Manifestările Darclée. Mariana Nicolesco şi zmeii săi pe aripile cântului
https://www.ziarulmetropolis.ro/manifestarile-darclee-mariana-nicolesco-si-zmeii-sai-pe-aripile-cantului/

Săptămâna în care Brăila a fost o adevărată capitală lirică a lumii s-a încheiat cu Gala Master Class, în care Mariana Nicolesco, într-un adevărat maraton liric de şase ore, a oferit pe scena pe care Hariclea Darclée debuta la 1881 un spectacol emoţionant, exaltant, alături de zmeii săi care au strălucit interpretând pagini celebre din marele repertoriu liric.

Un articol de Petre Ivan|7 august 2019

Ediţia din acest an a cursurilor Master Classes oferite de marea soprană a ilustrat la superlativ nivelul de măiestrie la care s-au ridicat de la an la an discipolii săi. Cinstind memoria Haricleei Darclée la 80 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, manifestările din acest an au constituit o formidabilă pregătire pentru ediţia din anul 2020 a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, celebrând 25 de ani de remarcabile împliniri.

«Nu există nicăieri în lume o ctitorie ca a noastră – spunea Mariana Nicolesco – care să cinstească la acest înalt nivel numele unei mari personalităţi din trecut, ca legendara noastră predecesoare, care luminează şi azi drumul spre adevărul artistic şi spre marea performanţă lirică al noilor generaţii de artişti lirici».

Dovadă prezenţa la Brăila din 1995 încoace a 2900 de tinere talente din 50 de ţări şi 5 continente. Dovadă, de asemenea, Înaltul Patronaj UNESCO acordat acestor manifestări.

Odată cu orele încântătoare de lucru cu fiecare dintre artiştii prezenţi, ori în grupuri chemate să interpreteze aceeaşi arie, manifestările publice au prilejuit afirmarea fiecărui tânăr talent, chemat să-şi cunoască şi să-şi depăşească propriile limite.

În spiritul înscrierii artei cântului şi a muzicii de operă în contextul fundamental al marii culturi, publicul şi tinerii interpreţi au ascultat, ca în fiecare an, conferinţa susţinută de Stephan Poen, Doctor în Foniatrie şi în Muzicologie, pe care a dedicat-o de această dată temei Hariclea Darclée şi epoca sa. Discurs ilustrat cu cinci arii din repertoriul Haricleei Darclée sublim cântate de Mariana Nicolesco pe scenele lumii, prezentate în videoproiecţii, subliniate de nesfârşitele ovaţii ale celor prezenţi.

Date fiind capriciile meteorologice, ploile surprinzătoare, tradiţionalul Concert Extraordinar de pe Esplanada Dunării, care a reunit dintotdeauna peste zece mii de spectatori, a avut loc tot în splendidul Teatru Municipal, reunind Corul Filarmonicii George Enescu pregătit de Iosif Ion Prunner, Orchestra Festivalului Darclée sub bagheta Maestrului Marco Balderi, pe cei peste 80 de tineri interpreţi şi un public extraordinar, fermecat de magia muzicii, a vocii, a cântului.

Seara finală a început cu aceste cuvinte ale Marianei Nicolesco, sufletul manifestării: «Înainte de a-i aplauda pe tinerii artişti care sunt sigură că vor străluci la Gala Master Class, îmi face o deosebită plăcere să-i onorăm în această seară pe unii dintre cei care ne stau alături de ani şi ani, clădind împreună cu noi acest edificiu unic al culturii, închinat memoriei Haricleei Darclée. Dovada adevărului de nezdruncinat al crezului meu că nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul este şi prezenţa atât de numeroasă a vocilor venite din îndepărtata Chină». Printre acestea, mezzosoprana Baoyi Bi, venită la Concurs, la Master Classes, şi apoi invitată ca membră a Juriului Internaţional al Competiţiei, căreia Mariana Nicolesco i-a remis Diploma de Onoare a Fundaţiei Darclée “pentru extraordinara sa contribuţie la formarea tinerelor talente lirice din China şi la prestigiul muzicii de operă”.

Apoi marea soprană a înmânat Diploma de Onoare a Fundaţiei Darclée şi Premiul Special oferit de Consiliul Judeţean Brăila lui Stephan Poen “pentru remarcabilele sale conferinţe dedicate istoriei muzicii şi Artei Sacre a Cântului” şi Maestrului Marco Balderi “pentru excepţionala sa contribuţie la succesul evenimentelor Darclée”.

Acompaniaţi la pian în mod magistral, ca întotdeauna, de Alexandru Petrovici şi de Peter Kolcsar, sub bagheta magică a Marianei Nicolesco, tinerii artişti s-au întrecut în prodigii muzicale care au entuziasmat publicul, serata încheindu-se în glorie, ca şi în ziua precedentă, cu melodia emblematică a acestor manifestări, faimosul Brindisi din La Traviata de Verdi.

După şase ore de muzică, în ciuda orelor târzii, mulţi spectatori n-au părăsit teatrul, asistând la mica şi încântătoarea ceremonie de remitere a Diplomei de participare la aceste Master Classes, când fiecare interpret anunţa că doreşte să se înscrie de pe acum la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée din anul viitor.

Legende foto:

Mezzosoprana Baoyi Bi primeşte de la Mariana Nicolesco Diploma de Onoare a Fundaţiei Darclée

Sub “bagheta magică” a marii soprane Mariana Nicolesco, mezzosoprana Oana Andra, basul Andrei Nicoară, soprana Irina Baianţ, tenorul Adrian Dumitru, soprana Marina Dobrescu, baritonul Silviu Mihăilă şi mezzosoprana Florentina Soare încântă publicul cu vocile şi cu arta lor

În jurul Marianei Nicolesco, la încheierea Galei Master Class, toate tinerele voci intonează melodia emblematică a manifestărilor Darclée, faimosul Brindisi din La Traviata de Verdi

Tinerii artişti participanţi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, prezintă cu mândrie Diploma de participare semnată de Mariana Nicolesco.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.