Making Waves – filmul românesc ajunge la New York
https://www.ziarulmetropolis.ro/making-waves-filmul-romanesc-ajunge-la-new-york/

Între 29 noiembrie-3 decembrie, noua ediţie a festivalului de film românesc de la New York, Making Waves: New Romanian Cinema, pune stăpânire pe Film Society of Lincoln Center, iar între 5-10 decembrie, Jacob Burns Film Center va deveni gazda festivalului.

Un articol de Andrada Văsii|27 noiembrie 2013

Între 29 noiembrie – 3 decembrie, noua ediţie a festivalului de film românesc de la New York, Making Waves: New Romanian Cinema, pune stăpânire pe Film Society of Lincoln Center, iar între 5-10 decembrie, Jacob Burns Film Center va deveni gazda festivalului.

O ediție extrem de puternică, din care nu lipsesc premierele (mondiale, americane sau new-yorkeze), cele mai recente producții românești dar și retrospective, programe speciale, mese rotunde și lansări de carte.

Closer to the Moon (r. Nae Caranfil) va fi prezentat, în premieră mondială, în deschiderea festivalului de la New York, vineri, 29 noiembrie, la Film Society of Lincoln Center. Vor fi prezenți regizorul și scenaristul Nae Caranfil, producătorii Michael Fitzgerald și Renata Rainieri, actorul Harry Lloyd și actrițele Monica Bârlădeanu şi Smaranda Luna.

Programul evenimentului mai include: „Cînd se lasă seara peste București sau Metabolism”, cel mai recent film semnat de Corneliu Porumboiu, căruia festivalul Making Waves îi dedică o retrospectivă, conținând toate lungmetrajele și scurtmetrajele cineastului; propunerea României la Oscarul pentru film străin, „Poziția copilului” de Călin Peter Netzer; „Domestic”, cel de-al treilea film al lui Adrian Sitaru; succesul de box-office „Love Building”, debutul Iuliei Rugină; și două documentare de lungmetraj: „Aici…adică acolo” de Laura Căpățână-Juller (Cel mai bun film românesc la Festivalul Internațional de Film Transilvania) și „Experimentul Bucureşti“ de Tom Wilson, primul mockumentar din istoria cinemaului românesc.

„Trei exerciții de interpretare”, în regia lui Cristi Puiu, film rezultat în urma unui atelier de actorie condus de regizor în Franța, precum și campania video a ediției din 2013 a Festivalului de Film Transivania ce include 20 de clipuri regizate de Puiu și care o au drept protagonistă pe Luminița Gheorghiu, completează lista proiecțiilor speciale.

Regal de filme româneşti la Making Waves

Festivalul Making Waves sprijină campania pentru Oscar și Globul de Aur a filmului „Poziția copilului”, proiectat pentru prima oară în New York, în plin sezon de promovare pentru iminentele ceremonii de decernare a celor mai importante premii din America.

Programul special „Creative Freedom through Cinema”, despre relația dintre artă și politică, dedicat temei acestei ediții, Propaganda, și având drept invitate Republica Cehă și Slovacia, continuă și anul acesta. Proiecțiile speciale cu filmele lui Dan Pița, Mircea Veroiu, Štefan Uher și Jirí Menzel vor fi acompaniate de o masă rotundă cu regizori, istorici de cinema și curatori din țările invitate.

Programul este prezentat cu sprijinul financiar al Trust for Mutual Understanding, în parteneriat cu Centrul Național al Cinematografiei, Centrul Ceh din New York și Institutul Slovac de Film.

Selecția de filme de arhivă care acompaniază acest program include și populara trilogie a ardelenilor: „Profetul, aurul şi ardelenii“, „Artista, dolarii şi ardelenii” şi „Pruncul, petrolul şi ardelenii”, produse în România anilor ‘80, și realizate de reputații regizori Dan Pița și Mircea Veroiu.

Making Waves

Trilogia, care beneficiază de copii noi pe 35 mm, va fi arătată în premieră absolută publicului american, dar ea are deja un prestigios susținător: profesorul și istoricul de film Richard Pena, Director Emeritus al New York Film Festival, care a descoperit-o în 1984 când a vizitat pentru prima oară România.

Festivalul va prezenta și obișnuitul program de scurtmetraje ce vor fi difuzate gratis pe toată perioada festivalului. Programul reunește câteva dintre cele mai bune scurtmetraje românești recente, printre care: „Ca o umbră de nor” (Radu Jude), „12 minute” (Nae Constantin Tanase), „Bad Penny” (Andrei Cretulescu), „În acvariu” (Tudor Jurgiu), „Matriarch” (Nemethi Barna), „My Baby” (Luiza Pirvu), „Pastila fericirii” (Cecilia Felmeri).

Alături de echipa filmului „Closer to the Moon”, pe lista invitaților speciali la festival se află Luminița Gheorghiu, recent nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film pentru rolul din „Poziția copilului”.

Corneliu Porumboiu, protagonistul retrospectivei festivalului, revine la New York pentru Gala de Închidere, când se va difuza „Când se lasă seara peste București sau Metabolism”.

Tom Wilson, scenarist și regizor al filmului „Experimentul București”, Eugen Lumezianu – actor și Oana Răsuceanu – scenaristă, ambii membri ai echipei „Love Building”, completează lista personalităților prezente.

Štěpán Hulík, scenaristul miniseriei „Burning Bush” regizată de Agnieska Holland și autor al cărții Cinema of Forgetting despre cinemaul cehoslovac, și curatorul Irena Kovarova vor fi protagoniștii mesei rotunde despre film și propagandă, alături de Nae Caranfil și Dominique Nasta.

Programul lansărilor de carte semnalează și apariția dicționarului semnat de criticul de film Bujor T. Râpeanu, 2345 Cinematografiști, eveniment susținut de Uniunea Cineaștilor.

Foto credit: Cinemagia, Making Waves

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

"Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins cu trei premii, zilele trecute, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano. La rândul său, filmul independent semnat de Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a câştigat Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus.

10
/11
/15

"Micul Prinţ 3D", de Mark Osborne, prima adaptare animată a capodoperei lui Antoine de Saint-Exupéry, va fi lansată în cinematografele din România pe 4 decembrie. Eroina filmului este Fetiţa, pe care mama sa o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, "Acasă la tata", va fi lansat astăzi în cinematografele din în București și din alte 23 de orașe din ţară. Tot de astăzi, cinefilii români pot vedea pe marile ecrane mult aşteptatul "Spectre", ultimul film din seria James Bond.

05
/11
/15

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 9-15 noiembrie 2015 ediţia a noua a galei bucureştene a filmelor maghiare, Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul oferă o sinteză asupra producţiei de filme maghiare din ultimul an, prezentând varietatea şi spiritualitatea cinematografiei maghiare contemporane.

05
/11
/15

Un desen animat al lui Walt Disney, pierdut în anii 1920, a fost găsit în arhivele Institutului Filmului Britanic (British Film Institute, BFI). Pelicula, restaurată cu ajutorul studiourilor de animație Disney, va fi difuzată în premieră mondială în 12 decembrie la Londra.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.