Malavita. Toată lumea din familia noastră mafiotă
https://www.ziarulmetropolis.ro/malavita-toata-lumea-din-familia-noastra-mafiota/

CRONICĂ DE FILM Malavita: O familie criminală, noua joacă postmodernă a francezului americanizat Luc Besson, este un film tarantinesc ceva mai puţin sângeros şi cu un umor negru al cărui principal defect este că nu-şi testează propriile limite.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 octombrie 2013

CRONICĂ DE FILM Malavita: O familie criminală, noua joacă postmodernă a francezului americanizat Luc Besson, este un film tarantinesc ceva mai puţin sângeros şi cu un umor negru al cărui principal defect este că nu-şi testează propriile limite.

Un lider mafiot newyorkez, dar cu origini, evident, italiene (Robert De Niro), este pus sub protecţia FBI-ului pentru că şi-a turnat „colegii” şi trimis într-un sătuc din regiunea franceză Normandia, alături de soţie (Michele Pfeiffer) şi de cei doi copii la vârsta liceului, un băiat (John D’Leo) şi o fată (Dianna Agron).

Deşi trebuie să stea cât mai liniştiţi pentru a nu fi descoperiţi de mafioţii aflaţi pe urmele lor şi pentru a le face viaţa uşoară agenţilor care îi păzesc, cei patru membri ai familiei nu-şi pot reprima reflexele şi ciudăţeniile prin care au devenit cunoscuţi printre ceilalţi gangsteri, dar şi în registrele poliţiei.

Bazată pe un roman de Tonino Benacquista adaptat pentru marele ecran de Luc Besson şi Michael Caleo, povestea este una asumat lejeră, aproape simplistă, dar numai bună pentru dezlănţuirea versatului regizor.

Malavita: O familie criminală este, în primul rând, o parodie a filmelor cu mafioţi, una în care accentele sunt puse cât mai la vedere pentru a fi rapid identificate şi însuşite. Spre deosebire de Tarantino, la care procesul de aruncare în derizoriu nu-şi dezvăluie decât lent mecanismele, cu efecte maxime în final, Luc Besson intră direct şi fără subtilităţi în deconstrucţia genului pe care îl ia ca ţintă (prima secvenţă detonează clasica legendă a degetului tăiat de asasin ca dovadă a îndeplinirii unei misiuni).

Luc Besson parodiază tot în Malavita

De aici şi senzaţia că, odată terminate surprizele – care se ţin lanţ în prima parte -, naraţiunea „oboseşte” pe parcurs şi se înscrie pe un drum oarecum previzibil, în pofida unor tentative răzleţe de resuscitare.

Besson şi colaboratorii săi ironizează, apoi, extrem de uzatul „family movie” (cu fragmente de romance şi film cu adolescenţi), printr-o strategie pe ale cărei efecte comice se bazează întregul eşafodaj: discrepanţa între aşteptările publicului faţă de preocupările şi relaţiile unei familii obişnuite şi „pasiunile” reale (şi violente) ale celor patru americani instalaţi într-o comunitate tradiţională de francezi. Prilej şi pentru câteva poante pornite de la diferenţele culturale, civilizaţionale şi de comportament.

malavita

Actorul Robert de Niro, într-o scenă din Malavita

Previzibil, Robert De Niro este centrul atenţiei (şi nu doar pentru că este capul familiei). Iar plăcerea pe care o degajă în interpretarea unei caricaturi a celebrelor sale roluri de băiat rău întăreşte melanjul postmodernist al unui film potrivit pentru a condimenta o toamnă cinematografică pe toate gusturile.

Malavita: O familie criminală este distribuit de Hollywood Multiplex Operations şi poate fi văzut pe marile ecran începând cu 11 octombrie

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriţi-ne şi pe Facebook!

INFO

Malavita: O familie criminală (SUA, 2013)

Regia: Luc Besson

Cu: Robert De Niro, Michelle Pfeiffer

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran



31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.