Maratonul teatral „25 de ore de teatru non–stop” aduce umorul la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/maratonul-teatral-25-de-ore-de-teatru-non-stop-aduce-umorul-la-sibiu/

Unsprezece comedii sunt incluse în Festivalul „25 de ore de teatru non–stop” de la Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2016

Spectacolul „4 x 4 personaje” al Teatrului Spiritual București, o comedie cu Ioan Gyuri Pascu în distribuție, deschide sâmbătă, 16 aprilie 2016, de la ora 19:00, ediția a VI-a a Festivalului „25 de ore de teatru non – stop”. Spectacolul are la bază un text scris de Daniela Marin, iar din distribuție fac parte actorii Ioana Ancea, Alice Nicolae, Andrei Roșu și Ioan Gyuri Pascu. Regia și scenografia spectacolului aparțin Danielei Marin. Spectacolul a avut premiera în data de 19 octombrie 2015 la București, iar cele mai recente două reprezentații ale spectacolului au avut loc anul acesta în Canada, în orașele Toronto și Montreal. Spectacolul „4 x 4 personaje” va avea loc la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.
Piesa are patru tablouri și șaisprezece personaje și le surprinde pe acestea în încercarea de a-și găsi împlinirea, echilibrul și iubirea. Unde altundeva, dacă nu la psiholog? Unde altundeva, dacă nu pe scena teatrului? Pendulând între cabinetul psihologului, de la care unul dintre personaje, actor de profesie, află că Teatrul e sacru ca și viața. Viața e sacră. Teatrul e viață, și scena teatrului, spectacolul reușește să surprindă omul, între comedia și tristețea lumii, într-o joacă nesfârșită de-a viața sau de-a teatrul.
BIS Teatru Sibiu prezintă trei spectacole în festival, dintre care unul în premieră și unul în premieră națională.

”And the winner is…”, „Artă” și „Clandestino” sunt cele trei spectacole pe care compania BIS Teatru Sibiu le prezintă publicului în programul din acest an al festivalului „25 de ore de teatru non – stop”. „Clandestino”, un spectacol plin de umor cu și de Laurențiu Bănescu și Claudiu Fălămaș, va avea premiera națională duminică, 17 aprilie 2016, la ora 1:30 a.m., în Atrium Cafe Bistro & Art. Având ca sursă de inspirație primul capitol al romanului „O istorie a lumii în 10 ½ capitole” de Julian Barnes, spectacolul revine asupra uneia dintre cele mai vechi frământări ale individului: eu în ce „cabină” călătoresc pe croaziera vieții? Actorul Laurențiu Bănescu este cunoscut publicului din Sibiu din spectacolul „Monoloagele vecinului”, prezentat anul trecut în maratonul teatral sibian.

 

Ofer gratuit garsonieră, fără taxe și alte plăți uzuale, unei studente curate și educate. Garsoniera este în zona centrală cu acces la internet wireless, bucătărie mobilată, mașină de spălat, tv, parcare privată la bloc. Repet, acest mesaj se adresează exclusiv unei studente care vrea să își economisească banii de chirie. Detalii și condițiile le discutăm la telefon sau pe whatsapp. De câte ori am citit poate fiecare dintre noi un astfel de anunț într-un ziar de mică publicitate? Ce se ascunde în spatele unui astfel de anunț? În cazul festivalului „25 de ore de teatru non –stop” se ascunde un spectacol viu, tânăr, despre tinerețe și situații de viață cu care tinerii se confruntă, un spectacol cu Andrada Grosu, Maria Soilică și Ioan Paraschiv, trei tineri actori care, poate și datorită tinereții lor, redau într-un mod unic, cu foarte mult umor, o realitate dulce – amăruie. Spectacolul „And the winner is…” va avea loc duminică, 17 aprilie 2016, noaptea, de la ora 1:30, în Imperium.
A doua premieră prezentată de BIS Teatru în cadrul maratonului teatral este spectacolul ”Artă”, un spectacol ce tratează cu umor problema suprasaturării consumului de artă modernă. Spectacolul aduce în prim plan trei actrițe tinere (Ștefana Banea, Andrada Grosu și Aneea Opriș), care au curajul să abordeze un text cu o puternică amprentă masculină, scris de o femeie (Yasmina Reza) pentru a fi interpretat de bărbați. Rezultatul? O comedie savuroasă despre prietenie și condiționările ei, despre formă fără fond sau poate fondul fără formă, despre opera de artă care nu spune nimic, din orice unghi ai privi-o, dar care se vinde cu sume neimaginat de mari. Spectacolul „Artă” va avea premiera duminică, 17 aprilie 2016, la ora 3:30 dimineața, în Atrium.
„Avem nevoie de bună dispoziție. Doar umorul de calitate ne mai poate salva, ne mai poate da speranța că împreună putem să ajungem la liman, oricare ar fi limanul spre care tinde fiecare. Doar umorul bun, curat, ne poate oferi relaxarea de care avem nevoie pentru a putea privi și altfel realitatea. Altfel decât cu încrâncenarea atât de prezentă astăzi. „4 x 4 personaje”, „Pam Pam”, „Clandestino”, ”And the winner is…, „Artă”, „Montagne Russe”, „…ish”, „Mic dicționar explicativ al iubirii române”, „Doi și-un tulnik”, „Cyrano de Bergerac poate…”, „Huooooo!!!”, sunt doar câteva dintre spectacolele de foarte bună calitate pe care nu ar trebui să le ratați anul acesta în festival. Dacă și numai dacă, aveți nevoie de umor și bună dispoziție la fel de mult pe cât avem noi!” Bogdan Sărătean, director festival.

INFO

Biletele pentru toate spectacolele din cadrul festivalului „25 de ore de teatru non – stop” pot fi cumpărate online de pe pagina de facebook a festivalulului – facebook.com/respira.teatru, de pe siteul oficial al festivalului www.respirateatru.ro, de pe siteul www.kompostor.ro – fără niciun cost suplimentar. În Sibiu biletele pot fi cumpărate de la Agenția Teatrală (Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 17), Librăria Habitus (Piața Mică, nr. 4) sau Librăria Humanitas (Str. Nicolae Bălcescu, nr. 16).

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

29
/08
/14

Casa de Producţie TVR a programat luni, 1 septembrie, de la ora 19.45, difuzarea pe TVR 2 a spectacolului cu piesa „Fii cuminte, Cristofor!” de Aurel Baranga, în regia Dianei Lupescu, o producţie a Teatrului „George Ciprian” din Buzău, înregistrată în studiourile TVR.

29
/08
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara vor fi recompensaţi cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

28
/08
/14

Astăzi, începând cu ora 17.00, se desfăşoară ultima LecTURA de vacanță pe pajiştea din Parcul Izvor. Iubitorii de carte şi pasionații de citit vor putea face schimb de cărți, vor beneficia de o sală de lectură în aer liber, de ateliere și concursuri cu premii istețe, anunţă organizatorii.

27
/08
/14

CRONICĂ DE FILM. „Camera groazei”, un film danez cu succes la publicul din țara sa, este un thriller care bifează corect, dar fără vervă și originalitate, mărcile genului. Filmul lui Mikkel Norgaard se păstrează într-o zonă mainstream și afișează o sfioșenie surprinzătoare, atât narativ, cât și vizual.

27
/08
/14

Formaţiile Fără Zahăr, Ţapinarii şi Timpuri Noi vor concerta, între 26 şi 28 septembrie, la Bucharest Comedy Week, urmând ca serile din Piaţa Enescu să se încheie cu o proiecţie de film, precum "Pantera roz", din 1963, şi "Unora le place jazz-ul", din 1959.