Maraton Enescu la implinirea a 137 ani de la nasterea compozitorului
https://www.ziarulmetropolis.ro/maraton-enescu-la-implinirea-a-137-ani-de-la-nasterea-compozitorului/

TVR 3 sărbătoreşte 137 de ani de la naşterea lui George Enescu. Duminică, 19 august, printr-un maraton de 16 ore de transmisiuni cu cele mai valoroase lucrări enesciene, în interpretări remarcabile, din cadrul ediţiei 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu şi nu numai

Un articol de Petre Ivan|15 august 2018

Anul acesta, pe 19 august, se împlinesc 137 de ani de la naşterea celui mai mare şi prolific compozitor al României: George Enescu.

La fel ca şi anul trecut, Televiziunea Română – prin intermediuil postului TVR 3 – marchează această aniversare cu un „Maraton Enescu” de 16 ore. Spre deosebire de ediţia de anul trecut, maratonul programat pentru acest an cuprinde cele mai noi înregistrări din interpretările operelor semnate de muzicianul care a adus României aprecierea şi recunoaşterea internaţională.

Astfel, Maratonul programat la TVR 3 în 19 august este alcătuit dintr-o serie de selecţii ale celor mai valoroase lucrări enesciene, în interpretări remarcabile, revelate publicului din România în ediţia 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu şi nu numai.

Telespectatorii sunt invitaţi pe întreg parcursul zilei să descopere diversitatea şi măiestria componistică enesciană şi să savureze sonorităţile artiştilor de prestigiu ce le vor interpreta.

Rapsodiile Române, Suitele pentru orchestră, Integrala Sonatelor pentru vioară și pian, Simfoniile, dar și magistrala operă Oedipe, vor purta semnăturile interpretative ale celor mai titrate ansambluri orchestrale ale lumii, dar și ale unor solişti a căror viziune muzicală va transmite cele mai profunde emoţii prin intermediul lucrărilor semnate de George Enescu.

Israel Philharmonic Orchestra, Filarmonicile din Munchen, Londra sau Scala, Zubin Mehta, Antonio Pappano, Valery Gergiev, Vladimir Jurowski, Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz, iată câteva dintre numele sonore ce vor călăuzi publicul telespectator prin fascinanta lume a sunetelor enesciene, duminică, 19 august, la TVR 3.

Un parcurs muzical intens, un maraton de 16 ore, ce va dezvălui personalitatea muzicală atât de versatilă a celui care a fost George Enescu.

Foto: Feorge Enescu – facebook

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.