Maia Plisețkaia: „Eram pur şi simplu îngrozită de privirea lui Stalin”
https://www.ziarulmetropolis.ro/maia-plisetkaia-eram-pur-si-simplu-ingrozita-de-privirea-lui-stalin/

S-a născut pe 20 noiembrie 1925, la Moscova, a străbătut unul dintre cele mai tulburate secole ale umanităţii, a marcat istoria baletului şi a murit la aproape 90 de ani. Maia Pliseţkaia. Un nume care a revoluţionat dansul.

Un articol de Monica Andronescu|20 noiembrie 2017

S-a născut în toamna anului 1925, la Moscova, într-o familie de evrei, care aveau multe legături cu lumea artistică a momentului. Mama ei, Rachela, a fost actriţă în filme mute. A trecut de-atunci aproape un secol, din care aproximativ 80 de ani au fost dedicaţi baletului, pentru că, la vârsta de 9 ani, Maia a început să studieze baletul, iar la 11 ani, deja urca prima dată pe scena de la Balşoi, unde, atunci când a împlinit 18 ani avea să devină solistă. La Balșoi, Maia Plisețkaia a rămas până în anul 1990.

Viaţa Maiei Pliseţkaia e un subiect de roman. În anii 1937-1938 ai Marii Terori staliniste, familia ei a căzut victimă represiunilor. Și-a petrecut copilăria într-o perioadă în care lumea se schimba din temelii. Mihail Plisețki, tatăl ei, a fost arestat la 30 aprilie 1937 și a fost executat la începutul anului 1938.

Amănunte despre soarta lui au ajuns în mâinile familiei însă de-abia în anul 1989. Mama ei, Rahil, a fost arestată curând şi trimisă în Kazahstan, împreună cu frăţiorul Maiei care avea atunci doar câteva luni. Deportată în lagărul de femei Alșir din regiunea Akmola, unde erau deportate soțiile „dușmanilor poporului”.

Maia a scăpat de celebrele orfelinate care au distrus vieţi, în care erau aruncaţi copiii „duşmanilor poporului”, pentru că a fost luată de mătuşa şi de unchiul ei, Sulamith şi Asaf Messerer, care erau solişti cunoscuţi la Teatrul Balşoi şi a căror influenţă în viaţa ei a fost covârşitoare. O viaţă care i-a adus un succes extraordinar, dar şi multe interdicţii într-o Uniune Sovietică în care numele ei a fost folosit intens şi prezentat ca una dintre marile realizări ale sistemului, o adevărată armă în timpul Războiului Rece. Asta în timp ce Maiei i s-a interzis timp de 16 ani să iasă din ţară, iar conducerea Teatrului Balşoi n-o trata tocmai frumos.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

În 1949, când era deja un star, a fost trimisă să danseze la cea de-a 70-a aniversare a lui Stalin. Stalin care-i ucisese tatăl… Printre invitaţi se afla şi liderul comunist Mao Zedong. A dansat… dar mai târziu, peste ani, în autobiografia pe care a publicat-o, intitulată „Eu, Maia Pliseţkaia”, mărturiseşte: „După atâţia ani, da, o recunosc, eram pur şi simplu îngrozită de privirea lui Stalin”. Aşa că a evitat pe cât posibil să se uite în ochii lui, atunci când şi-a făcut reverenţele. Până în 1959, nu a avut voie să iasă din Uniunea Sovietică. De-abia atunci, lumea toată a putut s-o vadă pe scenă şi a devenit un star internaţional, pentru extraordinarul ei stil teatral, pentru acel talent unic pe care numai cei ce au văzut-o dansând pe scenă l-au putut simţi cu adevărat.

Nikita Hruşciov, care spunea despre ea că e „cea mai bună balerină din lume”, i-a ridicat interdicţia şi a lăsat-o să zboare în America, la New York, într-un turneu al Teatrului Balşoi, iar la întoarcere, după ce a aflat cu mare plăcere despre toate cronicile entuziaste care au apărut în presa americană, a îmbrăţişat-o şi i-a spus: „Bravo! Te-ai întors. Nu m-ai făcut să par un caraghios în ochii lumii întregi. Nu m-ai dezamăgit!”. Maia Pliseţkaia a rămas pe scenă până târziu, până în anul 1990, iar după căderea comunismului a plecat din ţară împreună cu soţul ei, cel care i-a fost aproape până în clipa morţii, iar în ultimii ani a locuit în Germania. Însă numele Maiei Pliseţkaia rămâne aproape sinonim cu Teatrul Balşoi… Iar declaraţia ei de dragoste faţă de acest teatru este simplă şi extrem de puternică: „Teatrul este incredibil construit, dimensiunile scenei, înclinaţia podelei… Nu ştiu din ce lemn este făcută, dar e extraordinar. În alte teatre, podeaua e ori dreaptă, ori înclinaţia e prea mare. Am dansat pe toate marile scene ale lumii şi pot să spun cu mâna pe inimă că Balşoi e cel mai bun”.

A fost adolescenta încăpățânată de la Academia de Balet de la Balșoi, la care a intrat la opt ani și unde uimea tot timpul: prin energie, prin talent, prin rezistență, prin încăpățânare și prin îndrăzneală. „Aș vrea să vorbesc despre Lecul lebedelor, despre Frumoasa din pădurea adormită și despre frumoșii mei parteneri. Dar, când vine vorba despre copilărie, oricum aș privi-o, totul se învârtește în jurul politicii și al terorii staliniste”, scria balerina în volumul de memorii „I, Maya Plisetskaia”, publicat în 1994. Învingându-și mereu frica, steaua în devenire a început să strălucească și nu s-a oprit din drum.

A fost, după aceea, artista iubită și mereu nemulțumită, steaua care privea dincolo de tehnici și strategii, dincolo de limitele cunoscutului. În 1959, i s-a dat voie să danseze în străinătate și să plece în turneu în America. Rigiditatea ideologică ce condiționa evoluția artistică, dar și rigiditatea baletului clasic în sine, așa cum îl înțelegeau artiștii și profesorii de la Balșoi, au fost două capcane importante pentru adolescenta care visa la mai mult, la mai departe și care avea să ajungă la mai mult, la mai departe. Gustul libertății, atât de dorit, îl va simți în străinătate, în exil, iar gustul libertății artistice, senzație mai mult decât necesară, îl va plăti mereu. „Dansam în toate baletele clasice, dar visam la ceva nou. Numai că era imposibil în vremea mea”, va povesti artista peste ani, amintind de deschiderea pe care i-a adus-o colaborarea cu Maurice Béjart și Roland Petit din anii 1970.

Maia Plisețkaia va dansa până la peste 60 de ani, sfidând norme, cutume, reguli, vârste. La 50 de ani a dansat „Bolero”-ul lui Béjart apăsând pedala erotismului, înconjurată de 30 de dansatori, iar la 60 de ani a fost „Doamna cu cățelul” într-un spectacol după povestirea omonimă a lui A.P. Cehov. În istoria baletului, spun specialiștii, n-a mai existat nicio altă prim-balerină care să rămână în centrul atenției 60 de ani. Teatralitatea mișcărilor ei, care și-a pus o amprentă inconfundabilă asupra identității sale artistice și a format un stil, fluiditatea, grația aceea etern invocată și evocată de balerini și etern imposibil de explicat au făcut din Maia Plisețkaia nu o artistă apreciată, ci o artistă venerată. În 1988 a fost numită director artistic la Baletul Național din Spania și au urmat ani în care a călătorit mult și a lucrat intens, susținând ateliere și master class-uri în contextul prăbușirii regimului sovietic.

O întâlnire cu totul aparte în cariera ei a fost cea cu coregraful și dansatorul Gigi Căciuleanu, al cărui destin artistic la marcat și alături de care a creat spectacole importante. Iată cum își amintește Gigi Căciuleanu întâlnirea cu ea: „În 1992, a venit la Rennes ca să lucreze cu mine. Dar eu am întârziat la întâlnire. Veneam în fugă. Pe peron era Maia, singură cu valiza. Ea, superbă, într-un mantou de leopard, cu părul ei roşu, de foc, în vânt (în Bretagna e întotdeauna vânt, e aproape de ocean…). Mă aşteptam să mă apostrofeze, dar primul lucru pe care mi l-a spus a fost: Arată-mi mişcările pe care le-ai inventat pentru mine! I-am dansat pe peron, în vânt… Cu Maia am lucrat cum aş fi lucrat cu un poet, nu cu o balerină. Nopţi întregi nu am putut dormi: eram ca în faţa pânzei albe care aşteaptă naşterea tabloului. Eram încă adolescent când am văzut-o pe Maia la Bucureşti  în Lacul lebedelor, într-o seară de neuitat, după cum spunea Nureev : „Era un incendiu pe scenă”. A fost mereu ceva mai mult decât o balerină clasică.”

În anul 2005, balerina s-a întors la Kremlin să danseze într-o gală specială, la împlinirea a 80 de ani, și a dansat „Ave Maria”, o piesă pe care i-a dedicat-o faimosul coregraf Maurice Béjart: „Când dansează Maia Plisețkaia, ultima legendă în viață din lumea dansului, simt o forță enormă și o senzualitate uriașă, dar, mai presus de orice, o abordare modernă”, spunea coregraful.

A murit pe 2 mai 2015. Avea 89 de ani şi a murit în Germania în urma unui atac de cord. Maia Pliseţkaia a schimbat şi a marcat istoria baletului secolului 20, iar stilul ei pe scenă a rămas unic.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.

14
/02
/16

Ziarul Metropolis inaugurează astăzi o rubrică nouă, despre Bucureștiul de totdeauna, ținută de istoricul Georgeta Filitti. În primul episod aflăm despre tratamentele folosite în secolul al XIX-lea (lipitori, praf de gîndaci, fântânica) și despre medicamentele descoperite la începutul veacului trecut (carbaxin, spirulină, moldamin).

Pagina 20 din 33« Prima...10...1819202122...30...Ultima »