Marat Sade, teatru TV, de Ziua Franţei, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/marat-sade-teatru-tv-de-ziua-frantei-la-tvr-2/

Cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei, Casa de Producţie TVR a programat luni, 14 iulie, de la ora 19.10, la TVR 2, spectacolul cu piesa „Marat-Sade” de Peter Weiss.

Un articol de Petre Ivan|14 iulie 2014

Marat Sade este un spectacol despre Revoluţia Franceză, privită prin ochii unor „nebuni”. Însă Frunză adaugă şi tema Manipulării şi a teatralităţii unei lumi în schimbare: spectacolul Revoluţiei şi al cetăţenilor ei. Un teatru nou despre o lume veche. Un spectacol despre Revoluţie şi despre oameni „nebuni” care scriu Istoria.

Traducerea în limba română îi aparţine lui Gellu Naum, spectacol a fost pus în scenă de Victor Ioan Frunză, iar din distribuţie fac parte: Marius Bodochi (Marat), Gheorghe Nuţescu (Sade), Dorin Andone, Ligia Moga, Vasilica Stamatin, Ion Marian, Bíró Eszter, Miriam Cuibus, Viorica Mischilea, Mariana Cocora, Anda Chirpelean, Petre Băcioiu, Dan Leonard ş.a.

Marat Sade face parte din Arhiva de Aur a Televiziunii Române (premiera tv: 1993), a fost realizată în colaborare cu Teatrul Naţional Cluj-Napoca şi a fost transpusă pentru televiziune de regizoarea Olimpia Arghir.

Victor Ioan Frunză este autorul a peste 200 de spectacole pe scenele teatrelor din România, Ungaria, Franţa, Germania, Slovenia şi Cehia. Creaţiile sale au primit 58 de premii naţionale şi internaţionale, inclusiv premiul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. A fost distins cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler şi cu Ordinul Maltez în Grad de Cavaler.

Piesa a fost reprezentată pentru prima oară la 29 aprilie 1964 la Schillertheater din Berlin, în direcţia de scenă a lui Konrad Swinarski şi muzica lui Hans de Martin Majewski.

Anul acesta se împlineşte o jumătate de secol de la premiera în limba engleză, pusă în scenă de Peter Brook în stagiunea „Teatrului Cruzimii” la Royal Shakespeare Company.

Foto cu Marat Sade – TVR

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;