Manifestul Partidului Comunist – un material de propagandă cu efect neașteptat
https://www.ziarulmetropolis.ro/manifestul-partidului-comunist-%e2%80%93-un-material-de-propagand%c4%83-cu-efect-nea%c8%99teptat/

CĂRȚI DE NEOCOLIT În 1847, la Londra, s-a publicat un manifest al Ligii comuniştilor, o firavă asociaţie muncitorească internaţională. Până la sfârşitul secolului a cunoscut numeroase ediţii în limbile germană, engleză, franceză, poloneză, flamandă, rusă şi daneză.

Un articol de Georgeta Filitti|18 noiembrie 2018

Autorii lui, Marx și Engels, au cunoscut, mai ales după victoria sistemului preconizat de Manifest în Rusia și apoi în țările satelite acesteia, o notorietate extraordinară.

Comunismul, acea stafie ce bântuia prin Europa, cum fusese denumită de reprezentanții burgheziei, și-a avut suportul teoretic în acest Manifest care proclama ”iminenta și inevitabila pieire a proprietății moderne burgheze”. Autorii vedeau posibilă transformarea proprietății colective primitive din Rusia într-o formă ”superioară” comunistă încât scriau încrezători că ”actuala proprietate în obștii a pământului în Rusia ar putea să fie punctul de plecare al dezvoltării comunismului”.

În 1890, Engels era convins de efectele Manifestului rezumate în cuvintele ”Proletari din toate țările, uniți-vă!”, văzând agitația generală pentru obținerea regimului de muncă de opt ore.

Dar ce cuprindea Manifestul Partidului Comunist?

Cap. I al broșurii, Burghezi și proletari, se deschidea cu definirea societății omenești ca fiind istoria luptei dintre clase. În epoca autorilor Manifestului lucrurile erau limpezi. Taberele dușmane erau explicit conturate: de o parte, burghezia, de alta, proletariatul. Burghezia distrusese sistemul feudal plin de iluzii, religie și politică, înlocuindu-l cu ”un calcul egoist” bazat pe ”exploatare deschisă, nerușinată, directă și brutală”. Astfel ”doctorul, juristul, preotul, poetul, omul de stat” s-au transformat în muncitori salariați. Burghezia a antrenat în civilizație ”toate națiunile, până și pe cele mai barbare”, ”a pus satul sub stăpânirea orașului”, a aglomerat populația, a concentrat mijloacele de producție, s-a născut concurența – toate generând centralizare politică.

Proletarii se opun acestui sistem, se organizează dar se și dezbină datorită concurenței dintre muncitorii înșiși. Totuși ei rămân singura forță ce se împotrivește eficient burgheziei. Căci micul industriaș, micul negustor, meșteșugarul, țăranul rămân conservatori, reacționari. Ei atrag lumpenproletariatul, ”acest putregai pasiv al păturilor celor mai de jos ale vechii societăți”, după definiția lui Marx și Engels. Doar că, încrezători în materializarea teoriei lor, cei doi corifei susțineau că dezvoltarea marii industrii înseamnă sfârșitul burgheziei, groparul ei fiind proletariatul.

Al doilea capitol, Proletari și comuniști, face elogiul celor din urmă, căci reprezintă interesele mișcării muncitorești ”în totalitatea ei”. Ei nu apără proprietatea privată deoarece aceasta aparține doar burgheziei. Comuniștii pledează pentru munca salarială în măsură ”să reproducă existența imediată”.

Familia, în forma ”burgheză” este vestejită de comuniști pentru că se întemeiază doar ”pe capital, pe câștigul privat, pe comunizarea nemărturisită a femeii”. La fel patria, deoarece muncitorii nu au așa ceva. Ei trebuie să cucerească în primul rând puterea politică, să se ridice ”la rangul de clasă conducătoare a națiunii” și în felul acesta să formeze patria după principii comuniste. Aceste interpretări erau necesare fiindcă ”revoluția comunistă însemna ruptura cea mai radicală cu ideile tradiționale”.

Domnia proletariatului urma să se realizeze ”prin smulgerea pas cu pas din mâna burgheziei a întregului capital”, pentru centralizarea tuturor mijloacelor de producție la stat, adică la îndemâna proletariatului organizat drept clasă stăpânitoare și pentru a mări cât mai repede masa forțelor de producție.

Materializarea acestui proiect se făcea după următorul decalog:

1.Exproprierea proprietății funciare și folosirea rentei pentru acoperirea cheltuielilor statului
2. Impozitare progresivă
3. Anularea dreptului de moștenire
4. Confiscarea proprietății emigranților și a rebelilor
5. Concentrarea creditului în mâinile statului prin întemeierea unei bănci naționale cu capital de stat și monopol exclusiv
6. Concentrarea mijloacelor de transport în mâna statului
7. Sporirea numărului fabricilor de stat, desțelenirea masivă a pământului
8. Obligativitatea muncii, în primul rând organizarea de ”armate industriale” pentru agricultură
9. Unirea muncii agricole cu cea industrială pentru anularea deosebirii dintre sat și oraș
10. Educație publică și gratuită și îmbinarea ei cu producția materială.

Ideile avansate de Manifestul Partidului Comunist au prins corp în mai multe țări ale lumii, între care și România. Aici singura consolare rămâne azi un proverb din atât de expresiva și bogata noastră paremiologie: Un nebun aruncă o piatră în apă și o sută de înțelepți se chinuie s-o scoată…



10
/06
/22

Sâmbătă, 11 iunie, la ora 11.00, cele trei echipe finaliste ale ediției a unsprezecea a Concursului Humanitas în licee vor fi faţă în faţă la Marea Finală, care se va desfăşura în sala de conferințe a Institutului Cervantes. Finala va fi prezentată de Mihaela Dedeoglu. Trofeul și premiul cel mare vor fi înmânate de Ioana Pârvulescu. Vă invităm să încurajați din sală cele trei echipe sau să urmăriți transmisia online pe paginile de Facebook Humanitas și Concursul Humanitas în licee.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

31
/05
/22

Cea mai așteptată ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, a XV-a, începe mâine la Pavilionul B2 de la Romexpo: fără restricții sanitare, fără taxe de acces și fără costuri de parcare. Evenimentul va fi deschis oficial miercuri, 1 iunie, la ora 12.00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitați E.S. Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Lucian Romașcanu – Ministrul Culturii, Grigore Arsene – președintele Asociației Editorilor din România și Adrian Cioroianu – directorul Bibliotecii Naționale a României.

30
/05
/22

UNATC PRESS, editura Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Prezența UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărții și autorilor de la Romexpo este un exercițiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

27
/05
/22

Marți 12 aprilie 2022, ora 12.12, a avut loc lansarea Antologiei lirice „Orașul. Amintire și uitare” (Editura Neuma) a Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor, la Muzeul Național al Literaturii Române din București.