Maraton de spectacole-lectură de Ziua Culturii Naționale, la Teatrul Național Târgu-Mureș
https://www.ziarulmetropolis.ro/maraton-de-spectacole-lectura-de-ziua-culturii-nationale-la-teatrul-national-targu-mures/

De Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie), Teatrul Naţional Târgu-Mureş va găzdui un maraton de spectacole-lectură (15 ianuarie ora 00:00 – 15 ianuarie ora 24:00), eveniment desfăşurat în cadrul proiectului „Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural”, iniţiat şi produs de către Asociaţia Pentru Teatru Liviu Rebreanu.

Un articol de Liliana Matei|12 ianuarie 2021

Maratonul Ro.Drama constă într-o serie de spectacole-lectură din dramaturgia românească din perioada 1865-1918 difuzate în live streaming timp de 24 de ore fără întrerupere.

În cadrul acestui demers sunt incluse spectacolele „Răzvan și Vidra” de Bogdan Petriceicu Hașdeu, „O noapte furtunoasă” şi „Năpasta”, texte aparținând lui Ion Luca Caragiale. Continuăm cu scrierile istorice „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila şi „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, trecem prin Mihai Sorbul – „Patima roșie” – și ne oprim la Camil Petrescu – „Jocul ielelor”.

Sesiunea va consta în difuzarea live pe pagina de Facebook și pe site-ul teatrului, respectiv pe canalul de YouTube al Companiei Liviu Rebreanu a acestui maraton de spectacole-lectură, pregătit de trupa de actori a Teatrului Național Târgu-Mureș – Compania Liviu Rebreanu împreună cu studenții de la Actorie ai Universității de Artă Târgu Mureș.

De asemenea, vor fi transmise discuții pe temele majore ale textelor și a contextului istoric în care acestea au fost scrise, discuții ce sunt specifice repetițiilor pentru un spectacol de teatru, deschizând astfel accesul publicului în interiorul laboratorului de creație.

De asemenea, va avea loc și un dialog cu doi specialiști: Miruna Runcan (scriitor, critic de teatru, profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai) și Anca Hațiegan (scriitor, profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai, licențiată în Teatrologie și doctor în Filologie).

Astfel, timp de 24 de ore nonstop, live, ni se propune o întâlnire cu 6 scriitori importanți pentru istoria dramaturgiei românești – 7 texte lecturate – întreaga trupă de actori a Teatrului Național Târgu-Mureș – Compania Liviu Rebreanu, studenți la actorie, regie şi teatrologie a Universității de Arte Târgu Mureș şi specialiști în domeniul teatrologiei.

Proiectul dedicat Zilei Culturii Române mai cuprinde o sesiune de Atitudini – corespondențe ale unor personalități ale culturii române, compusă din 13 video-uri/pastile (difuzate în perioada 16-28 ianuarie), precum și un program intitulat Dialog între generații prin care sunt realizate 3 întâlniri cu șase dintre regizorii care au marcat domeniul teatral din România. Întâlnirile vor fi în următoarele formule și tematici aferente:

  • Cristian Ban și Alexandru Dabija – Planurile subterane ale teatrului popular (29 ianuarie)
  • Adi Iclenzan și Theodor-Cristian Popescu – Misiunea regizorului. Teatrul viitorului (30 ianuarie)
  • Leta Popescu și László Bocsárdi – Universul interior al artistului și universul scenic (31 ianuarie)

Principalul obiectiv al proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural constă în dezvoltarea unei serii de activități care să apropie și să stimuleze interesul pentru cultură prin promovarea și perpetuarea valorilor culturale de ieri și de azi prin adaptarea la lumea de mâine prin întâlniri, prin dialog.

Inițiatorul proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural este Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu, partenerul principal fiind Teatrul Național Târgu-Mureș. Proiectul este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.

 

 

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

19
/01
/24

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.