Maratonul de Poezie și Jazz, la Radio România Cultural, de Ziua Limbii Române
https://www.ziarulmetropolis.ro/maratonul-de-poezie-si-jazz-la-radio-romania-cultural-de-ziua-limbii-romane/

Sâmbătă, 31 august 2019, de Ziua Limbii Române, de la orele 16:00 la 19:00, Radio România Cultural difuzează a XI-a ediţie a Maratonului de Poezie şi Jazz, un eveniment înregistrat sâmbătă, 18 mai 2019, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I” din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) şi al TNCP (Târgul Naţional al Cărţii de Poezie).

Un articol de Petre Ivan|22 august 2019

Astfel, vor putea fi ascultate poemele scrise și citite de 8 poete – Magda Cârneci, Laura Dan, Mina Decu, Irina-Roxana Georgescu, Cătălina Matei, Simona Popescu, Andra Rotaru, Livia Roșca – și de 8 poeți – Romulus Bucur, Florin Dumitrescu, Sorin Gherguț, Andrei Novac, Dan Pleșa, Bogdan O. Popescu, Adrian Suciu, Robert Șerban.

Alături de aceștia se vor afla trei muzicieni de blues & jazz: Maria Răducanu (voce), Pedro Negrescu (contrabas) și Sorin Terinte (pian), în timp ce amfitrionii Maratonului de Poezie și Jazz vor fi Dan Mircea Cipariu și Ioan Cristescu.

Prin difuzarea Maratonului de Poezie şi Jazz pe frecvenţele Radio România Cultural sunt promovate mărci stilistice identitare care sunt, multe dintre ele, opere canonice.

Maratonul de Poezie şi Jazz a devenit în aceşti ultimi unsprezece ani un eveniment de referinţă pentru cele două genuri de nişă, Poezia şi Jazz-ul.

(via radioromaniacultural.ro)

Foto: Maratonul de Poezie și Jazz – facebook

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.