„Mank”. Despre îndrăzneala de altădată ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/mank-despre-indrazneala-de-altadata-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Lansat recent pe Netflix, „Mank” (2020), noul film al lui David Fincher, asigură doza de nostalgie după trecutul său glorios de care Hollywoodul are nevoie în fiecare an pentru a-şi camufla lipsa prelungită de strălucire şi vitalitate.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 decembrie 2020

E un simptom des întâlnit, pentru că aproape în fiecare an Hollywoodul vine cu cel puțin un film despre gloria sa de altădată. Când ți-ai pierdut strălucirea pentru că te-ai predat rețetei francizelor cu supereroi și ai renunțat la îndrăzneală și la legătura cu lumea reală de teama că ai putea pierde bani, nu-ți mai rămâne decât să te uiți în trecut, la cineaștii curajoși care au scris istoria filmului american.

În acest an a venit rândul unui alt regizor important, David Fincher, să livreze doza de nostalgie necesară. Cu un scenariu scris de tatăl regizorului, Jack Fincher, care s-a bazat inclusiv pe un eseu celebru şi controversat din anii `70 al influentului critic Pauline Kael, „Mank” (2020) îl are ca protagonist pe cunoscutul scenarist Herman J. Mankiewicz, autorul scenariului pe care pe atunci tânărul şi outsider-ul Orson Welles l-a dezvoltat în „Cetăţeanul Kane” (1941).

Filmul este povestea cooptării lui Mankiewicz şi a scrierii scenariului (pentru care fusese trimis într-o casă izolată, cu piciorul pus în ghips în urma unui accident şi sub supravegherea unei asistente şi a unei secretare), spartă cu multe flashback-uri din perioada sa de glorie, din anii `30, de la Hollywood, unde venise de la New York cu o reputaţie de cronicar de teatru.

E o ironie că în epoca unor personaje reale groteşti şi extrem de puternice ca producătorul Harvey Weinstein, care până recent a dominat o parte din Hollywood, şi afaceristul Donald Trump, devenit preşedinte din showman, şi când nu ştim mai nimic despre viaţa din interiorul studiourilor, sunt glorificate figuri din trecut care se luptau cu mogulii influenţi din vremea lor.

După cum se ştie, realizarea şi lansarea filmului „Cetăţeanul Kane”, debutul lui Orson Welles, produs şi distribuit de RKO, s-au confruntat cu obstacole din partea magnatului media William Randolph Hearst, pe figura căruia se baza parţial portretul deloc măgulitor al protagonistului Charles Foster Kane (jucat de însuşi Orson Welles).

Miza din „Mank” este de a arăta că Herman J. Mankiewicz, un personaj mucalit şi contondent pentru cei din jur din cauza patimii sale pentru alcool şi a stilului său direct, dar – ni se arată – şi a unor viziuni de stânga, a distilat şi transfigurat în scenariul pe care i-l ceruse Orson Welles experienţa de insider de la Hollywood (articolul lui Pauline Kael era polemic tocmai pentru că îndrăznea să evidenţieze amprenta decisivă a lui Mankiewicz asupra poveştii, în detrimentul lui Welles).

Dar există şi sugestia că a vrut să se răzbune pe o lume pe care în fond o dispreţuise şi de care profitase, reprezentată de Hearts şi de producători ca Louis B. Mayer şi văzută ca opulentă, superficială, cinică şi susţinătoare a conservatorismului republican şi dispreţuitoare faţă de democraţii cu idei progresiste (reprezentaţi de un scriitor şi candidat precum Upton Sinclair).

„Mank” e genul de film în care fiecare poate găsi câte ceva de care să se agaţe.

Pasionaţii de istoria cinematografiei ar putea fi interesaţi de felul în care prezintă Fincher un personaj important din Epoca de Aur a Hollywoodului şi un episod din pregătirea unuia din cele mai mari filme din istorie. Mai ales că regizorul american îşi ambalează filmul într-o estetică vintage: imagine alb-negru, sunet mono, care produce un bizar efect de artificialitate, o structură de montaj cu pendulări dese între prezent şi trecut şi unele unghiuri neaşteptate de filmare, mai ales în secvenţele cu personajul Orson Welles, tocmai pentru a reproduce ceva din cinema-ul acestuia.

Apoi, pentru acea parte a publicului mai puţin interesată de aspectele cinefile, „Mank” poate fi povestea unui protagonist prezentat ca fascinant, acel amestec (mult prea des întâlnit) de slăbiciune şi tărie, de compromis interesat şi excentricitate nejucată, de realism şi idealism. La asta se adaugă un actor celebru şi versatil precum Gary Oldman.

Hollywoodul poate să fie la rândul său mulţumit: istoria sa e glorificată, iar scenariul are câteva trimiteri suficient de străvezii şi la politica momentului, care de fapt se rezumă la eterna confruntare între republicani şi democraţi, între conservatorism şi progresism.

Dincolo de toate astea, „Mank” e un film entertaining – e seducătoare în multe momente voluptatea cu care Fincher reconstituie universul de mucava de pe platourile de filmare, cu personaje aproape caricaturale şi cu abundenţa de nume şi titluri mai mult sau mai puţin celebre.

În acelaşi timp însă, e ceva steril în tot acest demers de autogratulare care, deşi are meritul că aduce în atenţie o figură uitată, e doar o nouă cărămidă la edificiul de imagine pe care Hollywoodul şi-l construieşte în speranţa că poate camufla lipsa prelungită de vitalitate şi de idei proaspete.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.