Making Waves prezintă cel mai recent film de Nae Caranfil
https://www.ziarulmetropolis.ro/making-waves-prezinta-cel-mai-recent-film-de-nae-caranfil/

Cel mai recent film al lui Nae Caranfil, „Closer to the Moon“, va fi prezentat în premieră mondială în deschiderea festivalului Making Waves de la New York, vineri, 29 noiembrie, sub patronajul Romanian Film Initiative şi al Film Society of Lincoln Center, în prezenţa regizorului şi a producătorului american Michael Fitzgerald.

Un articol de Corina Vladov|31 octombrie 2013

Cel mai recent film al lui Nae Caranfil, „Closer to the Moon“, va fi prezentat în premieră mondială în deschiderea festivalului Making Waves de la New York, vineri, 29 noiembrie, sub patronajul Romanian Film Initiative și al Film Society of Lincoln Center, în prezența regizorului și a producătorului american Michael Fitzgerald.

Această nouă ediție a festivalului de film românesc de la New York – MAKING WAVES: New Romanian Cinema – va avea loc în perioada 29 noiembrie – 3 decembrie la Film Society of Lincoln Center si, grație succesului de anul trecut, se va extinde între 5-10 decembrie la Jacob Burns Film Center.

MAKING WAVES: New Romanian Cinema este cel mai important eveniment din Statele Unite ale Americii dedicat promovării filmului românesc. Pentru al doilea an consecutiv, Making Waves funcționează exclusiv din fonduri independente, obținute din donații private și printr-o campanie internațională de crowd-funding.

 Noua ediţie Making Waves are ca temă dominantă propaganda

15 lungmetraje (de ficțiune și documentare), 10 scurtmetraje, lansări de carte și o dezbatere despre libertatea de expresie construiesc arhitectura unei ediții a cărei temă dominantă este propaganda.

Filmul lui Nae Caranfil, având în distribuție nume importante ale cinematografiei internaționale, precum Vera Farmiga (nominalizată la Oscar pentru rolul din Up in the Air) sau Mark Strong (Body of Lies, Tinker Tailor Soldier Spy, Sherlock Holmes), se inspiră din povestea celor șase autori ai marelui jaf din 1959, care au atacat mașina Băncii Naționale, furând echivalentul unui milion de dolari.

making waves

Imagine din filmul lui Nae Caranfil, „Closer to the Moon“

„Closer to the Moon“ e un film care va stârni tot soiul de controverse, mai ales din pricina subiectului, dar și pentru că abordarea e neașteptat de „relaxată” – poate un pic prea relaxată date fiind aspectele tragice ale poveștii. E un pariu riscant din multe puncte de vedere: oamenii trebuie să accepte convenția de limbă, și mai e și problema evreiască, rar dezbătută în filmele românești.

De asemenea, există interpretarea mea personală pentru această faptă nebunească și viața în anii ’60 în România comunistă – o interpretare neașteptat de plină de glamour (desigur, numai la suprafață), rezultată din refuzul meu de a mă plia pe clișeul propagat de alte filme cum că viața în acea epocă era gri și sufocantă”, declara Nae Caranfil într-un interviu al ediției speciale AperiTIFF din 2012.

Noul film al lui Corneliu Porumboiu, „Când se lasă seara peste București sau Metabolism“, va fi proiectat în închiderea festivalului, în prezența regizorului căruia Making Waves îi dedică o retrospectivă integrală. Programul complet al festivalului Making Waves este disponibil online.

10
/04
/20

IUBIRI CARE AU FĂCUT ISTORIE Destinul are imaginație și lucrează pe căi nebănuite. Nu se repetă și, de cele mai multe ori, nu te lasă să anticipezi nici când e vorba despre anonimii care se pierd în istorie, nici când e vorba despre personalitățile care fac istorie.

10
/04
/20

Câtă emoție încape într-un weekend? Iubiri copleșitoare, jocuri de seducție, sentimente nerostite între părinți și copii, dar și senzații extreme în bucătărie.

09
/04
/20

CRONICĂ DE CARTE Prin două cărți apărute recent simultan la Editura Tritonic, „Divele lui Stalin. De la idolii de lut la star sistemul sovietic” și „Diva socialistă. Modele feminine în cinematograful est-european”, cercetătoarea Andreea Ionescu-Berechet analizează o idee nouă pentru studiile de cinema din România: conceptul de divă în lumea comunistă.

08
/04
/20

În această perioadă ar fi trebuit să fie demarată cea de a 6-a editie a programului KineDok Romania și să fie organizate proiecții de film documentar în mai multe orașe din țară. Datorită circumstanțelor extraordinare în care ne aflăm și pentru că e bine să stăm acasă, ediția 2020 va fi decalată, fiind programată să înceapă din a doua jumătate a anului. Pentru ca așteptarea să fie mai ușoară, One World Romania și partenerii KineDok din cele 6 țări pun la dispoziție un voucher pentru a viziona online gratuit 17 filme din catalogul edițiilor trecute.

07
/04
/20

În contextul situației actuale din țară și ținând cont de restricțiile impuse pentru siguranța tuturor, echipa Festivalului Internațional de Film Transilvania a luat decizia de a reprograma ediția cu numărul 19.

01
/04
/20

INTERVIU Regizorul basarabean Dragoş Turea vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre "Grădina Sovietică" (2019), documentarul său care discută înfricoşătoarele experimente secrete cu energie atomică făcute de sovietici în agricultura din Republica Moldova.

31
/03
/20

Premiile Radio România Cultural, care ar fi trebuit să fie decernate în cadrul unei gale programată inițial să aibă loc pe scena Teatrului Odeon, au fost anunțate, luni, 30 martie 2020, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii GPS Cultural.

28
/03
/20

TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalul Internațional de Film Transilvania, oferă gratuit o selecție de filme pentru a vă transforma serile de weekend în care #StămAcasă, în perioada de izolare socială, în evenimente cu premiere de cinema online.

25
/03
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat anul trecut în premieră mondială în competiţia de documentare a Festivalului de la Sarajevo şi disponibil pe platforma HBO GO, "Fata de aur" (2019), de Denisa Morariu-Tamaş şi Adrian Robe, îi face un portret fostei gimnaste Andreea Răducan.

Page 3 of 26212345...102030...Last »