„Mank”. Despre îndrăzneala de altădată ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/mank-despre-indrazneala-de-altadata-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Lansat recent pe Netflix, „Mank” (2020), noul film al lui David Fincher, asigură doza de nostalgie după trecutul său glorios de care Hollywoodul are nevoie în fiecare an pentru a-şi camufla lipsa prelungită de strălucire şi vitalitate.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 decembrie 2020

E un simptom des întâlnit, pentru că aproape în fiecare an Hollywoodul vine cu cel puțin un film despre gloria sa de altădată. Când ți-ai pierdut strălucirea pentru că te-ai predat rețetei francizelor cu supereroi și ai renunțat la îndrăzneală și la legătura cu lumea reală de teama că ai putea pierde bani, nu-ți mai rămâne decât să te uiți în trecut, la cineaștii curajoși care au scris istoria filmului american.

În acest an a venit rândul unui alt regizor important, David Fincher, să livreze doza de nostalgie necesară. Cu un scenariu scris de tatăl regizorului, Jack Fincher, care s-a bazat inclusiv pe un eseu celebru şi controversat din anii `70 al influentului critic Pauline Kael, „Mank” (2020) îl are ca protagonist pe cunoscutul scenarist Herman J. Mankiewicz, autorul scenariului pe care pe atunci tânărul şi outsider-ul Orson Welles l-a dezvoltat în „Cetăţeanul Kane” (1941).

Filmul este povestea cooptării lui Mankiewicz şi a scrierii scenariului (pentru care fusese trimis într-o casă izolată, cu piciorul pus în ghips în urma unui accident şi sub supravegherea unei asistente şi a unei secretare), spartă cu multe flashback-uri din perioada sa de glorie, din anii `30, de la Hollywood, unde venise de la New York cu o reputaţie de cronicar de teatru.

E o ironie că în epoca unor personaje reale groteşti şi extrem de puternice ca producătorul Harvey Weinstein, care până recent a dominat o parte din Hollywood, şi afaceristul Donald Trump, devenit preşedinte din showman, şi când nu ştim mai nimic despre viaţa din interiorul studiourilor, sunt glorificate figuri din trecut care se luptau cu mogulii influenţi din vremea lor.

După cum se ştie, realizarea şi lansarea filmului „Cetăţeanul Kane”, debutul lui Orson Welles, produs şi distribuit de RKO, s-au confruntat cu obstacole din partea magnatului media William Randolph Hearst, pe figura căruia se baza parţial portretul deloc măgulitor al protagonistului Charles Foster Kane (jucat de însuşi Orson Welles).

Miza din „Mank” este de a arăta că Herman J. Mankiewicz, un personaj mucalit şi contondent pentru cei din jur din cauza patimii sale pentru alcool şi a stilului său direct, dar – ni se arată – şi a unor viziuni de stânga, a distilat şi transfigurat în scenariul pe care i-l ceruse Orson Welles experienţa de insider de la Hollywood (articolul lui Pauline Kael era polemic tocmai pentru că îndrăznea să evidenţieze amprenta decisivă a lui Mankiewicz asupra poveştii, în detrimentul lui Welles).

Dar există şi sugestia că a vrut să se răzbune pe o lume pe care în fond o dispreţuise şi de care profitase, reprezentată de Hearts şi de producători ca Louis B. Mayer şi văzută ca opulentă, superficială, cinică şi susţinătoare a conservatorismului republican şi dispreţuitoare faţă de democraţii cu idei progresiste (reprezentaţi de un scriitor şi candidat precum Upton Sinclair).

„Mank” e genul de film în care fiecare poate găsi câte ceva de care să se agaţe.

Pasionaţii de istoria cinematografiei ar putea fi interesaţi de felul în care prezintă Fincher un personaj important din Epoca de Aur a Hollywoodului şi un episod din pregătirea unuia din cele mai mari filme din istorie. Mai ales că regizorul american îşi ambalează filmul într-o estetică vintage: imagine alb-negru, sunet mono, care produce un bizar efect de artificialitate, o structură de montaj cu pendulări dese între prezent şi trecut şi unele unghiuri neaşteptate de filmare, mai ales în secvenţele cu personajul Orson Welles, tocmai pentru a reproduce ceva din cinema-ul acestuia.

Apoi, pentru acea parte a publicului mai puţin interesată de aspectele cinefile, „Mank” poate fi povestea unui protagonist prezentat ca fascinant, acel amestec (mult prea des întâlnit) de slăbiciune şi tărie, de compromis interesat şi excentricitate nejucată, de realism şi idealism. La asta se adaugă un actor celebru şi versatil precum Gary Oldman.

Hollywoodul poate să fie la rândul său mulţumit: istoria sa e glorificată, iar scenariul are câteva trimiteri suficient de străvezii şi la politica momentului, care de fapt se rezumă la eterna confruntare între republicani şi democraţi, între conservatorism şi progresism.

Dincolo de toate astea, „Mank” e un film entertaining – e seducătoare în multe momente voluptatea cu care Fincher reconstituie universul de mucava de pe platourile de filmare, cu personaje aproape caricaturale şi cu abundenţa de nume şi titluri mai mult sau mai puţin celebre.

În acelaşi timp însă, e ceva steril în tot acest demers de autogratulare care, deşi are meritul că aduce în atenţie o figură uitată, e doar o nouă cărămidă la edificiul de imagine pe care Hollywoodul şi-l construieşte în speranţa că poate camufla lipsa prelungită de vitalitate şi de idei proaspete.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.