Marat Sade, teatru TV, de Ziua Franţei, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/marat-sade-teatru-tv-de-ziua-frantei-la-tvr-2/

Cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, Casa de Producţie TVR a programat luni, 14 iulie, de la ora 19.10, la TVR 2, spectacolul cu piesa „Marat-Sade” de Peter Weiss.

Un articol de Petre Ivan|14 iulie 2014

Marat Sade este un spectacol despre Revoluţia Franceză, privită prin ochii unor „nebuni”. Însă Frunză adaugă şi tema Manipulării şi a teatralităţii unei lumi în schimbare: spectacolul Revoluţiei şi al cetăţenilor ei. Un teatru nou despre o lume veche. Un spectacol despre Revoluţie şi despre oameni „nebuni” care scriu Istoria.

Traducerea în limba română îi aparţine lui Gellu Naum, spectacol a fost pus în scenă de Victor Ioan Frunză, iar din distribuţie fac parte: Marius Bodochi (Marat), Gheorghe Nuţescu (Sade), Dorin Andone, Ligia Moga, Vasilica Stamatin, Ion Marian, Bíró Eszter, Miriam Cuibus, Viorica Mischilea, Mariana Cocora, Anda Chirpelean, Petre Băcioiu, Dan Leonard ş.a.

Marat Sade face parte din Arhiva de Aur a Televiziunii Române (premiera tv: 1993), a fost realizată în colaborare cu Teatrul Naţional Cluj-Napoca şi a fost transpusă pentru televiziune de regizoarea Olimpia Arghir.

Victor Ioan Frunză este autorul a peste 200 de spectacole pe scenele teatrelor din România, Ungaria, Franţa, Germania, Slovenia şi Cehia. Creaţiile sale au primit 58 de premii naţionale şi internaţionale, inclusiv premiul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. A fost distins cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler şi cu Ordinul Maltez în Grad de Cavaler.

Piesa a fost reprezentată pentru prima oară la 29 aprilie 1964 la Schillertheater din Berlin, în direcţia de scenă a lui Konrad Swinarski şi muzica lui Hans de Martin Majewski.

Anul acesta se împlineşte o jumătate de secol de la premiera în limba engleză, pusă în scenă de Peter Brook în stagiunea „Teatrului Cruzimii” la Royal Shakespeare Company.

Foto cu Marat Sade – TVR

10
/08
/22

INTERVIU De la Slătioara Olteniei de sub munte, unde locuiește de câțiva ani și unde organizează vară de vară tabere de creație literară, scriitorul și editorul Marius Chivu a răspuns întrebărilor noastre despre proză scurtă, poezie și jurnale de călătorie. Punctul de pornire îl reprezintă antologia „KIWI, 2022. Granițe”, apărută la Editura Polirom.

09
/08
/22

Vertigo Dance Company. Anul acesta, compania israeliană de dans Vertigo Dance Company aniversează 30 de ani. Trei decenii de când coregrafii Noa Wertheim și Adi Sha’al au dansat primul lor duet, care se numea "Vertigo" numele viitoarei companii înființate la Ierusalim.

09
/08
/22

Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în prezența a mai mult de 3 000 de spectatori.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

08
/08
/22

Prezentat la Cannes în secțiunea „Cinema for the Climate”, „Cruciada copiilor / La Croisade”, noul film al lui Louis Garrel, distribuit de Independența Film în cinematografe din 12 august, vorbește cu umor despre una dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm: schimbările climatice și lumea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

08
/08
/22

„Prin pădure cu Maia” este un spectacol performativ cu Maia Morgenstern, parte din proiectul Lost Interferences ce poate fi văzut la unteatru open-air, în Grădina Casei Universitarilor, pe 16, 17 și 18 august, începând cu ora 20:00.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.

05
/08
/22

Când David Leitch („Deadpool 2”, „Atomic Blonde”, „John Wick”, „Hobbs and Shaw”) anunță că urmează să regizeze un nou lungmetraj, e musai să-ți cumperi bilete la cinema. Dependent de adrenalina eliberată de către filmele sale în cinefili, Leitch este și actor, cascador, scenarist, producător, un miliardar pasionat de arte marțiale care știe să folosească în cea mai recentă creație a sa un cocktail bine dozat de poveste, acțiune, efecte speciale, personaje.