Maramures, în Top 20 destinaţii de vizitat în 2015 – National Geographic
https://www.ziarulmetropolis.ro/maramures-in-top-20-destinatii-de-vizitat-in-2015-national-geographic/

Maramureşul a fost inclus între cele mai frumoase 20 de destinaţii de vizitat în 2015, recomandate de revista americană National Geographic Traveler.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2014

National Geographic Traveler a realizat recent un Top 20 al celor mai frumoase locuri de vizitat în noul an, în care este prezentată şi o destinaţie turistică din România, respectiv Maramures, potrivit travel.nationalgeographic.com.

Regiunea Maramureşului este caracterizată de National Geographic Traveler drept „Neînfricata lume veche”, notează Mediafax.

În istoricul ţinut al Maramureşului continuă să fie practicate tradiţii milenare, uitate de mult timp în Europa. „Vacilor mele nu le place iarba care este tăiată cu cositoarea. Preferă gustul curat al ierbii tăiate cu coasa”, a declarat Ion Pop, din comuna maramureşeană Botiza, citat de National Geographic Traveler.

„Splendoarea nu se regăseşte numai în iarbă”, comentează National Geographic Traveler, parafrazând titlul celebrului film „Splendoare în iarbă”.

Precizând că este situat în nord-vestul României, cunoscuta revistă de călătorii insistă asupra faptului că viaţa în Maramureş continuă să fie trăită în funcţie de anotimpuri, vreme şi tradiţii.

În plus, National Geographic Traveler aminteşte de faptul că Maramureşul este considerat „ţara lemnului”. Uneltele folosite de oameni în gospodăriile lor sunt fabricate din lemn, iar porţile de la intrarea în aceste gospodării sunt realizate tot din lemn în care sunt cioplite decoraţiuni seculare.

Bisericile de lemn din Maramureş, înscrise în patrimoniul mondial UNESCO, spun „poveşti despre credinţă şi glorie, despre sfinţi şi păcătoşi, despre crimă şi pedeapsă”, care se desprind din picturile ce decorează pereţii de lemn ai acestor lăcaşuri de cult.

Printre principalele atracţii ale Maramureşului enumerate de National Geographic Traveler se numără şi Cimitirul Vesel din localitatea Săpânţa, care este faimos pentru crucile viu colorate pe care sunt scrise epitafuri insolite.maramures

National Geographic Traveler le recomandă turiştilor care vizitează această regiune inclusiv să îşi petreacă o noapte în satul maramureşean Breb, unde pot să admire „cea mai frumoasă imagine a Căii Lactee” din viaţa lor.

Revista le oferă celor care vor să călătorească în Maramureş şi câteva sfaturi în legătură cu cea mai bună perioadă de vizitare a acestei regiuni din România, locuri de cazare, restaurante, lucruri de cumpărat şi cărţi de citit în prealabil.

În afară de Maramureş, printre cele mai frumoase destinaţii de vizitat în 2015, recomandate de National Geographic Traveler, se numără şi Corsica, Medellín (Colombia), Koyasan (Japonia), Oklahoma City (SUA), Tunis (Tunisia), parcul arheologic Choquequirao (Peru), Hyderabad (India), Port Antonio (Jamaica), Taiwan, Zermatt (Elveţia), arhipelagul Mergui (Myanmar) şi muntele St. Michel (Franţa).

National Geographic Traveler este o revistă cu profil turistic publicată de National Geographic Society în SUA. Revista a fost lansată în 1984 şi are mai multe ediţii internaţionale.

Foto: Maramures – wikipedia

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

13
/02
/24

CRONICĂ DE FILM “Zona de interes” (2023), de Jonathan Glazer, este un film aproape conceptual, a cărui forţă e dată de contrastul dintre ce vedem în prim-plan, de o parte, şi ce se întâmplă în plan îndepărtat şi ce auzim pe coloana sonoră, de cealaltă parte.