Malaimare Jr., lăudat de critica internaţională pentru imaginea filmului „Umblând printre morminte”
https://www.ziarulmetropolis.ro/malaimare-jr-laudat-de-critica-internationala-pentru-imaginea-filmului-umbland-printre-morminte/

Directorul de imagine Mihai Mălaimare Jr. este elogiat de criticii de film ai unor publicaţii prestigioase de specialitate, precum IndieWire, The Hollywood Reporter şi Variety, pentru imaginea filmului „Umblând printre morminte / A Walk Among the Tombstones”, de Scott Frank, cu Liam Neeson în distribuţie.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2014

„Umblând printre morminte / A Walk Among the Tombstones”, de Scott Frank, un film cu Liam Neeson, Dan Stevens, David Harbour, Boyd Holbrook, Adam David Thompson, Sebastian Roché şi Mark Consuelos, spune povestea lui Matt Scudder, un fost poliţist din New York, care este anganjat de un traficant de droguri pentru a o găsi pe soţia dispărută a acestuia.

Producţia va avea premiera în cinematografele din Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii pe 19 septembrie, iar în România va intra în sălile de cinema pe data de 10 octombrie.

„Directorul de imagine Mihai Malaimare Jr. oferă o paletă coloristică lipsită de accente stridente, care accentuează decorurile sumbre” – The Hollywood Reporter

Mihai Mălaimare Jr., directorul de imagine al filmului „The Master”, a fost premiat, în 2013, de criticii americani, la gala National Society of Film Critics, unde s-a impus la categoria „cea mai bună imagine”.

„A Walk Among the Tombstones este filmat de Mihai Mălaimare Jr., directorul de imagine al «The Master», aşadar merită văzut doar pentru a vedea cum lucrează într-o paletă coloristică mult mai austeră, în contrast cu imaginile în culori spectaculoase din filmul lui Paul Thomas Anderson” – IndieWire.

De asemenea, Mihai Mălaimare Jr. a primit, în 2012, premiul pentru cea mai bună imagine din partea Boston Society of Film Critics, pentru acelaşi film, pentru care a fost nominalizat şi la prestigioasele Satellite Awards şi Critics’ Choice Awards.

„Imaginea semnată de Mihai Malaimare Jr. este în mod constant impresionantă” – Variety

Foto: Mihai Malaimare Jr – cinemagia

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.