în alt fel și era atent și descoperea lucruri peste care eu treceam repede sau fără să bag de seamă. Astăzi, când îmi cere fiica mea – are 18 ani, dar a fost o lungă perioadă în care mi-a cerut lucrul ăsta – să-i spun o poveste înainte de culcare, mă surprind într-un soi de panică – Ce să-i spun? Cum să-i spun? Ce povești ar mai putea s-o intereseze pe ea azi? Țin minte că inventam povești pentru copiii mei, și când adormeam – eu înaintea lor – mă trezeau și îmi spuneau: „Stai, că te-ai încurcat!”. Dar astăzi, când îmi cere fiica mea să îi povestesc, un punct de sprijin îl constituie amintirile; țâșnesc poveștile pe care mi le spunea tatăl meu sau interpretările sale. Și de acolo am un punct de nădejde și am ce să-i povestesc și ei.
Ce învățați de la copiii dumneavoastră (n.r. – Maia Morgenstern are trei copii, un fiu, Tudor Aaron Istodor, el însuși actor, și două fiice adolescente – Cabiria și Isadora)?
Totul! Dar și prea puțin. Am sentimentul că învăț prea puțin de la copiii mei – tehnica asta, uite, acum foarte la modă și foarte utilă astăzi. Dar cred că ar trebui să aibă mai multă răbdare cu mine, să mă învețe. Poate greșelile astea le facem și noi, părinții, cu copiii noștri: „Lasă, până să-ți explic, mai bine fac eu pentru tine una-alta!”. Acum merg la ei când am nevoie de căutat repede ceva pe internet, în lumea asta virtuală, în care copiii mei navighează cu ușurință, înoată, plutesc…
Haideți să tragem o cortină peste dialogul nostru. Lăsați-ne o concluzie despre artiștii în vârstă și în dificultate…
Vârsta de aur e o povară; nu e ușor. Încercăm să idealizăm lucrurile – bine facem că încercăm! E greu, e complicat, e dureros, de foarte multe ori e trist. E un ideal nobil felul în care campania „Artiștii pentru artiști” încearcă să aducă o rază de lumină, o clipă de bucurie; despre felul în care încearcă să îi aducă în atenția noastră, a tuturor (public sau, la rândul nostru, artiști). Se cuvine să le aducem seniorilor respectul nostru, dragostea noastră, să îi ajutăm în mod concret pe artiștii în vârstă, pe artiștii aflați, poate, într-o dificultate. Se cuvine să susținem campania „Artiștii pentru artiști”; și o putem face!
În mintea mea, pentru conștiința mea, cel mai important lucru pe care l-am realizat, pe care l-am făcut pe lumea asta, dincolo de aducerea pe lume a copiilor mei, a fost faptul că, în ultima perioadă a vieții tatălui meu, îi citeam.
Spectacolul Teatrului Evreiesc de Stat „Dibuk”, scenariul și regia Chris Simion-Mercurian, va fi prezentat în cadrul campaniei „Artiștii pentru artiști”, miercuri, 29 martie, la ora 19.00.
Foto & Video: Dragoș Ivan, PiMedia Group
