„Mame paralele”, cel mai nou film semnat de Pedro Almodóvar, în cinema din 1 aprilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/mame-paralele-cel-mai-nou-film-semnat-de-pedro-almodovar-in-cinema-din-1-aprilie/

Lungmetrajul „Madres paralelas”, scris şi regizat de Pedro Almodóvar, cu Penélope Cruz, Milena Smit, Israel Elejalde, Aitana Sánchez-Gijón, Rossy de Palma şi Julieta Serrano în distribuţie, va avea premiera în cinematografele din România pe 1 aprilie, distribuit de Independenţa Film.

Un articol de Ziarul Metropolis|23 martie 2022

Prezentat în premieră internațională în deschiderea Festivalului de Film de la Veneția 2021, Mame paralele i-a adus lui Penelope Cruz prestigiosul Coppa Volpi pentru cea mai bună actriță și o nominalizare la Oscar 2022.

Janis (Penélope Cruz) și Ana (Milena Smit), două femei singure, care au rămas gravide accidental, se întâlnesc pe coridorul spitalului în care urmează să nască. Janis, o femeie la vârsta a doua, nu are regrete și se simte împlinită. Ana, în schimb, adolescentă, este speriată și traumatizată. Puținele cuvinte pe care cele două femei le schimbă de-a lungul orelor de așteptare creează între ele o legătură strânsă, pe care destinul o va complica, iar viețile lor se vor schimba iremediabil.

Catalogat de publicația britanică The Guardian drept o experiență emoțională intensă, Mame paralele vorbește despre familie, strămoşi, maternitate imperfectă, memorie și adevăr istoric.

Pedro Almodóvar, autorul filmului, a început să lucreze la scenariu încă din anii ‘90: în 1999, în timpul turneului de promovare pentru Totul despre mama mea / Todo sobre mi madre, i-a propus lui Penélope Cruz rolul tinerei Ana, iar zece ani mai târziu a plasat un poster cu titlul filmului într-o scenă din Îmbrățisări frânte / Los abrazos rotos. În timpul pandemiei a rescris scenariul, iar filmările au avut loc în prima parte a lui 2021.

„Deși conține elemente specifice melodramei, am decis încă din faza de scenariu că Mame paralele va fi o dramă intensă, greu de jucat și cu o protagonistă departe de a fi un model de urmat, dar care tocmai din acest motiv mă atrage. Janis este cel mai dificil rol pe care Penélope Cruz a trebuit să-l joace vreodată, cu sau fără mine, și probabil și cel mai dureros. Rezultatul este splendid, Penélope a dat, ca de obicei, tot ce era mai bun. Alături de ea, tânăra Milena Smit devine marea revelație a acestui film. Puritatea și inocența personajului ei (Ana), accentuează partea întunecată a lui Janis. Ambele sunt excelent acompaniate de Aitana Sánchez Gijón și Israel Elejalde. La final, ei formează o mare și diversă familie, un lucru neașteptat, real și autentic”, spune Pedro Almodóvar.

Mame paralele / Madres paralelas este cel de-al 22-lea lungmetraj semnat de Pedro Almodóvar. Producătorul filmului este Agustín Almodóvar, director de imagine José Luis Alcaine, cu care Almodóvar a mai lucrat și la Dolor y gloria sau Volver, iar muzica este semnată de Alberto Iglesias, nominalizat la Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală.

Filmul va avea premiera în cinematografe pe 1 aprilie, distribuit de Independența Film.

Parteneri media: Rock FM, Cinemap, Zile și Nopți, Movienews, Ziarul Metropolis, Spotmedia, Films in Frame, Munteanu Recomandă, Cineghid

12
/01
/14

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează luni, 13 ianuarie, de la ora 20.30, producţia „Zi ca-ti place!”, realizată după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, în regia lui Cornel Mihalache. Din distribuţie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).

10
/01
/14

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

09
/01
/14

Primul invitat de anul acesta al Asociației Scenariștilor Români (ASCER) și al lui Gareth Brookes - gazda şi trainer-ul Bucharest Script Lab (BSLab) - va fi, miercurea viitoare, 15 ianuarie, regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu.

08
/01
/14

O nouă colaborare marca Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio, cu două nominalizări la Globurile de Aur, va fi din 10 ianuarie, pe marile ecrane. „Lupul de pe Wall Street“ prezintă odiseea plină de adrenalină, cinism şi extravaganţă a unei perioade în care banii se câştigau extreme de ușor.

07
/01
/14

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice “(Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.